Timpul de Muncă

Introducere

De la aparitia Codului muncii si până în prezent, timpul de muncă a constituit subiectul unor modificări legislative semnificative, în acord cu reglemantările europene si tendinta la nivel comunitar de reducere a timpului de lucru. Se observă în timp, o anumită flexibilizare a raporturilor de muncă si în România, unde exigenta integrării a necesitat ajustări normative importante necesare alinierii legislatiei românesti la normele europene.

Desfăsurarea activitătii cu respectarea unui anumit program de lucru reprezintă una din trăsăturile specifice ale raportului juridic izvorât din încheierea contractului individual de muncă. Întrucât munca efectuată presupune cheltuirea fortei vitale a omului, este necesar, în mod obiectiv, ca ziua de muncă să se încadreze în anumite limite, să fie numai o parte dintr-o zi naturală de viată. Legislatia noastră cuprinde atât prevederi referitoare la reglementarea timpului de lucru, cât si a timpului de odihnă.

Timpul de muncă

Timpul de muncă reprezintă, conform Codului Muncii art. 108, orice perioadă în care salariatul prestează muncă, se află la dispozitia angajatorului si îndeplinste sarcinile si atributiile sale, în concordantă cu prevederile contractului individualde muncă, a contractului colectiv de muncă aplicabil si/sau ale legislatiei în vigoare.

Timpul de muncă se împarte în două categorii:

- Timpul care se încadrează în programul de lucru normal sau durata normală a muncii

- Timpul peste programul normal de lucru constituit din ore suplimentare, timpul care datorită specificului muncii nu se poate încadra în programul normal de lucru, orele prestate peste programul de lucru în scopul asigurării serviciului pe unitate.

Durata timpului de muncă

Conform articolului 109, alin. (1), durata normală a timpului de lucru pentru salariatii angajati cu normă întreagă este de 8 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână. Timpul de muncă se repartizează, de obicei, uniform, 8 ore pe zi, timp de 5 zile, urmate de 2 zile de repaus. Cu toate acestea, există si situatii prevăzute prin articolul 110 al Codului Muncii, respectiv articolul 10, alin. (5) al Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 nr. 2895/2006, în functie de specificul unitătii sau al muncii prestate, se poate opta pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale de muncă de 40 de ore pe săptămână. În aceste situatii durata timpului de muncă zilnic nu poate depăşi 10 ore.

La locurile de muncă unde, datorită specificului activităţii, nu există posibilitatea încadrării în durata normală a timpului zilnic de lucru pot fi stabilite forme specifice de organizare a timpului de lucru, după caz, în tură, tură continuă, turnus, program fracţionat; locurile de muncă la care se aplică aceste forme specifice de organizare, precum şi modalităţile concrete de organizare şi evidenţă a muncii prestate se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, grupuri de unităţi sau unităţi.

Potrivit articolului 10 al Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, prin negocieri la nivel de unitate, pentru a pune de acord programul cu cerinţele producţiei, se poate stabili un program săptămânal de 36 până la 44 de ore, cu condiţia ca media lunară să fie de 40 de ore pe săptămână, iar programul stabilit să fie anunţat cu o săptămână înainte.

Pentru anumite sectoare de activitate, unităti sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mare de 8 ore. Durata zilnică a timpului de muncă de 12 este urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore, dispozitie prevăzută prin articolul 112 al Codului Muncii.