Traficul și Exploatarea Persoanelor Vulnerabile

Secţiunea I Art. 209: Sclavia

1.CONŢINUTUL LEGAL

Punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

2.ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI FAŢĂ DE REGLEMENTAREA CODULUI PENAL DIN 1968

Norma de incriminare este identică cu cea cuprinsă în art. 190 din Codul penal din 1968, doar tentativa este incriminată într-un text distinct (art. 217 C. pen.).

3.CONSIDERAŢII GENERALE

Din examinarea conţinutului normei de incriminare se poate constata că sclavia este o faptă care aduce grave atingeri relaţiilor sociale privind libertatea persoanei. Această axiomă o regăsim şi în Convenţia europeană a drepturilor omului unde, în articolul 4 paragraful 1, se precizează că ,,nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire".

Sclavia este negarea formei de libertate ea reprezentând o sechestrare a individului, ce se caracterizează prin condiţii de opresiune pe care persoana fizică nu le poate modifica, dar nici nu li se poate sustrage.

Este îmbucurător faptul că în plan naţional întâlnim astfel de fapte foarte rar. Aceeaşi situaţie o regăsim şi în plan internaţional , motiv pentru care Curtea Europeană de la Strasbourg a examinat un număr restrâns de cazuri privitoare la această problemă, majoritatea cererilor fiind introduse de către deţinuţi.

Deosebit de întemeiată este atitudinea generală de dezaprobare a unor astfel de fapte, împrejurare ce-1 determină pe legiuitorul penal modern să incrimineze, prin norme interne, asemenea fapte prin care se încearcă, sub diferite forme, actualizarea sclaviei.

Pentru a nu face posibilă „reînvierea" sclaviei, au fost adoptate o serie de convenţii (Convenţia

de la Geneva din 25 septembrie 1926 referitoare la sclavie; Convenţia suplimentară de la Geneva din 6 septembrie 1956 privitoare la abolirea sclavajului, a traficului de sclavi şi a instituţiilor şi practicilor similare sclavajului etc.), toate ratificate de România.

Mai înainte de a se trece la analiza conţinutului infracţiunii vom arăta că după intra¬rea în vigoare a Convenţiei, la data de 9 martie 1927 aceasta a fost amendată prin Protocolul elaborat la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York la 7 decembrie 1973 astfel că potrivit acestora „sclavia" a fost definită ca fiind statutul sau condiţia unei persoane asupra căreia este exercitată orice putere sau toate puterile ataşate drepturilor de proprietate, iar „comerţul cu sclavi" presupune toate actele implicate în capturarea sau cedarea unei persoane cu intenţia de a o reduce la sclavie.

Constatându-se că libertatea este un drept pe care fiecare fiinţă umană 1-a dobândit prin naştere, că după încheierea Convenţiei s-au obţinut anumite progrese, dar că totuşi sclavia, traficul de sclavi şi practicile analoge sclaviei nu au fost încă eliminate în toate regiunile lumii, la data de 7 septembrie 1956 a fost adoptată şi apoi a intrat în vigoare la 30 aprilie 1957, Convenţia suplimentară cu privire Ia abolirea sclaviei, traficului de sclavi şi a instituţiilor şi practicilor analoge sclaviei, convenţie ce a fost ratificată de România la data de 13 noiembrie 1957 prin Decretul nr. 375/1957.'

Potrivit art. 6 din Convenţia suplimentară, reducerea unui om la sclavie sau obligarea unui seamăn să-şi piardă libertatea sa ori a unei persoane aflate în grija lui pentru a-l transforma în sclav, va constitui infracţiune conform legilor statelor parte la Convenţie şi persoanele considerate vinovate vor fi pasibile de pedeapsă.

In acest context, legislaţia noastră şi-a asumat obligaţia de a sancţiona cu mijloacele dreptului penal faptele de sclavie, fiind incriminată fapta de sclavie atât în reglementarea nouă, cât şi în cele anterioare.

4. OBIECT JURIDIC ŞI OBIECT MATERIAL AL INFRACŢIUNII

4.1. Obiectul juridic special. Infracţiunea de sclavie are ca obiect juridic specific relaţiile sociale referitoare la libertatea persoanei în sensul cel mai larg, o violare a drepturilor acesteia şi o atingere a demnităţii şi integrităţii prin imposibilitatea de a dispune de libertatea sa potrivit opţiunilor proprii.

4.2. Obiectul material. Infracţiunea de sclavie prevăzută în dispoziţia art. 209 are obiect material, acesta fiind însăşi fiinţa omului (individului) aflat în stare de sclavie.

5. SUBIECŢII INFRACŢIUNII

5.1. Subiect activ, autor nemijlocit al infracţiunii poate fi orice persoană fizică ce întruneşte condiţiile generale de responsabilitate penală.

