Transmiterea Contractuală a Dreptului de Autor

Contractul de cesiune este un contract numit, prin care una din părţi, denumită cedent, care poate fi autorul unei opere sau titularul dreptului de autor, cedează celeilalte părţi, numită cesionar, pentru un timp limitat, unul sau mai multe drepturi patrimoniale în schimbul unui avantaj economic, numit remuneraţie.

Regulile generale ale contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor sunt cuprinse în Capitolul VII, secţiunea I (art. 39-47) din Legea 8/1996, iar regulile speciale aplicabile diferitelor forme ale contractului de cesiune, respectiv contractul de editare, contractul de reprezentare teatrală sau contractul de închiriere, sunt cuprinse in sectiune a II-a (art. 48-57 ), a III-a (art. 58-62) şi a IV-a (art. 63) a aceluiaşi capitol.

Acest contract poate îmbrăca mai multe forme, potrivit Legii nr. 8/1996:

a) contractul de editare (art. 48-57);

b) contractul de reprezentare teatrală sau de excepţie muzicală (art. 58-62)

c) contractul de închiriere (art. 63).

În demersul determinării normelor aplicabile contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, s-au încercat unele trimiteri la diferite specii de contracte din dreptul comun. S-a considerat, în mod eronat credem noi, contractul de cesiune ca fiind o formă a contractului de locaţiune, fapt care pe cale de consecinţă, face ca regulile generale ale acestui contract, cuprinse în art. 1470-1490 din Codul civil, să completeze regulile speciale cuprinse în Legea 8/1996 atunci când acestea sunt neîndestulătoare .

Considerăm, alături de alţi autori că regulile comune ale cesiunii se aplică, în mod corespunzător, în completarea regulilor speciale, pentru celelalte tipuri de contracte reglementate de lege, precum şi în cazul încheierii unor contracte nenumite prin care se valorifică drepturile patrimoniale de autor .

În sprijinul acestei opţiuni am aduce trei argumente:

i) legiuitorul a folosit termenul „cesiune”, al cărui înţeles este acela de transmitere pur şi simplă a unui drept;

ii) cesiunea drepturilor de autor are ca obiect drepturi şi nu lucruri sau lucrări aşa cum este cazul contractului de locaţiune conform art. 1410 Cod civil;

iii) prevederea expresă în cazul contractului de închiriere a incidentei regulilor aplicabile contractului de locaţiune de drept comun, este de natură a ne face să deducem conform principiului „excepţia este de strictă interpretare”, că aplicarea acestor reguli are caracter de excepţie valabil numai acestui contract. De altfel, dacă normele contractului de locaţiune ar fi format generalul, în cazul cesiunii drepturilor patrimoniale de autor prevederile alin. 2 al art. 63 din Legea 8/1996 nu ar mai fi avut sens.

Cesiunea drepturilor patrimoniale are şi caractere specifice ce o delimitează de cesiunea de drept comun. În cazul cesiunii exclusive, diferenţa faţă de cesiunea de drept comun constă în obligaţia de exploatare a cesionarului, art. 47 alin. 1 prevede că autorul poate solicita desfiinţarea contractului de cesiune a dreptului patrimonial, în cazul în care cesionarul nu îl utilizează într-o măsură insuficientă şi dacă, prin aceasta, interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil. În cazul cesiunii neexclusive, diferenţa constă în posibilitatea pe care o are titularul dreptului, de a multiplica această formă de cesiune .

Cesiunea drepturilor patrimoniale se poate prezenta sub următoarele forme:

- cesiune nelimitată, în cazul căreia se transmit contractual toate drepturile contractuale fără a exista nici o limitare a cesionarului în spaţiu şi timp. Se sustine, în literatura de specialitate, că dispoziţiile imperative ale art. 41 alin. 1, care prevăd că în conţinutul contractului de cesiune trebuie să se prevadă durata şi întinderea acesteia, care sunt de natură a ne duce la concluzia că cesiunea este numai pe durata determinată.

- cesiunea limitată, îşi are temeiul în art. 39 alin. 2 conform căruia, cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului poate fi limitată la anumite drepturi, pentru un anumit teritoriu şi pentru o anumită perioadă;

- cesiunea exclusivă, reglementată de art. 39 alin. 4, oferă prerogative exclusive cesionarului de a utiliza opera în modalităţile, pe termenul si pentru teritoriul convenit. Titularul dreptului de autor îi este prohibit de asemenea să transmită dreptul respectiv altei persoane. Caracterul exclusiv al cesiunii trebuie sa fie expres prevăzut în contract.

- cesiunea neexclusivă, prevăzută în art. 39 alin. 5, este atunci când titularul dreptului de autor poate utiliza el însuşi opera şi poate transmite dreptul neexclusiv şi altor persoane Cesionarul neexclusiv, nu poate ceda dreptul său decât cu acordul expres al cedentului potrivit art. 39 alin. 7. Conform art. 39 alin. 8, consimţământul cedentului nu e necesar în cazul în care cesionarul persoana juridică, se transformă în una din modalităţiile prevăzute de lege.

CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI

Din textele legale, care prevăd contractul de cesiune, se pot desprinde următoarele carctere juridice ale acestuia:

- este un contract numit, al cărui regim juridic este stabilit prin reglementări legale speciale;

- este un contract consensual. Din cuprinsul art. 42 reiese, că forma scrisă a contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, este ad probationem şi nu ad validitatem. Excepţia de la această regulă o constituie contractele ce au ca obiect operele utilizate în presă, a cărei existenţă poate fi probată prin orice mijloc admis de lege. În scopul protejării autorului, Legea 8/1996, în art. 41, a prevăzut că în cazul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor trebuie să se prevadă în mod expres drepturile transmise, modalităţiile de utilizare, durata şi întinderea cesiunii şi remuneraţia titularului dreptului de autor. Absenţa oricăreia dintre aceste prevederi dă dreptul părţii interesate să ceară anularea contractului.