Tutela și Curatela

CAPITOLUL 1

Ocrotirea minorului prin tutela

Încadrându-se în politica general a statului de ocrotire a copilului, legislaţia actuală cuprinde dispoziţii în acest domeniu atât în Codul familiei, care constituie dreptul comun în materie, cât şi în legi speciale.

Ocrotirea copilului, educarea şi pregătirea sa psiho-fizică pentru a se încadra firesc în societate şi a respecta normele morale şi de convieţuire socială, precum şi ordinea de drept constituie o preocupare important a tot mai multe organism şi organizaţii de stat sau neguvernamentale.

Orice copil care este lipsit, fie temporar, fie definitive, de protecţia părinţilor, sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora, are dreptul la protecţie alternativă .

Căile de suplinire a ocrotirii părinteşti sunt instituirea tutelei, măsurile de protecţie special şi adopţia.

În alegerea uneia dintre aceste soluţii autoritatea competent va ţine seamă în mod corespunzător de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.

În acest capitol vom analiza doar instituţia minorului, iar in cel de-al doilea vom vorbi despre curatelă.

1.1. Noţiunea şi scopul tutelei

Ca instituţie juridică, tutela reuneşte dispoziţiile legale referitoare la ocrotirea unui minor de către o altă persoană decât părinţii săi, tutorele, sub supravegherea, controlul şi îndrumarea permanentă a autorităţii tutelare .

În sens restrâns, tutela a fost definită ca fiind o sarcină gratuită şi obligatorie, în virtutea căreia o anumită persoană, denumită tutore, este chemată a exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de un copil minor, ai cărui părinţi sunt decedaţi ori în imposibilitatea permanent de a-şi exercita atribuţiile, sau, mai simplu, mijlocul juridic de ocrotire a minorului lipsit de ocrotirea părintească .

Într-o altă accepţiune, privită din perspectiva persoanei desemnate să înfăptuiască ocrotirea, tutela numeşte înşăşi activitatea pe care o desfăşoară tutorele în exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor ce îi revin legate de persoana şi de bunurile copilului.

Scopul tutelei este acela de a suplini lipsa părinţilor, de a crea posibilitatea îndeplinirii faţă de minor a sarcinilor şi funcţiunilor acestora. Tutorelui îi revine astfel sarcina de a ţine locul părinţilor fireşti ai minorului, de a crea în jurul copilului climatul familial pe care l-ar fi creat părinţii.

1.2. Caracterele generale ale tutelei

a) Conform articolului 114 din Codul familei, tutela se exercită numai in interesul minorului. Ea se instituie în toate cazurile în care un minor este lipsit de ocrotire părintească. Acest caracter rezultă din întreaga reglementare a acestei instituţii, iar tutorele, ca şi parintele, are îndatorirea de a creşte şi educa minorul .

De aceea unele persoane care au săvârşit fapte antisocial grave sau au avut o comportare necorespunzătoare in propria familie, nu pot fi tutore.

b) Tutela este o sarcină legală definită prin norme imperative, o sarcină in principiu obligatorie ,întrucât persoana desemnată a fi tutore nu are libertatea de a refuza sau de a accepta numirea, cu excepţia cazului în care se află întruna din următoarele situaţii:

• a împlinit vârsta de 60 de ani;

• este o femeie însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani;

• creşte şi educă doi sau mai mulţi copii;

• exercită o alta tutelă sau curatelă;

• din cauza bolii, a infirmităţii, a felului indeletnicirii, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar putea îndeplini această sarcină.

Din excepţiile prevăzute de textul legal rezultă importanţa care trebuie acordată acestei sarcini, astfel că, dacă o persoană nu o poate îndeplini corespunzător, datorită problemelor familiale, profesionale sau de altă natură, poate refuza numirea ca tutore .

c) Tutela este o sarcină în principiu gratuită . Totuşi, tinând seama de munca depusă în administrarea averii şi de starea materială a minorului şi a tutorelui, se va putea stabili in favoarea acestuia din urmă o remuneraţie care nu va depăşi 10 % din veniturile bunurilor minorului. Acest caracter reflectă si autonomia patrimonială dintre minor si tutore, conform caruia tutorele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor tutorelui. Autoritatea tutelară, potrivit împrejurărilor, va putea modifica sau suprima această remuneraţie.

d) Tutela este o sarcină personală, tutorele fiind desemnat în considerarea persoanei acestuia, astfel că sarcina sa nu poate fi transmisă. În cazul în care se ivesc situaţii care îl impiedică să-şi exercite îndatoririle, tutorele trebuie sa solicite înlocuirea sa.

e) Tutela se instituie de către autoritatea tutelară şi se exercită sub controlul şi îndrumarea permanentă a acesteia.

Atât instituirea tutelei cât şi controlul şi îndrumarea pe care le exercită autoritatea tutelară constituie garanţii in plus cum sunt ocrotite interesele copilului minor ramas făra ocrotire părintească.