Traficul de Droguri

Capitolul I. Cadrul legislativ special al infracțiunii de trafic de droguri

1.1. Încriminarea juridico-penală a traficului de droguri

1.1.1. Analiza infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

Traficul ilicit de droguri (art. 2) – cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele au ca obiect drogurile de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Obiectul infracţiunii. Obiectul juridic generic al infracţiunii este constituit de protejarea şi ocrotirea sănătăţii publice ca valoare socială şi relaţiile sociale care iau naştere şi evoluează în jurul şi în strânsă legătură cu această valoare.

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la producţia, fabricarea, vânzarea, cumpărarea, circulaţia, etc. a substanţelor aflate sub control naţional.

Obiectul material îl reprezintă substanţele aflate sub control naţional (drogurile de risc şi drogurile de mare risc enumerate în tabelele I-III, anexate la Legea nr. 143/2000).

Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii diferă în funcţie de modalitatea de săvârşire a faptei. Astfel, în modalităţile producerii, fabricării, extragerii, preparării, transformării, oferirii, punerii în vânzare, vânzării, distribuirii, livrării cu orice titlu, trimiterii, transportului, procurării, cumpărării, deţinerii ori altor operaţiuni privind circulaţia drogurilor, precum şi în modalităţile organizării, conducerii sau finanţării activităţilor menţionate mai sus, acesta poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile cerute de lege.

În ceea ce priveşte modalitatea experimentării, deşi legea nu prevede nici o calitate specială, subiectul activ trebuie să posede cunoştinţe de specialitate privind substanţele folosite şi rezultatele pe care le produc, în această categorie intrând medici, chimişti, farmacişti.

Subiectul pasiv al infracţiunii este statul ca garant şi ocrotitor al sănătăţii publice. În secundar, subiect pasiv poate fi persoana a cărei sănătate a fost pusă în pericol ca urmare a nerespectării circuitului legal al drogurilor. Nu este necesară îndeplinirea unor condiţii speciale de loc sau timp pentru existenţa infracţiunii în formă simplă.

Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective se caracterizează prin acţiuni comisive, care pot consta în producerea, deţinerea, cultivarea, fabricarea, experimentarea, extragerea, punerea în vânzare, vânzarea, oferirea, transformarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, cumpărarea de droguri.

Pe de altă parte, întrucât faptele ilicite la regimul drogurilor ce se pot săvărşi sunt şi mai variate şi ele nu ar putea fi reglementate în totalitatea lor în textul de lege, legiuitorul a inclus în text expresia generală “alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, dând astfel posibilitatea celor ce aplică legea să încadreze orice fapte prin care se nesocoteşte regimul drogurilor.

Folosindu-se această tehnică de formulare, se înlătură posibilitatea ca anumite persoane care ar săvârşi diferite fapte la regimul drogurilor, în lipsa unor prevederi exprese ale legii, să nu poată fi trase la răspundere penală. Prin „producerea de droguri” se înţelege obţinerea drogurilor atât din plante, cât şi pe cale de sinteză, în industrie sau laborator.

Prin „deţinere” se înţelege fapta persoanei fizice de a ţine la domiciliul sau reşedinţa sa ori în orice alt loc ştiut de ea, droguri, indiferent dacă este sau nu consumatoare şi dacă acestea îi aparţin ei sau altei persoane. Pentru ca deţinerea să constituie element material al laturii obiective a infracţiunii, este necesar ca ea să fie fără drept. Deţinerea autorizată nu constituie infracţiune. „Cultivarea” reprezintă o altă modalitate a elementului material al laturii obiective a infracţiunii analizate.

O primă cerinţă pentru existenţa infracţiunii în această ipoteză este aceea că respectiva cultură să fi fost făcută fără autorizaţia organelor competente. În alt doilea rând, este obligatoriu să fie vorba de o cultură de plante din care se pot produce sau extrage droguri. Dacă sunt realizate cele două cerinţe, legea mai cere ca această cultivare neautorizată să se facă în scop de producere a plantelor, adică în vederea obţinerii de droguri, indiferent ce metodă s-ar folosi. Din ele trebuie să se obţină substanţe care fac parte din categoria drogurilor, pentru ca acţiunea să fie ilicită.

