Transplantul de țesuturi și organe

Din textele tuturor documentelor internationale referitoare la drepturile omului se desprind cateva idei calauzitoare, cum ar fi: corpul omenesc este sacru, intangibil, trebuie respectat, atat in timpul vietii, cat si dupa moarte si nu poate sa faca obiectul nici unui comert.

Pentru a evita orice fel de atingeri ale drepturilor omului, in dreptul international, prin intermediul unor organisme de specialitate s-au adoptat norme care stabilesc principiile generale in conformitate cu care donarea de organe trebuie realizata, printre care cele mai importante sunt: principiul respectarii demnitatii umane, al interzicerii oricaror atingeri aduse acesteia, principiul anonimatului donatorilor, al gratuitatii etc.

Orice act prin care se efectueaza prelevarea unor organe din corpul uman viu, aducand o grava atingere vietii si integritatii corporale omului, este sanctionat de Codul penal. Pentru a se evita aceste consecinte, transplantul de organe trebuie conceput si realizat ca un gest suprem de daruire a omului catre om, un act al unui om care, desi cu drepturi inalienabile asupra corpului sau, este un membru al societatii si, prin aceasta, poate aduce un serviciu semenului sau, dar in conditiile unei generozitati sanatoase si rezonabile.

Din punct de vedere stiintific se face o diferenta intre “grefa”, operatia care se refera la transpunerea si aplicarea in alte zone ale corpului a unor fragmente provenind de la aceeasi persoana, si “transplant”, care implica nu numai o operatie de suprafata, dar si restabilirea curentului sanguin. Prin “autotransplant” se intelege situatia transferului unui organ in corpul aceleiasi persoane, cum ar fi, de pilda, transferul rinichiului intr-o zona mai joasa.

Din punct de vedere medical se mai face distinctia intre grefa isogenica (transplantarea intre persoane gemene), alogrefa sau grefa alogenica (transplantul intre indivizi apartinand aceleiasi specii), grefa xenogenica sau heterotransplant, reprezentand transplantul intre animale de specii diferite.

Daca analizam datele cu privire la transplanturi, observam ca din a doua jumatate a secolului al XX-lea, aceste operatii au luat o amploare deosebita. Astfel, pana in 1959 transplantul de organe intre gemeni parea singurul posibil. O serie de transplanturi de rinichi intre gemeni fusesera realizate cu succes la Boston, de grupul condus de J.Merrill. Alte cazuri de transplanturi s-au izbit insa de refuzul organismului persoanei primitoare de a receptiona organul strain. Cu toate acestea, in 1952 o grefa de rinichi de la o mama catre fiul sau a fost efectuata cu succes la spitalul Necker din Paris de Jan Hamburger, care a propus compararea grupelor leucocitare ale donatorului si ale primitorului in scopul selectarii transplanturilor. Un alt savant, Jan Dausset, a fundamentat ideea “antigenelor H.L.A.” (Human Leukocytes Antigens), experientele sale demonstrand ca transplanturile erau mai bine tolerate in situatiile in care grupele HLA ale donatorului si ale primitorului erau identice ori difereau foarte putin. Cu timpul, experientele au demonstrat posibilitatea realizarii unor transplanturi de rinichi intre veri primari, in general numarul transplanturilor de rinichi fiind destul de mare si operatiile efectuandu-se cu succes.

Pana la sfarsitul secolului al XX-lea, s-au efectuat circa 100.000 de transplanturi de rinichi, proportia de succese fiind de 80%. In cazul transplanturilor de inima, in jur de 600, proportia de transplanturi reusite este de 70%, iar la transplanturile de ficat, aproximativ 560, proportia de succese este de 20-30%. In cazul transplanturilor de plaman rezultatele au fost slabe, iar in cazul celor circa 250 de transplanturi de pancreas procentul operatiilor reusite este de 10-15%.

In ceea ce priveste donatorul, practica arata ca transplanturile au fost autorizate, de regula, in cazul organelor duble, de exemplu rinichi, simpla efectuare a operatiei neimpietand asupra sanatatii donatorului. In cazul celorlalte transplanturi de organe s-a recurs la prelevarea unor organe de la cadavre.

Deci, esentiala pentru efectuarea transplantului este compatibilitatea intre grupele sanguine ale donatorului si ale primitorului si, mai recent, apartenenta la sistemul antigene H.L.A. (identice sau asemanatoare).

La noi in tara, primul transplant renal a fost efectuat la Spitalul Fundeni, de catre profesorul doctor Eugen Proca, in 1980, primul transplant renal, iar in anul 1981, la Spitalul Judetean Timisoara, o echipa de medici condusa de doctorul Petru Dragan a efectuat primul transplant cu un rinichi luat de la un cadavru.

Legea nr. 2/1998, elaborata tinandu-se cont de reglementarile internationale si avandu-se in vedere principiile si regulile incidente in aceasta materie, stabileste regimul juridic al prelevarii si transplantului de tesuturi si organe umane. Inca din primul articol al legii se prevede diferenta intre prelevare si transplant, ca si notiunile de donator si primitor.

Prin “prelevare” se intelege recoltarea de tesuturi si/sau organe umane sanatoase morfologic si functional, in vederea realizarii unui transplant.

“Transplantul” de tesuturi si/sau organe umane reprezinta acea activitate medicala complexa care, in scop terapeutic, inlocuieste tesuturi si/sau organe umane compromise, morfologic si functional, din corpul unui subiect uman cu alte structuri similare, dovedite ca fiind sanatoase.

“Donatorul” este subiectul in viata sau subiectul in stare de moarte cerebrala, compatibil genetic cu potentialul primitor care, in scop terapeutic, doneaza tesuturi si/sau organe umane.

“Primitor” este subiectul care beneficiaza de realizarea unui transplant.

Prin lege sunt prevazute si anumite conditii in care pot avea loc activitatile de prelevare si transplant de tesuturi si organe umane. Ca principiu este stabilita regula ca prelevarea si transplantul de organe si tesuturi umane nu poate face obiectul vreunei tranzactii, deoarece, conform art. 2: “Donarea in timpul vietii sau consimtamantul scris pentru prelevarea de tesuturi si organe, dupa moarte, dat de membrii familiei ori de rudele prevazute de lege, dupa moartea acestuia, reprezinta un act profund umanitar, care poate permite salvarea vietii unui om”. In mod corelativ sunt prevazute infractiunile prevazute de art. 16(1) si art. 17.