Tribunalul de Primă Instanță

CAPITOLUL I. Organele comunitare de jurisdicţie

Secţiunea 1. Consideraţii generale

Instituind cele trei Comunităţi europene şi Uniunea europeană, statele membre au convenit că obiectivele acestora să fie realizate prin instituţiile comunitare, în limita competenţelor atribuite, fără a fi exclusă propria lor contribuţie în mod individual. Comunităţile şi Uniunea nu sunt entităţi sui-generis, ele nu au fost create ca un scop în sine, ci, prin hotărârile care se iau, se implică propria lor responsabilitate faţă de statele membre şi faţă de cetăţenii acestora, ale căror interese trebuie să fie promovate şi (sau) protejate, în aşa fel încât să se garanteze respectarea cerinţelor tratatelor comunitare şi exercitarea numai a acelor competenţe care izvorăsc din aceste tratate.

De aceea, examinarea acţiunilor instituţiilor comunitare, ca şi ale statelor membre ori ale persoanelor, sub aceste aspecte, a fost încredinţată, în lipsa conturării altor forme şi metode care sa fie implicate în mod deosebit, specific, în cadrul legal comunitar, aproape exclusiv unor organe de jurisdicţie cu o competenţă specială comunitară. Ca atare, revine Curţii de justiţie şi Tribunalului de primă instanţă îndatorirea de a asigura, fiecare în cadrul competenţei sale, ca, în interpretarea şi aplicarea Tratatului, dreptul este respectat (art. 220). Această sarcină este destul de dificilî, având în vedere că, în pofida faptului că sistemul juridic european are mult mai mare succes decât dreptul internaţional convenţional în a asigura că regulile sunt implementate şi aplicate, lacunele de implementare pun chiar mult mai mult decât o problemă în Uniunea europeană . Pentru ca acest sistem juridic să devină cât mai eficient, importante modificări şi perfecţionări i-au fost aduse prin Tratatul de la Nisa.

CAPITOLUL II. Tribunalul de primă instanţă

Secţiunea 1. Necesitatea înfiinţării

Datorită faptului că numărul acţiunilor introduse la Curtea de justiţie a crescut permanent de la înfiinţarea ei, durata procedurilor s-a prelungit, în consecinţă, cu efecte negative asupra celerităţii rezolvării solicitarilor statelor pentru interpretarea uniformă a dreptului comunitar şi în clarificarea acţiunilor şi poziţiilor părţilor justiţiabile. Această situaţie, ca şi considerentele perfecţionării protecţiei.juridice a intereselor părţilor şi al menţinerii calităţii supravegherii judecătoreşti în ordinea juridică stabilită în domeniul comunitar, aşa încât să se permită Curţii de justiţie să-şi exercite cu o responsabilitate şi o exigenţă sporită sarcina sa fundamentală de interpretare a dreptului comunitar, au constituit temeiurile pentru crearea unei noi instanţe comunitare - Tribunalul de primă instanţă .

Iniţial, propunerile pentru înfiinţarea celei de-a doua curţi comunitare nu au avut sorţi de izbândă din cauza controversei legate de caracterul în principal judiciar sau în principal administrativ al acesteia . Abia în anul 1985, prin Actul Unic European, art. 11, care a introdus art. 168 A [225] în Tratatul CE, s-a decis ca, la cererea Curtii de justiţie şi după consultarea Comisiei şi a Parlamentului european, Consiliul poate, actionând unanim, să constituie pe langa Curtea de justiţie un Tribunal de primă instanţă, careia să i se transfere competenţe de a examina şi decide în primă instanţă asupra unor categorii de acţiuni şi proceduri introduse de persoanele fizice şi juridice, sub rezerva unui drept de recurs la Curtea de justiţie numai privind aspectele de drept şi în conformitate cu condiţiile stabilite în statut. Consiliul a mai fost îndrituit să determine compunerea acelui tribunal şi să hotărască adaptările necesare şi prevederile suplimentare la statutul Curţii de justiţie. În consecinţă, prin Decizia nr. 88/591 din 24 octombrie 1988 a Consiliului a fost infiinţat Tribunalul de primă instanţă a Comunităţilor europene , acordându-i-se compeţente determinate.

Secţiunea 2. Compunere şi structură

Tribunalul de primă instanţă, potrivit art. 48 din Statutul Curţii de justiţie, este compusă în prezent din 27 judecători, având în vedere că, în virtutea art. 224 CE, numărul judecătorilor trebuie să fie fixat prin acest Statut şi că trebuie să fie desemnat cel puţin câte un judecător de fiecare stat membru, care vor exercita în mod obişnuit aceste funcţii potrivit regulilor procedurale. Înseamnă că numărul judecătorilor acestei instanţă poate să fie superior celui al statelor membre. Această diferenţiere faţă de Curtea de justiţie a fost legitimată de dreptul pozitiv în virtutea specificităţii rolului Tribunalului de primă instanţă şi trebuie să fie analizate, aşa cum s-a aratat în literatura juridică de specialitate , ca o mesură de însoţire care permite acestui Tribunal să facă faţă creşterii sarcinilor sale, precum cele ce privesc recursurile la deciziile camerelor jurisdictionale, actiunile directe sau trimiterile pentru hotărâri preliminare ce îi vor fi incredinţate; va fi, însă, necesar ca în cazul fiecarei noi aderări Statutul Tribunalului se fie revizuit. El se organizează în Camere de trei sau cinci iudecatori sau într-o Mare Cameră în cazurile şi în condiţiile precizate în Regulile de procedură.

Iniţial, Curtea de justiţie a propus ca noul Tribunal să fie constituit numai din şapte judecători funcţionând în două Camere, argumentând că nu ar fi fost necesar să judece în plen întrucât Tribunalul de primă instanţă nu are a asigura uniformitatea în deciziile judecătoreşti, nici a evita posibilele divergenţe între Camerele sale, nici a dezvolta un sistem al dreptului comunitar, toate aceste atribuţii revenind Curtii de Justiţie şi, în plus, în statele membre multe instanţe inferioare lucrează în camere, fără a se întruni în plen. Însă, prin decizia menţionată s-a hotărât ca, în unele cazuri, Tribunalul de primă instanţă se poate întruni în plen, făcând trimitere în acest sens la regulile procedurale, care dezvoltă o regula generală în această materie precizând ca ori de câte ori dificultatea şi importanţa cauzei justifică astfel, o cauză poate fi încredinţată plenului Tribunalului de primă instanţă ori unei Camere compusă dintr-un număr diferit de judecatori . Nu mai puţin, unele cazuri încredinţate unei Camere compuse din trei judecători pot fi examinate şi soluţionate de judecatorul-raportor care acţionează ca judecător unic când, având în vedere lipsa de dificultate a problemelor de drept şi de fapt survenite, importanţa limitată a cazului şi absenţa altor circumstanţe speciale, ele sunt susceptibile de a fi astfel examinate şi soluţionate şi au fost delegate potrivit Regulilor de procedură (cu excepţia unor cazuri strict precizate); de asemenea, în orice fază a procedurii, Camera poate, fie din proprie iniţiativă, fie la cererea unei părţi, să propună plenului Tribunalului de primă instanţă ca acea cauză să fie încredinţată acestuia ori unei Camere compusă dintr-un număr diferit de judecători, şi el va decide în consecinţă .