Tratatul de la Lisabona

Referat
7.7/10 (3 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 3039
Mărime: 37.98KB (arhivat)
Cost: 8 puncte

Cuprins

Generalităţi - 4 -

Ce aduce nou Tratatul de Reformă faţă de proiectul de Tratat Constituţional? - 4 -

Conţinutul Tratatului de la Lisabona - 5 -

Obiectivele Tratatului de la Lisabona - 6 -

Clasificarea competenţelor - 8 -

Concluzii - 9 -

Bibliografie - 10 -

Extras din document

Generalităţi

Tratatul de la Lisabona a fost semnat la 13 decembrie 2007, prevăzându-se iniţial ca acest document să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009, după aprobarea de către statele membre în conformitate cu procedurile naţionale, încheind astfel mai mulţi ani de negocieri pe tema aspectelor instituţionale. Tratatul de la Lisabona este rezultatul unui proces mai îndelungat prin care s-a urmărit reformarea cadrului legal al Uniunii. Condiţiile impuse de trecerea de la 15 la 27 de state membre în urma celui de-al cincilea val al extinderii au făcut necesară reformarea instituţiilor Uniunii, precum şi a modului de luare a deciziilor la nivelul acesteia, în vederea sporirii eficienţei întregului sistem comunitar.

Obiectul principal al acestui act îl constituie creşterea eficienţei actului decizional în cadrul Uniunii în scopul de a transforma Uniunea Europeană intr-un actor global capabil să facă faţă provocărilor globale cum ar fi schimbările climatice, teriorismul internaţional, asigurarea resurselor de energie sau criminalitatea organizată transfrontalieră.

Tratatul de la Lisabona are rang de drept comunitar primar şi va modifica tratatele constitutive existente (Tratatul privind Uniunea Europeană- Tratatul de la Maastricht şi Tratatul privind Comunitatea Europeană- Tratatul de la Roma).

Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele Comunităţii Europene (fără a le înlocui) şi pune la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.

Uniunea Europeană capătă, prin tratatul de la Lisabona , personalitate juridică, se substituie Comunităţii Europene şi îi succedă acesteia.

Acest tratat organizează funcţionarea Uniunii Europene, stabilind domeniile, limitele şi condiţiile în care Uniunea îşi exercită competenţele.

Tratatul de la Lisabona este esenţial pentru a asigura funcţionarea eficientă a Uniunii Europene. În prezent, Uniunea reprezintă 27 de state membre şi aproape 500 de milioane de cetăţeni. Reformele propuse de acest Tratat, în special noile aranjamente instituţionale şi mecanismele de lucru, sunt necesare pentru a asigura o Uniune capabilă să facă faţă provocărilor globale şi să răspundă aşteptărilor cetăţenilor europeni, inclusiv cetăţenilor români.

România a susţinut activ adoptarea Tratatului, care include cea mai mare parte a inovaţiilor prevăzute anterior de Tratatul Constituţional.

Ratificarea Tratatului de la Lisabona a fost finalizată de către toate cele 27 de state membre UE la 13 noiembrie 2009. România este unul dintre primele state membre care au ratificat Tratatul, Parlamentul român finalizând procedura de ratificare la data de 4 februarie 2008. Tratatul a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

Ce aduce nou Tratatul de Reformă faţă de proiectul de Tratat Constituţional?

Dispariţia referinţelor la un act juridic cu valoare constituţională, pentru a elimina temerile unor state membre cu privire la dezvoltarea ideii de entitate supranaţională. Astfel, s-a renunţat la titulatura „Tratat Constituţional”, au fost eliminate din textul tratatului simbolurile Uniunii precum steagul, imnul, ziua Europei. S-a renunţat de asemenea la denumirea actelor legislative europene având conotaţia unor norme juridice interne, legi şi legi-cadru, păstrându-se actualele acte normative regulamente, directive, decizii, recomandări şi avize;

Întărirea rolului Parlamentului European datorită extinderii domeniilor politice în care Parlamentul şi Consiliul decid împreună (cum ar fi justiţia şi afacerile interne); sunt conferite, de asemenea, puteri sporite în procedura adoptării bugetului european;

Creşterea rolului parlamentelor naţionale, care vor avea la dispoziţie un mecanism de alertă preventivă privind proiectele legislative europene. Comisia va trebuie să reexamineze orice propunere legislativă contestată de o treime din parlamentele naţionale, care vor dispune de un termen de 8 săptămâni (în loc de 6 prevăzute de Tratatul Constituţional) pentru a se opune unui proiect legislativ.

