Teoria Personalității Criminale

1. Introducere

Termenul personalitate este folosit pentru a descrie temperamentul si atributele emotionale ale unui individ, care practic îi determina comportamentul. Este vitala apropierea de psihologie în încercarea de a surprinde si întelege comportamentul unui om, mai ales atunci când se doreste estimarea viitoarelor sale actiuni.

În cazul infractorilor importanta personalitatii lor consta atât în descoperirea motivului pentru care au savârsit respectiva infractiune, în preconizarea unor viitoare infractiuni, cât si în individualizarea unei pedepse care sa reeduce cât mai bine infractorul.

O buna întelegere a motivelor pentru care oamenii comit infractiuni ar putea conduce în timp la controlarea lor, si totodata la diminuarea numarului lor. Prima etapa în prevenirea criminalitatii este, deci, întelegerea acestui fenomen atât la nivel general, social, cât si la nivel restrâns, particular.

Conform unor teorii psihologice, în fiecare om se gaseste în stare latenta o anumita psihoza sau deviatie comportamentala, care, daca este stimulata, se poate dezvolta, conducând astfel la un comportament deviant, împins chiar pâna la infractiune. Astfel, de la simpla paranoia se poate ajunge pâna la piromanie sau chiar la crime în serie.

Iata de ce studiul personalitatii umane si a conditiilor în care se dezvolta intentia criminala în mintea noastra este o problema stringenta, mai ales având în vedere realitatea secolului pe care îl traim, în care numarul crimelor comise creste alarmant în toate mediile sociale.

Lucrarea de fata îsi propune un studiu comparat între principalele teorii dezvoltate de psihologi privind personalitatea criminala, în scopul întelegerii si aplicarii lor directe în realitatea sociala existenta.

2. Studiile efectuate în scopul explicarii

tendintei criminale

De-a lungul anilor psihologii au dezvoltat sute de teste menite sa masoare amenintarile izvorâte din personalitatea umana, încercând sa demonstreze ipoteza ca oamenii care au tendinta de a se comporta într-o forma anti-sociala se pot distinge usor de oamenii normali. Astfel, s-au dezvoltat câteva forme de chestionare: unele ample, care masoara mai multe tipuri de dimensiuni ale psihicului si personalitatii umane, iar altele axate pe o singura latura ce trebuie studiata.

Cel mai cunoscut si impresionant test amplu este Minnesota Multiphasic Personality Inventory si include 550 de afirmatii pe care subiectii testati trebuie sa le aprobe sau sa le respinga, în functie de cum li se potrivesc lor sau nu. Scorurile se încadreaza în 10 categorii diferite, fiecare reprezentând un anume tip de personalitate. Raspunsurile la unele întrebari sunt mai usor de prevazut pentru infractori decât pentru oameni normali, rata densitatii fiind cam de 4 astfel de întrebari din 50. Acest test nu identifica însa doar probleme ce tin de delicventa ci si de noncomformism sau conflicte în viata de familie.

În anii 50, doi cercetatori, Schuessler si Cressey si-au petrecut mai mult de 25 de ani studiind diferentele dintre personalitatile delicvente si cele non-delicvente. Dupa studii îndelungate, au afirmat ca nu pot stabili o conexiune directa între criminalitate si personalitate întrucât testele facute de ei sunt relative. Exista totusi dovezi ca oamenii susceptibili de infractiuni au un respect de sine mult mai mic decât ceilalti, dar acest fapt nu a putut conduce la o concluzie certa.

Impulsivitatea a fost deseori atribuita celor susceptibili de a comite infractiuni întrucât s-a demonstrat ca cei ce au comis deja infractiuni sunt cu mult mai impulsivi decât oamenii normali. Totusi, acest lucru ar putea fi mai degraba legat de dorinta de a socializa pe care o au unii oameni, si nicidecum de a comite infractiuni. Este cunoscut faptul ca cei mai impulsivi criminali comit crimele în moduri si circumstante contradictorii fata de comportamentul lor previzibil.

Deci testele de personalitate s-au dovedit a fi inutile în stabilirea unui grad înalt de diferente între tendintele personalitatilor criminalilor fata de cele ale non-criminalilor.