Teoria generală a dreptului

Definirea dreptului privat in parametrii filosofici si juridici.Proprietatea

In lucrarea de fata imi propun sa vorbesc despre dreptul privat de proprietate din punct de vedere al filosofiei moderne, care a fost principalul element care a determinat trecerea bunurilor comune din starea naturala asa cum au fost ele lasate de catre Dumnezeu in proprietatea omului si ce presupune acest drept privat in parametrii juridici, regulile dupa care se poate dobandii si de ce este unul dintre cele mai importante drepturi ale individului.

John Locke, a fost un filosof și om politic englez din secolul al XVII-lea, primul mare gânditor iluminist european, dar și patriarhul empirismului și al liberalismului. Una dintre cele mai importante cărți ale sale a fost:” Al doilea tratat despre cârmuire”, tratatul răspundea nevoii acute de avea o concepție care să justifice subordonarea puterii politice față de societatea civilă.

In opera sa “Al doilea tratat despre cârmuire” dezvolta una dintre cele mai importante teme ele vremii si anume, proprietatea, care pentru inceput o voi trata din punct de vedere filosofic.

Una dintre cele mai importante intrebari da la care pleaca John Locke este:”cum ar putea sa ajunga cineva sa fie proprietar(to have a property) a ceva ?” John Locke este de parere ca in urma bunurilor comune pe care Dumnezeu le-a lasat oamenilor, acestea au fost inzestrati cu ratiunea de a se folosii cel mai bine de avantajele vietii.

O prima forma de proprietate care s-a distins de la aparitia individului, dupa John Locke , aceasta este proprietatea asupra propriei persoane, asupra modului in care individulul isi manifesta libertatea, reactiile si actiunile sale in raport cu natura umana.

Un raspuns al intrebarii de mai sus, in ceea ce priveste proprietatea a “ceva”, este ca “oricarui lucru pe care pe care il scoate din starea in care l-a lasat si l-a facut natura, el ii adauga munca sa si adaugandu-i ceva ce este al sau il face astfel proprietatea sa.” Deci, un prim element care transforma un bun comun intr-un bun privat este efortul pe care il depune un individ asupra unui lucru/bun din natura facandu-l proprietatea sa prin simplul fapt ca munca sa a fost cea care l-a transformat in proprietarul bunului respectiv; iar acest lucru presupune excluderea dreptului comun al celorlalti asupra bunului cu pricina. De asemenea muncă este foarte importantă pentru Locke, munca face de departe cea mai mare parte a valorii lucrurilor de care ne bucurăm în această lume, munca este ceea care dă cea mai mare valoare pământului..

Deci, la început munca a dat dreptul la proprietate, acesta a fost cea care a delimitat bunul comun de bunul privat ,ceea ce a presupus mai departe ca munca sa fie recunoscuta si respectata de catre ceilalti indivizi in virtutea binelui societatii.Daca ar fi sa punem in balanta proprietatea obtinuta prin munca cu proprietatea comuna asupra pamantului, prima este cea care atarna mai greu pentru ca “munca face de departe cea mai mare parte a valorii lucrurilor de care ne bucuram in acesta lume.”

Din punct de vedere al normei juridice, dreptul privat de proprietate este public si privat.

Dintre drepturile reale principale cel mai important şi mai complet în ceea ce priveşte

atributele pe care le conferă titularilor săi este dreptul de proprietate.

Elementele definitorii ale dreptului de proprietate rezultă atât din atributele care stau la

baza sa cât şi din modul de exercitare a acestor atribute.

Dreptul roman privat cuprinde” totalitatea normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman , norme care reglementeaza statutul juridic al persoanelor, al relatiilor dintre persoane cu un continut patrimonial, precum si relatiile care i-au nastere intre persoane cu ocazia judecarii proceselor private.”

Codul civil român de la 1865, fiind redactat după Codul civil francez, defineşte dreptul de proprietate având în vedere atributele juridice care alcătuiesc continutul său juridic. Astfel, art.480 Cod civil prevede: „Proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege” . Art. 44 pct.6 din Constitutia României revizuită, dispune că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protectia mediului şi asigurarea bunei vecinătăti, precum şi la respectarea celorlalte sarcini, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

In literatura juridica, proprietatea apare fie ca drept subiectiv fie ca institutie a dreptului obiectiv.