Uciderea din Culpă

Uciderea din Culpă. (art.192 C.pen.)

Omul este creatorul tuturor bunurilor materiale şi spirituale din societate; transmise din generaţie în generaţie, aceste valori au asigurat şi asigură progresul continuu al omenirii. Numai omul, spre deosebire de toate celelalte fiinţe, este acela care reuşeşte să-şi domine pornirile primare, să acţioneze conştient şi să se comporte pe baza unor principii fundamentale de viaţă care ţin seama de ceea ce este bun, adevărat şi drept în relaţiile sociale.

Capitolul I

1.1 Localizarea infractiunii de ucidere din culpă în Dreptul Penal

Obiectul ocrotirii penale-la infracţiunea de ucidere din culpă este identic cu acela al infractiunii de omor ; Numai omul este capabil să se perfecţioneze continuu, să-şi examineze critic comportarea, să se lase influenţat de regulile de conduită din societate. Spre deosebire de toate celelalte fiinţe, omul este acela care reuşeşte să-şi domine pornirile primare şi să ridice la înălţimea unor principii fundamentale de viaţă tot ceea ce este bun, adevărat şi drept. Ocrotirea drepturilor omului se realizează în maniera specifică dreptului penal, adică prin încriminarea tuturor faptelor care, sub un aspect sau altul, aduc atingere fiinţei, drepturilor şi intereselor legitime ale omului. Faptele îndreptate împotriva omului sunt numeroase şi variate. Făcând distincţie între faptele îndreptate împotriva drepturilor absolute privitoare la existenţa fizică şi la principalele atribute ale fiinţei şi personalităţii umane, pe de o parte, şi faptele îndreptate împotriva altor drepturi şi interese ale omului, pe de altă parte, legiuitorul a inclus pe cele dintâi într-o categorie distinctă de infracţiuni, sub denumirea “Infracţiuni contra persoanei” . Aceste infracţiuni constituie conţinutul celui de-al doilea titlu din partea specială a Codului Penal. Faptele îndreptate împotriva altor drepturi şi interese ale persoanei au fost incluse în alte categorii de infracţiuni (de exemplu, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor a fost inclus în categoria infracţiunilor de serviciu). Este firesc, de aceea, ca legea penală să acorde cea mai mare însemnătate ocrotirii vieţii omului. Considerata cea mai grava infractiune contra persoanei, fapt fiind faptul ca rezultatul socialmente periculos este ireversibil suprimând definitiv relatiile sociale care se formează şi se dezvolta prin şi in jurul valorii sociale fundamentale reprezentată prin viata omului, protejata in legea penala . Actele de transmitere a cunoştiintelor la cei ce judecă legiile trebuie sa aibă ca efect, printre altele, formarea la viitori juristi a capacitatii de interprtare corecta a normelor speciale ale dreptului penal si, in prelungirea acesteia, a capacitatii de incadrare exacta a faptelor in aceste norme. În sistemul nostru român de drept, persoana omul ocupă primul loc în ierarhia valorilor. În primul articol al Constituţiei se prevede că în România, ca stat de drept, democratic şi social, demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane reprezintă valori supreme şi sunt garantate cetăţenilor. Constituţia prevede, că “ dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate” (art. 22 alin. 1) şi că “Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile”(art. 23 alin. 1). În art. 26 al Legii fundamentale se prevede, în alin. 1, că “Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată”, iar în alin 2 că “Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. În art. 27 alin. 1 al Constituţiei se prevede că “Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliu ori reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia’’. Garantarea tuturor acestor drepturi şi libertăţi ale persoanei are loc, juridic, prin mijloacele dreptului penal, adică prin încriminarea ca infracţiuni şi sancţionarea cu pedepse a faptelor vătămătoare sau periculoase pentru valorile menţionate. Legiuitorul Codului Penal a înscris în articolul 1, printre valorile de maximă importanţă, a căror apărare constituie scopul legii penale, “persoana, drepturile şi libertăţile acesteia”, subliniind şi în acest fel, caracterul de valoare supremă a persoanei. Dreptul la viaţă pe care legea îl asigură fiecărui om impune ocrotirea penală a vieţii şi împotriva faptelor săvârşite din culpă. Aceste fapte, deşi sunt mai puţin grave decât cele săvârşite cu intenţie, produc totuşi, în esenţă, acelaşi rezultat, şi anume moartea unei persoane. De aceea, legiuitorul român, a incriminat întotdeauna, în afara omorului şi uciderea din culpă. Etimologic, conceptul de culpă este explicat prin: greseala, privind îndeplinirea neconforma cu norma juridica a unei obligatii sau in neindeplinirea ei, precum şi greseala care consta in savarsirea unui fapt pagubitor sau

pedepsibil de lege. Legea penală sanctionează două tipuri de producere a culpei: culpa cu prevedere (usurintă, temere) si culpa simpla (greseala) . Culpa ca forma de vinovatie (alături de intenţie) se referă la: prevederea rezultatului faptei sale penale; neacceptarea producerii rezultatului faptei deoarece faptuitorul socoteste fara temei ca nu se va produce (cazul culpei cu prevedere, usurinta) sau desi nu prevede rezultatul faptei trebuia si putea sa-l prevadă, (cazul culpei simple, greşeala); şi săvarsirea faptei penale.