Tratatele de Instituire ale Uniunii Europene

1. Introducere

Întegrarea europeană şi crearea Uinuii Europene se bazează pe patru tratate institutive (fondatoare) şi câteva tratate modificatoare ale acestora.

In opinia unor autori, tratatele instituve sunt următoarele:

- Tratatul instituind Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelui, adoptat la Paris la 18 aprilie 1951, a intrat în vigoare la 23 iulie 1952; a fost adoptat pentru o perioadă de 50 de ani şi a încetat la 23 iulie 2002

- Tratatul instiuind Comunitatea Economică Europeană şi

- Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, ambele semnate la Roma la 25 martie 1957; au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, fiind deseori denumite şi Tratatele de la Roma

- Tratatul asupra Uniunii Europene care a fost adoptat la Maastricht la 7 februarie 1992 şi a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, a creat Uniunea Europeană care cuprinde Comunităţile europene şi alte forme de cooperare; prin acesta, denumirea de Comunitatea Economică Europeană a fost înlocuită de Comunitatea Europeană

Tratatele modificatoare ale tratatelor institutive, cu mare rezonanţă pentru ceea ce avea să devină Uniunea Europeană, sunt următoarele:

- Tratatul de fuziune, adoptat la Bruxelles la 8 aprilie 1965, a intrat în vigoare la 1 iulie 1967; prin el s-a instituit o Comisie unică şi un Consiliu unic

- Actul Unic European, semnat La Luxemburg şi la Haga în februarie 1986 şi intrat în vigoare la 1 iulie 1987, a stabilit termenul de 31 decembrie 1992 pentru realizarea definitivă a pieţei unice, reglementând mişcarea liberă a bunurilor, serviciilor, capitalurilo şi persoanelor pe tot cuprinsul Comunităţii

- Tratatul de la Amsterdam a fost semnat la 2 octombrue 1997 şi a intrat în vigoare la 1 mai 1999; aduce multe noutăţi

- Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001, aintrat în vigoare la 1 februarie 2003, realizând o veritabilă reformă în scopul pregătirii cadrului instituţional pentru extinderea UE

- Tratatul de la Lisabona afost semnat la 13 decembrie 2007 şi este programat să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009; un tratat destinat să înlocuiască tratatul constituţional european

2. Tratatul de la Paris (Tratatul instituind Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului)

Începutul procesului de integrare europeană - caracterizat prin trăsături originale şi specifice, care constituie baza actualei structuri a Uniunii Europene - poate fi considerat anul 1950, când ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus implicarea câtorva state europene într-un proiect de cooperare mai strânsă, comparativ cu formele tradiţionale existente la acel moment.

Iniţiativa a constat în integrarea producţiei de cărbune şi oţel a Franţei şi Germaniei, în cadrul unei organizaţii deschise participării şi altor state europene. Printre promotorii ideii unei Europe unite, acesta a fost primul pas către o cooperare largită: o integrare sectorială ce ar fi putut influenţa şi alte sectoare economice. Aceasta era ideea declarată, însă obiectivul politic imediat îl constituia alipirea Germaniei la Europa şi eliminarea rivalităţilor existente între Franţa şi Germania privind zonele strategice ale Ruhr-ului şi Saar-ului.

Această reintegrare era dorită de SUA care estimau că era indispensabilă pentru a compensa extinderea considerabilă a sferei de influenţă a URSS în Europa. Era, de asemenea dorită de Germania însaăşi, fiind relevant în acest sens că Robert Schuman a pronuntat celebra sa declaraţie în ajunul unei reuniuni a "celor trei" la Londra - în cursul căreia trebuia să fie examinată problema Germaniei, după ce s-a asigurat de acordul cancelarului Adenauer.

Era astfel reluată o sugestie formulată de Churchill în discursul său de la Zürich din 19 septembrie 1946 în care chema la crearea "Statelor unite ale Europei" şi estima că trebuie creată de urgenţă o apropiere între Franţa şi Germania. Winston Churchill, cu toate acestea îşi luase precauţia de a preciza că Marea Britanie nu are vocaţia de a deveni un membru activ al acestor State Unite ale Europei.

Filozofia care a dus la crearea acestei noi comunităţi este perfect rezumată prin celebra declaraţie Schuman din 9 mai 1950 de la "Salonul Orologiului" din Quai d‘Orsai", redactată de Jean Monnet şi de colaboratorii săi: "L’Europe ne se fera pas d’un coup, ni dans une construction d’ensemble: elle se fera par des réalisations concrètes créant d’abord une solidarité de fait. Le rassemblement des nations européennes exige que l’opposition séculaire de la France et de l’Allemagne soit éliminée : l’action entreprise doit toucher au premier chef la France et l’Allemagne" (Europa nu se va face dintr-o dată şi nici printr-o construcţie de ansamblu: ea se va face prin realizări concrete, creând la început o solidaritate de fapt. Unirea naţiunilor europene cere ca opoziţia seculară dintre Franţa şi Germania să fie eliminată. Acţiunile întreprinse trebuie să fie rodul colaborării dintre şeful statului francez şi seful statului german.)