Eliminarea unuia din obiectivele Uniunii Europene, prevăzute în Tratatul privind Uniunea Europeană(TUE):

-libera concurenţă. Referinţa la libera concurenţa este inclusă într-un protocol anexat Tratatelor.

Carta drepturilor fundamentale dobândeşte valoare juridică şi se aplică în statele membre, cu excepţia Poloniei şi a Marii Britanii, care au obţinut printr-un protocol anexat Tratatelor obligativitatea recunoaşterii prevederilor Cartei în dreptul lor naţional. Clauza implicită de recunoaştere a priorităţii dreptului comunitar în faţa dreptului naţional, aplicată încă din 1963, va fi înlocuită printr-o declaraţie asupra principiilor instituite de Curtea Europeană de Justiţie.

Preview document

Tratatul de la Lisabona - Pagina 1
Tratatul de la Lisabona - Pagina 2
Tratatul de la Lisabona - Pagina 3
Tratatul de la Lisabona - Pagina 4
Tratatul de la Lisabona - Pagina 5
Tratatul de la Lisabona - Pagina 6
Tratatul de la Lisabona - Pagina 7
Tratatul de la Lisabona - Pagina 8
Tratatul de la Lisabona - Pagina 9
Tratatul de la Lisabona - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Tratatul de la Lisabona.doc

Alții au mai descărcat și

Identificarea persoanelor și a cadavrelor după semnalmentele exterioare și prin alte metode criminalistice

1. Rolul identificării criminalistice în activitatea judiciară Stabilirea adevărului este o problemă asupra căreia se concentrează atât...

Actul Unic European și Tratatul de la Maastricht

Uniunea Europeană există şi funcţionează în virtutea a patru tratate: Paris - 1951, Roma - 1957, Maastricht - 1992, Amsterdam - 1997. Obiectivele,...

Tratatul de la Lisabona

CAPITOLUL I Istoria Uniunii Europene 1. Considerţii introductive Tentative de unificare a naţiunilor europene au existat încă dinaintea...

Tratatul de la Lisabona

I.Tratatul - Definitie Tratatul reprezinta “ actul juridic care exprima acordul de vointa intre doua sau mai multe state, sau alte subiecte de...

Participarea Procurorului la Judecarea Cauzelor Penale

1. Introducere Ministerul Public îndeplineşte un rol social în societăţile contemporane, cu deosebite semnificaţii în apărarea şi consolidarea...

Drepturile Omului - Studiu de Caz

In speta se face vorbire despre o pretinsa incalcare a art.8 al Conv.Europene a Drepturilor Omului, (dreptul la respectarea vietii private), a...

Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Introducere Într-un context general, evoluţiile din ultimii ani din cadrul Uniunii Europene au făcut ca statele membre să se confrunte cu...

Tratatul de la Lisabona

1. Introducere Fie că va fi ratificat sau nu, Tratatul de la Lisabona reprezintă unul dintre documentele cheie ale Uniunii Europene. Acesta...

Te-ar putea interesa și

Acțiunile Uniunii Europene în managementul crizei și prevenirii conflictului după Tratatul de la Lisabona

Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a adus cu sine o serie de schimbări în politica mondială și a scos la lumină noi traiectorii pe care...

Tratatul de la Lisabona

INTRODUCERE Inevitabil, tratatul de la Lisabona este un document foarte lung – peste 300 de pagini în forma sa consolidată, incluzând anexele şi...

Noutăți Aduse de Tratatul de la Lisabona

1.TRATATUL DE LA LISABONA- scurtă prezentare Europa secolului al XXI-lea se confruntă cu o serie de provocări: mondializarea economiei, evoluţia...

Tratatul de la Lisabona

INTRODUCERE Uniunea Europeană aştepta la 1 ianuarie 2009 intrarea în vigoare a celui mai nou Tratat al său, cel de reformă, numit şi „de la...

Principiul separației puterilor în stat

INTRODUCERE Citind constituțiile multor state europene și nu numai, am putea fi tentați să punem sub semnul îndoielii însăși existența puterilor...

Integrarea Economică Europeană

INTRODUCERE Scopul acestei lucrări este de a încerca să dezvăluie cum a început activitatea Uniunii Europene, ce este în prezent şi cum va fi în...

Tratatul de la Lisabona

I.Tratatul - Definitie Tratatul reprezinta “ actul juridic care exprima acordul de vointa intre doua sau mai multe state, sau alte subiecte de...

Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona Cadrul economico-politic .Astăzi, mai mult ca niciodată, într-- lume globalizată în evoluţie constantă, Europa trebuie să...

Ai nevoie de altceva?