Trimiterea în Judecată

Trimiterea în judecată este un act procesual aflat în atribuțiile procurorului. Sunt legislații de procedură penală care concep trimiterea în judecată ca atribuție a unui judecător al unei instațe judecătorești, într-o ședință prealabilă judecății, denumită pregătitoare sau dispozitivă; o astfel de reglementare a existat și în legislația noastră în perioada 1953-1957. Codul de procedură penală din 1936, care consacra instituția judeltorului de instrucție, acordă acestuia, pe lânga procuror, dreptul de a emite o sesizare a instanței de judecată. Și astăzi, legislația anglo-saxonă, trimiterea în judecată este un act al unui juriu, constituit ca o instanță de trimitere în judecată.

Pentru a dispune trimiterea în judecată, care constituie un act procesual de dispoziție al Ministerului Public, se cere ca procurorul să constate că în cursul urmăririi penale au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului și că urmărirea penală este completă, existând probele necesare și legal administrate, care dovedesc săvârșirea infracțiunii de către învinuit sau inculpat și că acesta răspunde din punct de vedere penal. Dacă au fost încălcate dispozițiile legale, procurorul trebuie să restituie dosarul pentru refacerea urmăririi penale; dacă nu există probele necesare aflării adevărului, procurorul restituie dosarul pentru completarea urmăririi; dacă ar exista un caz din cele prevăzute în art. 10, soluția ar fi alta, de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale. Așadar, pentru trimiterea în judecată, procurorul trebuie sa constate că sunt întrunite condițiile necesare ca instanța penală să poată proceda la judecarea cauzei și la soluționarea ei corectă și legală. Nesocotirea gravă a acestor cerințe poate atrage restituirea cauzei către procuror din partea instanței de judecată pentru refacerea urmaririi penale.

Trimiterea în judecată a inculpatului produce importante efecte juridice. În primul rând, organele de urmărire penală se desesizează de cauză, nemaiavând dreptul să efectueze acte de urmărire penală în legatură cu aceasta cauză, afară de cazul când li se restituie dosarul de către instanță pentru refacerea urmăririi penale (art. 332). În al doilea rând, procurorul își pierde calitatea de conducător al procesului, cu drept de intervenție și de decizie, urmând să participe la judecată ca subordonat procesual instanței, cu aceleași drepturi procesuale ca și ale parților. În al treilea rând, se produce sesizarea instanței de judecată compentente să judece cauza în primă instanță, cu privire la faptele și persoanele care au fost trimise în judecată. În fine, inculpatul capătă în cursul judecății drepturile procesuale acordate unei părți, aceleași drepturi pe care le are și acuzatorul, reprezentat de procuror.

§1.Verificările efectuate de procuror. Potrivit art.261, primind dosarul de la organul decercetare penală împreună cu referatul de terminare a urmăririi penale, procurorul este obligat ca în termen de cel mult 15 zile să procedeze la verificarea lucrărilor urmăririi penale şi să se pronunţe asupra acestora. Rezolvarea cauzelor în care sunt arestaţi se face de urgenţă şi cu precădere. În ipoteza în care nu s-a efectuat prezentarea materialului de urmărire penală deoarece inculpatul a fost dispărut sau s-a sustras, procurorul procedează la prezentarea materialului de urmărire penală dacă inculpatul se prezintă, este prins sau adus după înaintarea dosarului la parchet.

§2.Soluţia procurorului. Atunci când constată că urmărirea penală nu este completă sau că nu au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, procurorul dispune: 1) restituirea pentru refacerea cercetării penale. Dispoziţia de restituire intervine atunci când în desfăşurararea cercetării penale nu au fost respectate dispoziţiile legale. În această ipoteză procurorul poate dispune trimiterea cauzei la un alt organ de cercetare penală pentru a reface actele de urmărire nelegale.

2) restituirea pentru completarea cercetării penale. Dispoziţia de restituire intervine atunci când în desfăşurararea cercetării penale nu au fost administrate toate probele necesare trimiterii în judecată. În această ipoteză procurorul poate dispune trimiterea cauzei la unalt organ de cercetare penală pentru a completa actele de urmărire.

3) trimiterea cauzei la organul de cercetare penală competent. Dispoziţia de trimitere intervine atunci când cercetarea penală a fost efectuată de un organ de cercetare penală necompetent.