În accepţiunea textului de lege, cultivarea presupune: însămânţarea, răsădirea, îngrijirea şi recoltarea plantelor care conţin substanţe stupefiante, în vederea prelucrării. Dacă cultivarea nu se face în acest scop cerut de lege, atunci fapta nu va constitui infracţiune. În ţara noastră, potrivit legislaţiei în vigoare, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale , prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală autorizează cultivarea plantelor ce conţin substanţe stupefiante numai dacă sunt prelucrate în scop tehnic, în vederea producerii de tulpini, fibre, sămânţă şi ulei, în scop medical şi ştiinţific.

Proprietarul, posesorul sau deţinătorul cu orice titlu al unui teren cu destinaţie agricolă sau cu orice altă destinaţie are obligaţia să distrugă plantele ce conţin substanţe stupefiante care ar putea creşte spontan pe terenul respectiv. Costurile distrugerii plantelor şi a culturilor neautorizate se suportă de către proprietarul, utilizatorul sau deţinătorul terenului. „Experimentarea” constă în efectuarea unor operaţiuni de dozare, combinare ori încercare a substanţelor. În ceeea ce priveşte încercările, acestea pot fi făcute atât asupra oamenilor, cât şi asupra animalelor.

Textul de lege se referă la experimentarea care are loc în afara cadrului legal, adică în afara laboratoarelor din instituţiile de învăţământ sau din instituţiile de cercetări ştiinţifice ce sunt autorizate să o facă, sau chiar în acestea, dar prin depăşirea limitelor sau a caracterului experimentărilor. Constituie infracţiune şi experimentarea drogurilor asupra propriului corp, legea nefăcând nici o distincţie în această privinţă; pericolul social este acelaşi ca şi când s-ar experimenta asupra altor persoane.

Vorbind despre experimentare, legea se referă nu numai la experimentele de laborator, ci şi la cele efectuate cu droguri cunoscute sau noi descoperite, asupra bolnavului, în vederea cercetării tratării unor maladii. Asemenea experinţe pe bolnavi nu pot fi îngăduite evident şi legea penală le interzice, date fiind consecinţele imprevizibile pe care astfel de substanţe le pot avea asupra persoanelor testate. „Transportul” reprezintă deplasarea (cu un vehicul sau orice alt mijloc de transport) drogurilor dintr-un loc în altul, fiind vorba de o faptă comisivă de rezultat (rezultatul fiind bunul transportat, deplasat dintr-un loc în altul).

Prin „trimiterea de droguri” se înţelege acţiunea de a dispune ca o persoană să ducă, să transporte şi să predea la destinaţia stabilită drogurile. Nu este necesar, în cadrul acestei modalităţi, ca persoana care transportă şi predă la destinaţie drogurile să aibă cunoştinţă de conţinutul transportului efectuat. „Livrarea” reprezintă acţiunea de a furniza sau preda droguri, fiind vorba de o faptă comisivă de rezultat. Prin „procurare” se înţelege acţiunea de a face rost de substanţe şi/sau produse stupefiante, fiind vorba de o faptă comisivă de rezultat; în lipsa unei distincţii speciale în textul incriminator, se consideră că pentru existenţa acestei infracţiuni este indiferentă modalitatea de obţinere (producere, preparare, cumpărare, schimb de produse, donaţie, delapidare, însuşirea bunului găsit, altă infracţiune de sustragere, etc.); când activitatea de “procurare” va constitui ea însăşi o infracţiune, va exista un concurs real de infracţiuni.

Nu are relevanţă modalitatea faptică prin care se realizează procurarea de droguri pentru existenţa infracţiunii, cu condiţia ca procurarea să nu privească consumul propriu. Prin „extragere” se înţelege acţiunea de a scoate droguri din plante care conţin astfel de substanţe sau a separa un drog de alte substanţe în acţiunea de “purificare” a drogurilor. Prin „oferire” se înţelege actiunea de a propune cuiva să primească un lucru, a da în dar, a pune la dispoziţie droguri, fiind indiferent scopul în care se face “oferta”: pentru consum individual, pentru consum productiv în vederea preparării, producerii, fabricării altor droguri, pentru a fi transportate.