Teoria organizării administrației publice - serviciile publice

TEORIA ORGANIZARII ADMINISTRATIEI PUBLICE

-SERVICIILE PUBLICE-

- DOCTRINELE JURIDICE STRAINE SI ROMANESTI DESPRE SERVICIUL PUBLIC

Serviciul public este un organism administrativ tehnic, regulat si continuu, pentrut satisfacerea nevoilor generale de ordin colectiv, prin procedee proprii dreptului administrativ (Appeton, P. Negulescu, Jean Popovici). De fapt insasi administratia are drept scop satisfacerea nevoilor generale de ordin colectiv, iar mijlocul ei de realizare il constituie serviciul public.

Serviciul public ocupa un loc central in doctrinele juridice straine si romanesti. S-a ajuns astfel ca, intre teoriile cu privire la domeniul public de la sfarsitul secolului trecut si prima jumatate a actualului secol, sa se distinga si cea care poate fi intitiulata “teoria serviciului public”, potrivit careia scopul statului este de a organiza si gira serviciile publice, iar bunurile mobile si imobile afectate unui serviciu public apartin domeniului public, teorie elaborata de Gaston Jèze pe fondul ideii generale a colaborarii particularilor la functionarea serviciilor publice.

La noi, Paul Negulescu, sustinand teoria lui Jèze, considera ca mobilele si imobilele utilizate de acesta pt satisfacerea interesului general sunt dependinte ale domeniului public. De altfel, in Tratatul sau de drept administrativ roman, Paul Negulescu consacra problemele serviciului public un capitol special. Spre deosebire de Jèze, Negulescu este de parere ca statul are si servicii care nu sunt publice, ca in cazul in care se comporta ca un patron.

In doctrina occidentala s-au exprimat de-a lungul timpului trei definitii care coexista si astazi, ba chiar au fost preluate in legislatia comunitara:

-definitia clasica, datand de la inceputul sec XX, considera ca servciul pubic este acea activitate de interes general prestata numai de o persoana publica. Este evident ca definirea serviciului public se face dupa natura juridica a organului care il presteaza si care trebuie sa fie neaparat persoana publica, adica statul, colectivitate locala, sau alta institutie publica.

-definitia interbelica. Pana in 1939 persoanele private nu puteau desfasura activitati specifice serviciilor publice. Aceasta interdictie a devenit insa o frana in calea dezvoltarii economice intrucat societatea avea nevoie din ce in ce mai multe servicii publice diverse, operative, flexibile. Statul si institutiile sale nu puteau face fata cerintelor sociale, astfel incat s-a vazut nevoit sa incredinteze unele servicii publice catre persoane private. Astfel a aparut ideea prestarii unui serviciu de interes general prin intermediul unei firme private. Aceasta definitie ramanea deficitara pt ca nu preciza in ce conditii activitatea unei persone private poate fi considerata serviciu public.

-definitia actuala, s-a conturat la sfarsitul anilor `80 recunoscand faptul ca unele servicii publice desfasurate de persoanele private nu trebuie sa se bucure neaparat de prerogativele puterii publice. Precizarea este necesara intrucat o serie de servicii publice de interes social cum ar fi : sanatate, cultura, invatamant, etc., se realizeaza de catre persoane private, dar fara prerogativele puterii publice.

Sub aspectul controlului, serviciile publice sunt astazi mult mai subordonate administratiei decat totdeauna.

Doctrina noastra actuala este unanima in a aprecia ca serviciul public este o structura organizatorica, infiintata de stat si/sau de unitatile administrativ-teritoriale, in scopul satisfacerii fara intrerupere a unor interese comune intregii populatii ori unei colectivitati.

- NECESITATEA SI FORMELE ORGANIZARII SERVICIILOR PUBLICE

Pornind de la cerintele generale, dar si de la conditiile de care dispune, statul roman, afirmat dupa Revolutia din decembrie 1989, si-a creat cadrul institutional complex, de care are nevoie spre a-si indeplini functiile sale de baza - legislativa, judecatoareasca si executiva. Cu alte cuvinte, statul dispune de un serviciu public de legiferare (Parlamentul), un serviciu public judiciar (sistemul instantelor judecatoresti) si un serviciu public administrativ ( diversitatea de organisme administrative, care realizeaza sarcinile puterii executive).

Necesitatea organizarii serviciilor publice administrative decurge din insasi ratiunea de a fi a statului, care este organizat spre a satisface interesele generale ale societatii. Cu atat mai mult, in aceasta etapa a existentei tarii noastre, cand in prim plan se afla problemele marii privatizari, organizarea si frunctionarea serviciilor publice necesita o atentie sporita, pentru prevenirea unor eventuale abateri care ar putea avea multiple consecinte negative. Rezolvarea intereselor particulare, al caror avant este de luat in seama, nu trebuie sa duca la minimalizarea interesul comun, care sta la baza serviciului public.