Traficul de persoane

Capitolul 1. Introducere

În întreaga lume, anual, milioane de oameni devin victime ale traficului de ființe umane. Traficul de ființe umane s-a dezvoltat în special în regiunile cu o rată a șomajului foarte ridicată sau în zone afectate de crize financiare, unde femeile acceptă orice loc de muncă.

La nivel global, se estimează, că 43% dintre victime sunt traficate în scopul exploatării sexuale, față de doar 32%, care sunt traficate în scopul exploatării economice (exploatarea în agricultură, construcții sau alte sectoare de activitate). La o parte din persoanele traficate, le sunt preluate organele.

Odată capturate, victimele sunt supuse violenței, torturii psihice, toate cu scopul de a le forța să se prostitueze. Adeseori, ele sunt sechestrate în țările gazdă, cu șanse minime de evadare, de teama arestării, căci pașapoartele le-au fost confiscate de traficanți, victimele sunt obligate să se prostitueze pentru a-și plăti așa-zisele datorii, ca urmare a costurilor de transport astronomice imputate. Pentru a-și câștiga libertatea, ele trebuie să lucreze pentru a recupera prețul plătit de proprietarii bordelurilor traficanților. Libertatea însă, dobândită cu atâtea sacrificii, este de nenumărate ori inutilă, căci sunt infectate cu virusul HIV și alte boli venerice.

Comerțul cu ființe umane a plasat ilegal de la 200 mii la 500 mii de prostituate în Uniunea Europeană, din care 2/3 provin din Europa Estică și 1/3 din țările dezvoltate.

Traficanții de ființe umane pot fi împărțiți în:

- Grupuri mici, bine organizate, specializate în trecerea ilegală a imigranților dintr-o țară în alta pe rute cunoscute, și

- Grupuri criminale transfrontaliere care conduc rețele internaționale de traficanți (asigură acte, adăpostire și ajutor în viitoarele țări gazdă).

Victime ale traficului de ființe umane, pot fi persoanele trecute peste granița de stat sau transportate în interiorul statului, pentru a fi aduse în stare de sclavie sau servitute.

Acest fenomen infracțional are trei elemente caracteristice, recrutarea oamenilor prin promisiuni și perspective atractive, transportarea lor ilegală pe rute speciale și introducerea imigranților ilegali în circuitele ilegale. Pentru a exploata aceste persoane, traficanții comit și alte infracțiuni cum ar fi: coruperea funcționarilor publici, furtul sau falsificarea documentelor necesare în operațiunile de trafic.

Majoritatea victimelor o constituie femeile, deși nu este exclus să fie traficați și bărbații.

În acest context, se impune formularea unor politici coerente pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, proces care întâmpină însă o serie de dificultăți rezultate, în primul rând, din necunoașterea dimensiunilor reale ale fenomenului, datorată mobilității foarte mari, intensei circulații peste frontiere a persoanelor și bunurilor, iar, în al doilea rând, din obscuritatea fenomenului, asigurată de menținerea manifestărilor sale în contextul unor activități aparent legale.

1.1. Documente internaționale privitoare la traficul de persoane

În epoca modernă, pe plan internațional a existat o preocupare permanentă pentru combaterea fenomenului privind traficul de ființe umane, chiar dacă, datorită unor prejudecăți existente la acea vreme în societate, era foarte greu de a se obține un consens în această direcție.

Primul document internațional în acest domeniu datează din anul 1904, când s-a încheiat Acordul Internațional pentru suprimarea comerțului cu sclavi albi. Având în vedere ineficiența acestuia, în anul 1910 a fost adoptată Convenția Internațională pentru suprimarea comerțului cu sclavi albi, prin care cele 13 tari participante se obligau să condamne persoanele care se ocupau cu astfel de activități.

Sub egida Ligii Națiunilor, în anul 1921, s-a încheiat Convenția Internațională pentru suprimarea traficului de femei și copii, iar în anul 1933 s-a încheiat Convenția Internațională pentru suprimare traficului de femei care au atins vârsta majoratului.

După constituirea Organizației Națiunilor Unite, în acest domeniu au fost elaborate o serie de documente internaționale extrem de importante. Astfel, în anul 1949, a fost adoptată Convenția Națiunilor Unite pentru suprimarea traficului de persoane și exploatării prostituției altor persoane, iar la 15 noiembrie 2000 a fost adoptată, la New York, Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate. Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, act adițional al Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, precum și Protocolul împotriva traficului ilegal de imigranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, act adițional la Conveția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate.

De asemenea, trebuie să menționăm că într-o serie de documente importante ale ONU s-a făcut referire la interzicerea traficului de ființe umane. Putem enumera, în acest sens: Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948); Pactul cu privire la drepturile civile și politice (1966); Pactul cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (1966) .

Pe plan european, au fost adoptate, de asemenea, o serie de documente importante în acest domeniu, dintre care: Convenția Europeană cu privire la drepturile și libertățile fundamentale ale omului (1950), împreună cu protocoalele adiționale; Convenția Europeană pentru combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (1997); Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane (2005); Directiva Parlamentului European privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia (2011), etc.

Decizia Cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de ființe umane, înlocuită prin Directiva Parlamentului European privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia din 5 aprilie 2011, reprezintă cel mai important instrument în această materie. Așa cum s-a arătat, decizia cadru are caracter obligatoriu, deși este lipsită de efect direct, și poate constitui un instrument eficient de combatere la nivel european al fenomenului. Actul este adoptat după ce punerea în aplicare a acțiunii comune din 1997 a eșuat, principalul motiv fiind, potrivit Comisiei, absența unui denominat comun în privind definițiilor și sancțiunilor la nivelul Uniunii.