Traficul de influență

Coruptia, ca fenomen social, a atras atentia spre studiul ei, inca din antichitate. Conform Dictionarului limbii romane cuvantul “coruptie” deriva din latinescul “coruptio-onis” şi inseamna stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie1. In materia dreptului penal, termenul caracterizeaza o anumita comportare a functionarului care işi comercializeaza, işi vinde atributele functiei şi increderea acordata de societate, primind in schimb bani ori alte foloase.

Reprezinta un pericol social pentru societate prin vatamarea sau punerea in pericol a desfaşurarii activitatii statului şi a tuturor sectoarelor vietii sociale2.

Fără îndoială că în toate epocile şi etapele istorice au existat acte de corupţie, dar formele de manifestare ale acesteia, chiar dacă aveau unele elemente sau puncte comune, au diferit sub anumite aspecte în decursul evoluţiei omenirii, în funcţie de particularităţile existente în perioadele istorice care s-au succedat.

În ciuda acestor diferenţe, fenomenul corupţiei s-a transmis din generaţie în generaţie, ca o “moştenire”, fiind totodată impregnat de specificul sistemelor politice traversate.

Daca la inceput, oferirea ori primirea de foloase de catre functionari tine de curtoazie şi eventual leza normele moralei, Codul penal francez din 1810, de pe timpul lui Napoleon, a prevazut sanctiuni grave pentru infractiunile de coruptie atat referitor la indeplinirea unor indatoriri de serviciu de catre functionari cat şi pentru efectuarea unor acte contrare atributiilor de serviciu. Aceasta pozitie a societatilor statelor in dezvoltarea lor istorica a fost preluata in majoritatea legislatiilor statelor europene.

Coruptia aparatului de stat are o veche traditie in oranduirile trecute.

In Grecia antica, mita fiind frecventa, Platon a propus ca, functionarii, care primesc daruri pentru a-şi face datoria, sa fie pedepsiti cu moartea. El spunea: "Nu trebuie sa primeşti daruri nici pentru lucrurile bune, nici pentru lucrurile cele rele".

Erau aspru pedepsiti magistratii care judecau stramb in schimbul banilor primiti. De la Herodot aflam ca regele persan Cambyse a poruncit sa fie ucis un judecator vinovat de coruptie, regele tapisandu-şi scaunul cu pielea acestuia.

Darius, tot un rege persan, condamnat la moarte prin crucificare de judecatorii corupti. Cicero, mare ganditor al antichitatii considera ca magistratul care se lasa corupt savarşeşte o crima dintre cele mai grave.