Unicameralism sau Bicameralism

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 2325
Mărime: 716.18KB (arhivat)
Puncte necesare: 7

Extras din referat

Fiecare stat are caracteristici proprii, cum ar fi dimensiunea, numărul de locuitori sau regimul politic care este prezent în fiecare stat în parte. Analizând aceste caracteristici proprii, putem înclina balanţa spre un parlament unicameral sau bicameral. Nu pot avea o vedere simplă asupra uneia dintre cele două variante de parlament. Aceste sisteme trebuie comparate în funcţie de mai multe caracteristici ale statului.

Sunt de părere că modul de organizare al camerelor trebuie privit şi din perspectiva oranizării statului în sine. În acest proiect voi prezenta argumentele mele în favoarea unui tip de parlament unicameral, dar raportându-mă la cazul României.

Pentru început voi prezenta succinct,câteva state cu parlamente unicamerale şi bicamerale, iar apoi voi aduce argumente pentru a-mi susţine punctul de vedere asupra necesităţii schimbării sistemului parlamentar din România.

Majoritatea Adunărilor Legislative sunt bicamerale, dar există şi numeroase state cu parlament unicameral sau monocameral. Exemple de state unicamerale sunt: Finlanda, Danemarca, Turcia, Ucraina, Cipru, Israel şi multe altele. Ceea ce am remarcat a fost faptul că sistemul de parlament unicameral se pliază cu succes unui stat mic sau mediu ca dimensiune şi populaţie, dar există şi excepţii cum ar fi China. Însă China este un stat comunist, iar o comparaţie cu statele democratice în ceea ce priveşte atribuţiile parlamentului, importanţa şi eficacitatea lui este greu de făcut. Am observat faptul că statelelor unitare, omogene li se potriveşte mult mai bine un parlament unicameral, decât statelor de tip federal.La aceste state, în camera superioară sunt reprezentate necesităţile şi interesele tuturor statelor din interiorul federaţiei.Exemplul cel mai relevant de stat federal este SUA.

Ideea că un legislativ bicameral este mai eficient ,consider,că nu este neapărat adevărată. Există state puternice şi prospere, care au adoptat acest sistem de parlament unicameral.Spre exemplu, cazul Suediei, care a trecut în 1970 de la un parlament bicameral, la unu monocametal sau cazul mai recent al Islandei ,din anul 1991.

Voi începe să prezint argumentele mele, cu privire la ceea ce priveşte nevoia României de a trece de la bicameralism la un parlament unicameral. În primul rând, România este un stat unitar, drept urmare sistemul unicameral i-ar fi viabil. În ceea ce priveşte sistemul de vot românesc, prin care parlamentul este ales, consider că este irelevant pentru un legislativ cu două camere. Ambele camere sunt alese prin acelaşi sistem de vot, iar mandatul este de patru ani atât pentru deputaţi cât şi pentru senatori. De regulă în statele cu parlamente bicamerale, Camera

Superioară se diferenţiază în primul rând prin durata mandatului membrilor ei,De obicei durata este mai mare, dar există şi cazuri în care parlamentarii camerei superioare sunt aleşi pe viaţă. Exemple sunt Marea Britanie şi Canada.

Este posibil ca un cetăţean indecis să voteze diferit în alegerile legislative.Astfel,putem fi confruntaţi cu situaţia în care, ca urmare a campaniei electorale, cetăţeanul să fie convins că senatorul unui partid este mai bun şi să-l voteze, iar deputatul aceluiaşi partid să-i displacă şi să voteze cu deputatul altui partid, aflat în opoziţie cu primul.Astfel, unii cetăţeni vor vota cu un partid pentru Camera Deputaţilor şi cu un alt partid pentru Senat.Acest lucru va permite ca, în urma votului să se creeze majorităţi diferite în cele două camere, ajungând astfel la un posibil ,,blocaj’’ al legislativului.

Separaţia puterilor în stat, a creat nevoia de separare a puterii în parlament sau mai degrabă a împărţirii acesteia, evitându-se astfel posibile abuzuri ale legislativului. Este perfect adevărat, că într-un stat slab, parlamentul unicameral poate ,,derapa’’, ajungându-se chiar la instaurarea dictaturii.