Subiectul activ nu este determinat, norma de incriminare nu cere o anumită calitate.

Participaţia penală este posibilă sub toate formele (instigare, complicitate, coautorat)3.

5.2. Subiect pasiv al infracţiunii de sclavie prevăzută în dispoziţia art. 209 poate fi orice persoană, indiferent de vârstă sau sex.

6. STRUCTURA ŞI CONŢINUTUL JURIDIC

6.1. Conţinutul constitutiv

6.1.1. Latura obiectivă a infracţiunii este formată din element material, urmarea imediată şi legătură de cauzalitate.

6.1.1.1. Elementul material al infracţiunii cercetate este compus din acţiuni şi niciodată din inacţiuni.

Fapta de sclavie este o infracţiune comisivă cu conţinuturi alternative, putându-se realiza prin oricare din acţiunile descrise în textul incriminator.

Elementul material al infracţiunii de sclavie se poate realiza prin trei acţiuni alternative (oricare dintre acestea putând înfăptui conţinutul infracţiunii), şi anume:

1. Punerea unei persoane în stare de sclavie;

2. Tinerea unei persoane în stare de sclavie;

3. Traficul de sclavi.

Sensul, semnificaţia celor trei acţiuni alternative a fost explicat în literatura de specialitate astfel':

- „punerea unei persoane în stare de sclavie" înseamnă a aduce o persoană fizică liberă (un individ) într-o stare de dependenţă totală, faţă de altă persoană;

- „ţinerea unei persoane în stare de sclavie" constă în a menţine persoana aflată în stare de sclavie, în continuare, în acea stare;

- „traficul de sclavi" constă în efectuarea unor acte de comerţ, având ca obiect persoane aflate în stare de sclavie.

Din conţinutul celor trei acţiuni comisive, alternative, se observă că persoana (individul) nu mai dispune de libertatea sa aşa cum ar dori, că ea este dependentă totalmente de autorul faptei, fiind la dispoziţia şi în proprietatea acestuia.

Din cele expuse am putea spune că elementul material al infracţiunii examinate constă în acţiunea: de a pune o persoană în stare de sclavie; de a ţine o persoană în stare de sclavie şi de a efectua trafic cu persoane aflate în stare de sclavie.

6.1.1.2. Urmarea imediată. Latura obiectivă a infracţiunii de sclavie se întregeşte cu urmarea pe care una sau toate acţiunile descrise în text, trebuie să o producă, urmare ce constă în punerea, menţinerea (ţinerea) în stare de sclavie, ori traficul de sclavi (trecerea unei persoane aflate în sclavie, în stăpânirea unui alt exploatator prin tranzacţii aducătoare de profituri ilicite) , deci urmarea imediată constă în suprimarea stării de libertate a persoanei care a devenit sclav sau perpetuarea acestei situaţii.

Prin urmare, săvârşirea acţiunilor descrise în norma de incriminare şi care constituie elementul material al infracţiunii de sclavie are drept rezultat (urmare imediată) lipsirea de libertate a persoanei.

6.1.1.3. Legătura de cauzalitate. Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de sclavie este necesar să existe o legătură de cauzalitate între acţiunea care constituie elementul material şi urmarea imediată.

De aceea, latura obiectivă a acestei infracţiuni se realizează numai atunci când se stabileşte această legătură de cauzalitate

6.1.2. Latura subiectivă. La săvârşirea infracţiunii lăptuilorul manifestă, sub raportul atitudinii psihice, voinţa de a comite una sau mai multe din acţiunile descrise în textul incriminator (art. 209), având reprezentarea sau acceptând urmările produse.

Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea de sclavie este intenţia sub cele două modalităţi, directă sau indirectă.

Consimţământul victimei nu are relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii, după cum forma de vinovăţie a culpei este exclusă.

Mobilul şi scopul urmărit de făptuitor constă în obţinerea de avantaje materiale pe alte căi decât cele legale.

Norma de incriminare nu condiţionează existenţa laturii subiective de mobilul sau scopul acţiunii. Mobilul şi scopul pot fi avute în vedere la individualizarea judiciară, ca împrejurări care pot să agraveze, nu să atenueze răspunderea penală.

7. FORME, MODALITĂŢI, REGIM SANCŢIONATOR ŞI ASPECTE PROCESUALE

Infracţiunea de sclavie prevăzută în dispoziţia articolului 209 Cod penal, prezintă trei modalităţi normative şi diferite modalităţi faptice, în funcţie de împrejurările concrete în care se realizează.

Actele premergătoare nu sunt incriminate.

Potrivit dispoziţiilor articolului 217 Cod penal, tentativa se pedepseşte.

Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a produs una dintre urmările descrise în text şi are caracter de faptă continuă, fiind susceptibilă şi de forma de epuizare.

Regimul sancţionator este unic şi constă în închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.