Tutorele

Convenţia privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, încheiată la Haga în octombrie 1996, a fost semnată de România în noiembrie 2006. Aceasta are ca scop îmbunătăţirea sistemului de protecţie a copiilor din momentul naşterii lor şi până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Convenţia vizează drepturile şi responsabilităţile părinteşti, care pot fi în sarcina părinţilor, a tutorelui sau a altor reprezentanţi legali ai copilului, dreptul de custodie şi dreptul de acces în ceea ce priveşte copilul, tutela, curatela ori alte instituţii similare, măsurile de protecţie sau plasament necesare pentru realizarea interesului superior al copilului, atât în ceea ce priveşte copilul, cât şi bunurile sale.

Măsurile prevăzute de Convenţie privind protecţia drepturilor copilului se referă la: atribuirea, exerciţiului şi restângerea, totală sau parţială, a răspunderii părinteşti, precum şi la delegarea acesteia; dreptul de încredinţare, inclusiv dreptul privind ocrotirea persoanei copilului şi dreptul de a hotărâ asupra locului de reşedinţă a copilului, precum şi dreptul de vizită; tutela, curatela şi instituţii similare; desemnarea şi atribuţiile oricărei persoane sau organism care are sarcina să se ocupe de copil sau de bunurile acestuia, să îl reprezinte sau să îl asiste; supravegherea, de către autorităţile publice, a ocrotirii copilului acordată de către orice persoană căreia i-a fost încredinţat.

Aceste aspecte sunt valabile şi în cazul persoanelor mai în vârstă, nu doar în cazul copiilor.

Calitatea de reprezentant legal a persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu o au , după caz, părintele, tutorele, curatorul şi Comisia pentru protecţia copilului. Aceleaşi persoane şi instituţii au calitatea de ocrotitor legal în cazul minorilor cu capacitate restrânsă de exerciţiu.

Părinţii exercită atribuţiile de reprezentare a copiilor lor minori, fără a deosebi dacă aceşti copii sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi.

Reprezentarea copilului minor în actele juridice, în contextul mai amplu oferit de ocrotirea părintescă, care este alcătuită din ansamblul drepturilor şi îndatoririlor pe care legea le pune la dispoziţia părinţilor în vederea creşterii şi educării copiilor minori. Drepturile părintelui de a-şi reprezenta copilul minor în cadrul actelor juridice apare ca un atribut firesc al acestuia şi ca urmare legiuitorul nici nu l-a reglementat în detaliu. În cazul tutorelui, aceste atribuţii de reprezentare sunt încredinţate în situaţii ce pot fi considerate de excepţie şi ca atare legiuitorul intervine şi reglementează expres drepturile tutorelui de a-l reprezenta pe copil, precizând actele pe care tutorele poate ori nu poate să le încheie.

Tutorele este persoana care a fost determinată de către autoritatea tutelară să exercite o tutelă.