Să privim situaţia României de astăzi.Ţara noastră face parte din N.A.T.O, O.N.U. şi este membră a Uniunii Europene. Consider că, este practic imposibil, ca parlamentul să tindă spre un regim dictatorial sau ca legislativul să se amestece în disensiuni etnice sau religioase.

Cel mai important argument pe care îl aduc în a-mi sprijini opinia referitoare la necesitatea schimbării bicameralismului în România este argumentul ineficienţei parlamentului. Sunt de părere că durata elaborării unei legi este mult prea îndelungată. Se ajunge ca o simplă ordonanţă de guvern să poată trece de parlament în câteva luni, chiar un an, fiind practic ,,pasată’’ de la Camera Deputatilor la Senat sau viceversa. Acest lucru a făcut posibil ca guvernul să elaboreze ordonanţe de urgenţă în ,,neştire’’, evitănd astfel lungul proces de elaborare a unei legi. Mai mult ca sigur, dacă ar exista o singură cameră, legislativul ar fi mai eficient.

Preview document

Unicameralism sau Bicameralism - Pagina 1
Unicameralism sau Bicameralism - Pagina 2
Unicameralism sau Bicameralism - Pagina 3
Unicameralism sau Bicameralism - Pagina 4
Unicameralism sau Bicameralism - Pagina 5
Unicameralism sau Bicameralism - Pagina 6
Unicameralism sau Bicameralism - Pagina 7
Unicameralism sau Bicameralism - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Unicameralism sau Bicameralism.doc

Alții au mai descărcat și

Parlamentul României

Inlocuirea structurilor au permis revenirea tarii la traditiile sale parlamentare si la un Parlament cu adevarat reprezentativ si racordat la...

Structura parlamentului bicameralism vs monocameralism

STRUCTURA PARLAMENTULUI - Din punctul de vedere al structurii, parlamentele contemporane sunt de două feluri: monocamerale şi bicamerale. -...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Bicamelarism și Unicamelarism

Unicameralismul a existat in Romania in doua intervale de timp: intre 1831 si 1858 si intre 1944 si 1991. Primul interval corespunde cu aplicarea...

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Puterea legislativă în România

Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei...

Contract de Societate

SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA “VIITORUL” FAGARAS I. PARTILE CONTRACTANTE (MEMBRII COOPERATORI) Art.1. Persoanele fizice...

Te-ar putea interesa și

Mandatul Parlamentar

NOŢIUNI INTRODUCTIVE Parlamentul are principalul rol de a adopta dispoziţiile cele mai importante pentru organizarea vieţii sociale şi de stat, de...

Analiza comparativă între parlamentul Germaniei și parlamentul Portugaliei

I. TITLUL LUCRARII SI JUSTIFICAREA ACESTUIA Ambele state,atat Germania cat si Portugalia au jucat un rol important in economia europeana si...

Structura parlamentului bicameralism vs monocameralism

STRUCTURA PARLAMENTULUI - Din punctul de vedere al structurii, parlamentele contemporane sunt de două feluri: monocamerale şi bicamerale. -...

Parlamentul Republicii Moldova

Introducere La 3 septembrie 1990, a fost ales Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, iar în data de 23 mai 1991, când...

Sistemul Majoritarist din România

II. Rezumat / argument Pentru realizarea profilului democratic am optat pentru utilizarea unor criterii compozite care au la bază grila lui Arend...

Sisteme administrative comparate între statele cu Parlament Bicameral

1.1 Noţiuni introductive A fost nevoie de două războaie pentru ca europenii să se gândească la realizarea unitaţii lor pe cale paşnică. Guvernele...

Parlamentul origini. natură juridică

1.Origini,natură juridică. a)Origini Primul parlament din lume a fost creat in Marea Britanie in 1295,la început fiind unicameral şi devenind din...

Bicamelarism și Unicamelarism

Unicameralismul a existat in Romania in doua intervale de timp: intre 1831 si 1858 si intre 1944 si 1991. Primul interval corespunde cu aplicarea...

Ai nevoie de altceva?