Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.) - dreptul de stabilire

Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene

Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E) este versiunea consolidată a Tratatului de instituire a Comunității Europene, astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona .

La rândul său, Tratatul de instituire a Comunității Europene este versiunea Tratatului de instituire a Comunității Economice Europene semnat la Roma, pe data de 25 martie 1957, astfel cum a fost modificat succesiv, prin Tratatele de la Maastricht (1992), Amsterdam (1997) și Nisa (2002).

Versiunea consolidată a Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, incluzând modificările aduse prin Tratatul de la Lisabona, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 115 din 09 mai 2008.

Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona, a intrat în vigoare cu data de 1 decembrie 2009, prin intrarea in vigoare a tratatului modificator.

Structura TFUE

Tratatul este structurat pe șapte părți, astfel:

Partea I - Principiile (art. 1-17)

Partea a doua - Nediscriminarea și cetățenia Uniunii (art. 18-25)

Partea a treia - Politicile și acțiunile interne ale Uniunii (art.26-197)

Partea a patra - Asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări (art.198-204)

Partea a cincea - Acțiunea externă a Uniunii (art.205-222)

Partea a șasea - Dispoziții instituționale și financiare (art.223-334)

Partea a șaptea - Dispoziții generale și finale (art.335-358).

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene organizează funcționarea Uniunii și stabilește domeniile, limitele și condițiile exercitării competențelor sale.

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și Tratatul privind Uniunea Europeană reprezintă tratatele pe care se întemeiază Uniunea. Aceste două tratate au aceeași valoare juridică.

Analiza articolului 49 din T.F.U.E

Libertatea de stabilire

Așa cum este prevăzut în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, consolidat și prin jurisprudența Curții Europene de Justiție, libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor garantează mobilitatea întreprinderilor și a profesioniștilor în UE. Pentru aplicarea mai amplă a acestor două libertăți, există mari așteptări legate de Directiva privind serviciile, adoptată în 2006, aceasta fiind esențială pentru realizarea pieței interne . Titlul IV al Părții a treia („Politicile și acțiunile interne ale Uniunii”) denumit „Libera circulație a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor” din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) reglementează în capitole distincte „lucrătorii”, „dreptul de stabilire”, „serviciile”, „capitalurile și plățile”. Subsecvent primului capitol, următoarele capitole vor urmări descrierea și fundamentarea pilonilor prin care libertatea de stabilire se poate aplica înpractică: jurisprudența CJUE, directiva referitoare la fuziunile transfrontaliere, directivele referitoare la filiale și sucursale precum și reglementarea societății europene. Aceste elemente întregesc „sistemul” dreptului de stabilire în Uniunea Europeană, ne oferă explicațiile necesare, opțiunile posibile pentru societățile din statele membre precum și posibile căi de urmat. Cum vom observa, în unele situații există o „concurență” între reglementări și practica(comercială, a societăților, pe de o parte și practica jurisdicțională a CJUE, pe de altă parte).

Obiective

Persoanele independente și profesioniștii sau persoanele juridice, în sensul articolului 54 din TFUE, care activează în mod legal într-un stat membru: pot desfășura o activitate economică în mod stabil și continuu într-un alt stat membru (libertatea de stabilire: articolul 49 din TFUE).

Realizari

1. Liberalizarea în tratat

Dreptul de stabilire include dreptul de a începe și desfășura activități independente și de a înființa și conduce întreprinderi, ca activitate permanentă de natură stabilă și continuă, în aceleași condiții ca cele stabilite de legislația statului membru de stabilire pentru resortisanții săi proprii.

2. Excepțiile

În temeiul TFUE, activitățile legate de exercitarea autorității publice sunt excluse de la libertatea de stabilire și de la libera prestare a serviciilor (articolul 51 din TFUE). Excluderea este totuși limitată printr-o interpretare exclusivă: excluderile pot acoperi doar acele activități și funcții specifice care implică exercitarea prerogativelor de putere publică; o profesie poate fi exclusă în totalitate doar dacă întreaga sa activitate este dedicată exercitării prerogativelor de putere publică sau dacă partea care este dedicată exercitării prerogativelor de putere publică nu poate fi separată de restul. Sunt prevăzute excepții care le permit statelor membre să excludă producerea sau comercializarea de material de război (articolul 346 alineatul (1) litera (b) din TFUE) și să păstreze normele aplicabile neresortisanților în ceea ce privește ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică (articolul 52 alineatul (1) din TFUE).