Tratatul internațional - încheierea și întrarea în vigoare

I. INTRODUCERE

Dreptul internaţional este creaţia statelor şi a oganizaţiilor internaţionale- adică a subiectelor care îşi stabilesc regulilede bază ale relaţiilor dintre ele prin intermediul tratatelor.

Tratatul, în dreptul internaţional, prezintă o importanţă deosebită, fiind considerat cel mai mai utilizat instrument juridic de reglementare în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale contemporane.

Tratatele conţin consfinţite în dispoziţiile lor drepturile şi obligaţiile statelor, normele de conduită pe plan internaţional şi măsurile comune ce urmează a fi luate.

După anul 1945 a apărut un element de noutate în ceea ce priveşte dreptul tratatelor, în sensul codificării normelor din acest domeniu prin 2 acte internaţionale: Convenţia privind dreptul tratatelor încheiate între state, adoptată la Viena, în anul 1969 şi Convenţia asupra dreptului tratatelor dintre state şi organizaţii internaţionale sau între organizaţii internaţionale, de la Viena, 1986.

Ion M. Anghel spunea despre tratate: tratatele au dobândit, în epoca noastră, o importanţă care se află în continuă creştere, ponderea lor a devenit notabilă ca urmare a numărului lor în continuă creştere, a cuprinderii domeniilor celor mai variate şi mai vaste, prin caracterul vital al funcţiilor pe care sunt chemate să le îndeplinească.

II. NOŢIUNI GENERALE

II.1. Definiţie

Potrivit art. 2 alin. 1 din Convenţia de la Viena din 1969, tratatul este definit ca fiind un acord internaţional încheiat între state în formă scrisă şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un singur instrument sau în două ori mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea lor particulară.

O definiţie mai amplă dată de doctrină, ce ia în considerare şi alte aspecte ale tratatului ar fi aceea conform căreia tratatul este un act juridic exprimând acordul de voinţă intervenit între subiecte ce au capacitatea de a îl încheia în mod valabil (state sau organizaţii internaţionale), cu intenţia de a stabili raporturi juridice în conformitate cu dreptul internaţional.

II.2. Denumiri

Potrivit Convenţiei de la Viena, toate actele juridice din categoria acordurilor internaţionale poartă denumirea generică de tratate; în practică însă, se folosesc mai multe denumiri, care nu au o semnificaţie juridică specială şi nu au influenţă asupra forţei juridice a tratatelor.

Denumiri mai frecvente:

a) Tratat- denumire generică, utilizată pentru tratatele solemne, cele de pace, de arbitraj, de neutralitate

b) Acord- denumire ce sugerează un anumit caracter tehnic al înţelegerii

c) Convenţie- folosită în cadrul înţelegerilor multilaterale care creează norme cu vocaţie universală

d) Declaraţie- prin intermediul căreia se confirmă existenţa unui drept preexistent, fără a aduce modificări sau a crea noi reguli; denumire folosită şi pentru actele importante de politică externă

e) Protocol- denumire aplicabilă actelor ce completează, modifică sau prelungesc un tratat

f) Act final- denumeşte documentele adoptate în cadrul unei conferinţe internaţionale, a unui congres şi în acelaşi timp, enumeră tratatele, convenţiile, deciziile adoptate în acelaşi cadru.

g) Pact- termen ce denumeşte înţelegerile solemne

h) Concordat- documentul încheiat de un şef de stat şi Papă, în interesul Bisericii Catolice

i) Modus vivendi- sugerează un acord cu caracter provizoriu

j) Avenant- acord ce modifică un document cu caracter comercial.