Terorismul Internațional

1. Terorismul – aspecte generale

Noţiunea de terorism este cunoscută omenirii de la începutul istoriei, dar in istorie acest termen a apărut după revoluţia franceza din 1789. In secolul XX terorismul internaţional savarsit in timp de pace a luat o amploare deosebita.

La metodele “traditionale” s-au mai adaugat si noi forme, cum ar fi atentatele contra sefilor de state, atacurile misiunilor diplomatice si a diplomatilor, atentate impotriva personalitatilor politice sau a unor persoane particulare cunoscute pentru opiniile lor, atacarea unor institutii publice sau intreprinderi comerciale, a avioanelor, a fortelor de ordine s.a.

O definitie a terorismului, unanim acceptata de specialistii din domeniul politologiei, sociologiei sau al celui militar, nu exista înca. Singura zona unde acestia se inteleg oarecum este cea in care se accepta tipurile general-reprezentative de terorism, respectiv distingerea clara intre terorismul de stat – exercitat de agentii specializate, care detin monopolul coercitiei – si terorismul politic – exercitat de „actori vremelnici”, practicat la inceputurile sale la nivel intern, apoi la nivel international si intercontinental. Acesta din urma are ca autori indivizi sau grupuri bine pregatite si puternic motivate etnic, religios, politic.

Terorismul in sine foloseste deliberat si sistematic mijloace violente ori amenintari care trebuie sa aiba ca rezultat provocarea de neincredere, teama, panica, nesiguranta, ignorind orice norme umanitare. Scopul acestuia este de a afecta grav atit structura sociala cit si individul, luat separat, prin distorsionarea cadrului de perceptie a imaginii societatii de care membrii acesteia depind si in care isi pun toata increderea.

Ca actul terorist sa fie cât mai perturbant, el trebuie sa se remarce printr-o actiune masiva de groaza, care sa produca rapid o mare ruptura psihologica si afectiva intre conducerea societatii si membrii ei; sa genereze o explozie de comentarii in mass-media cu un impact social paralizant si destabilizator.

Motivat politic, terorismul presupune totdeauna un pronuntat simt al frustrarii, al unei nedreptati sau injustitii sociale ori politice. El blameaza de fiecare data o instanta sau o autoritate politica, considerind ca injustitia nu poate fi inlaturata decit printr-o metoda violenta. Din aceasta cauza, fenomenul s-a si autodefinit ca fiind „tactica ultimei solutii”.

Analizind organizarea, observam ca ea are o structura piramidala. In vârf se afla liderul sau conducatorul organizatiei. Acesta este un individ puternic motivat politic, facind parte, in general, din clasa de mijloc, posedat pina la obsesie de ideea nedrepatii, cu o educatie foarte buna (de obicei, in cadrul unor universitati de elita din statele foarte dezvoltate). Este un tip charismatic si comunicativ, bun specialist in strategii militare, in analiza si prelucrarea informatiilor. El este cel care defineste politica organizatiei si-i stabileste directiile de actiuni.Urmatorul strat este ocupat de cadrele active si executantii, barbati si femei, care participa la antrenarea celorlalti, dar si la executarea atacurilor. Acestia sunt recrutati la o virsta frageda, pentru a putea fi indoctrinati, sunt posedati de un fanatism extrem, devotati pina la sacrificiul suprem cauzei pentru care lupta, foarte bine pregatiti in minuirea armelor, in culegerea, analiza si utilizarea informatiilor, in criptarea, decriptarea si interpretarea semnelor si comunicatelor. In acest strat se regasesc si profesionisti care nu au ca „motor” o motivatie ideologica.

Al treilea strat este ocupat de sustinatorii activi. Desi nu se considera membri ai organizatiei, ei sprijina material si financiar actiunile celor din stratul doi, asigura asistenta tehnica, logistica si pot „interpreta” uneori si roluri de mica importanta in desfasurarea unor actiuni.

In ultimul strat se afla sustinatorii pasivi sau complicii. Ei sltiu despre ce este vorba, dar se fac ca nu vad, nu aud, nu cunosc si nu-i intereseaza fenomenul, care apare si se dezvolta, dupa cum putem constata, in state stapinite de credinte ori ideologii exclusiviste, in tari care neaga libertatile fundamentale ale omului si care propaga crima si violenta ca metode de convingere si de impunere in lume a doctrinei politice sau religioase proprii.

Unii specialisti militari afirma ca terorismul presupune urmatoarele etape (folosite de obicei si in razboiul informational):

-selectarea combatantilor din categorii motivate social, ideologic sau religios, dedicate total unei cauze;

-pregatirea speciala in centre, tabere sau scoli organizate pe teritoriul unor state permisive si binevoitoare;

-organizarea unor largi retele informative pentru gasirea si studierea obiectivelor atacurilor, cu eficienta maxima in planul propagandistic si accesibile atentatelor;