Tribunalul de Primă Instanță

1. NECESITATEA ÎNFIINŢĂRII TRIBUNALULUI DE PRIMĂ INSTANŢĂ

Crearea Tribunalului de Primă Instanţă a fost determinată în mod obiectiv de mai multe cauze sau temeiuri. Astfel, de la înfiinţarea Curţii de Justiţie, numărul acţiunilor a crescut permanent iar durata procedurilor s-a prelungit, cu efecte negative asupra celerităţii rezolvării solicitărilor statelor pentru interpretarea uniformă a dreptului comunitar şi în clarificarea acţiunilor şi poziţiilor părţilor justiţiabile. Se impunea dotarea sistemului jurisdicţional european cu un organ care să judece acţiunile ce necesită o examinare profundă a unor situaţii de fapt complexe, instituindu-se astfel un dublu grad de jurisdicţie pentru ameliorarea protecţiei justiţiabilului şi creându-se condiţiile necesare care să permită Curţii să se concentreze pe activitatea sa esenţială, şi anume asigurarea unei interpretări uniforme a dreptului comunitar.

Iniţial, propunerile pentru înfiinţarea celei de-a doua curţi comunitare nu au avut sorţi de izbândă din cauza controversei legate de caracterul în principal judiciar sau în principal administrativ al acesteia Abia în anul 1985, prin Actul Unic European, art. 11, care a introdus art. 168 A în Tratatul CE, s-a decis ca, la cererea Curtii de Justiţie şi după consultarea Comisiei şi a Parlamentului european, Consiliul poate, acţionând unanim, să constituie pe langă Curtea de Justiţie un Tribunal de primă instanţă, căreia să i se transfere competenţe de a examina şi decide în primă instanţă asupra unor categorii de acţiuni şi proceduri introduse de persoanele fizice şi juridice, sub rezerva unui drept de recurs la Curtea de justiţie numai privind aspectele de drept şi în conformitate cu condiţiile stabilite în statut. Consiliul a mai fost îndrituit să determine compunerea acelui tribunal şi să hotărască adaptările necesare şi prevederile suplimentare la statutul Curţii de Justiţie. În consecinţă, prin Decizia nr. 88/591 din 24 octombrie 1988 a Consiliului a fost infiinţat Tribunalul de primă instanţă a Comunităţilor europene , acordându-i-se compeţente determinate. Într-o primă etapă, Tribunalului i-a fost încredinţată sarcina de a judeca în special contenciosul din domeniul dreptului concurenţei.

2. FUNCŢIONAREA TRIBUNALULUI DE PRIMĂ INSTANŢĂ

2.1. Structură

Tribunalul de primă instanţă, potrivit art. 48 din Statutul Curţii de justiţie, este compus în prezent din 27 judecători, având în vedere că, în virtutea art. 224 CE, numărul judecătorilor trebuie să fie fixat prin acest Statut şi că trebuie să fie desemnat cel puţin câte un judecător de fiecare stat membru, care vor exercita în mod obişnuit aceste funcţii potrivit regulilor procedurale. Înseamnă că numărul judecătorilor acestei instanţe poate să fie superior celui al statelor membre. Această diferenţiere faţă de Curtea de justiţie a fost legitimată de dreptul pozitiv în virtutea specificităţii rolului Tribunalului de primă instanţă şi trebuie să fie analizate, aşa cum s-a arătat în literatura juridică de specialitate , ca o măsură de însoţire care permite acestui Tribunal să facă faţă creşterii sarcinilor sale, precum cele ce privesc recursurile la deciziile camerelor jurisdicţionale, acţiunile directe sau trimiterile pentru hotărâri preliminare ce îi vor fi încredinţate; va fi, însă, necesar ca în cazul fiecarei noi aderări Statutul Tribunalului se fie revizuit. El se organizează în Camere de trei sau cinci judecători sau într-o Mare Cameră în cazurile şi în condiţiile precizate în Regulile de procedură.

Judecătorii sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre pentru un mandat de 6 ani, după consultarea comitetului prevăzut la articolul 255 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Acest comitet emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita funcţia de judecător, înainte ca guvernele statelor membre să facă nominalizările. Comitetul este alcătuit din 7 personalităţi alese dintre foştii membrii ai Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului, dintre membrii instanţelor naţionale supreme şi din juriştii reputaţi, dintre care unul este propus de Parlamentul European. La fiecare 3 ani are loc o înlocuire parţială, cu posibilitatea