Unificarea Legislativa - Sistemul Administrativ al Romaniei (1919-1939)

Imagine preview
(6/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Unificarea Legislativa - Sistemul Administrativ al Romaniei (1919-1939).
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 5 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ion Florea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Unificarea legislativă în diferite ţări s-a constituit într-un proces istoric de mare importanţă, caracteristic perioadelor de formare şi de consolidare a statelor naţionale centralizate moderne. Condiţiile concret-istorice, interne şi externe care favorizează sau împiedică constituirea statelor naţionale în apusul, centrul sau estul Europei, au fost cele care au impus momentele de început ale procesului de unificare legislativă, care odată înfăptuită întregul popor urma să se dezvolte într-un sistem legislativ unic, propriu. Întârzierea desăvârşirii unităţii naţional-statale a unor popoare din centrul şi răsăritul Europei, situaţie cauzată de dominaţia unor imperii reacţionare, a condus nemijlocit şi la întârzierea, pentru aceste popoare, a procesului unificării legislative.

Complexitatea fenomenului, generată de căutările în vederea stabilirii principiilor, elaborării soluţiilor adecvate de realizare, care să ţină seama de particularităţile locale, de armonizarea intereselor fundamentale ale statului cu cele ale cetăţenilor, de disputele teoretice şi practice cu tentă politică, au făcut ca acest proces să se desfăşoare, cu puţine excepţii, într-un interval de timp destul de mare .

În desfăşurarea acestui amplu proces, cu implicaţii majore asupra evoluţiei de ansamblu a popoarelor, se pot sesiza două etape mari: una până la primul război mondial, în care fenomenul n-a avut o anvergură general europeană, ci mai mult naţional-statală, şi o a doua de după prima mare conflagraţie mondială, când harta politică a Europei a dobândit o înfăţişare mai apropiată de aspiraţiile de unitate ale popoarelor, în care a devenit o preocupare aproape general europeană, cu etape apropiate în timp şi cu caracteristici comune în mai multe state. Unificarea legislaţiei, înnoiri în acest compartiment, s-au întreprins nu numai în ţări la care s-au unit, pe baza principiului naţionalităţilor, teritorii (Franţa, Italia, România,Serbia, Danemarca şi Grecia), sau care s-au constituit pentru prima dată (Cehoslovacia, Finlanda), s-au refăcut după o perioadă de divizare şi stăpâniri străine (Polonia), ci şi în state ca Anglia, Elveţia.

Un alt aspect semnificativ, constatat în perioada interbelică, a fost dialogul continuu între specialiştii europeni, în cadrul unor congrese şi conferinţe internaţionale, în paginile revistelor de specialitate, menit a contribui la cunoaşterea mai aprofundată a legislaţiei din diferite ţări, a principiilor de înfăptuire a unificării, a realizărilor în acest plan, făcându-se chiar paşi timizi de apropiere a legislaţiei în unele compartimente, mai ales economice, sau constituindu-se Uniuni internaţionale .

În faţa unor state europene în cadrul cărora existau mai multe tipuri de legislaţie, la 1918 s-a pus presant chestiunea unificării legislative. Modalităţile adoptate au fost în prima parte identice, menţinându-se pentru un timp în vigoare legile existente. Unificarea s-a realizat apoi diferenţiat de la ţară la ţară fiind sesizabile şi unele proceduri asemănătoare.

Prin actele de Unire înfăptuite de poporul român în cursul anului 1918, s-a realizat desăvârşirea unităţii naţional statale româneşti, ţel pentru care de-a lungul timpului, poporul român, în ansamblul său n-a precupeţit nici un efort pentru îndeplinirea lui.

În cadrul statului naţional unitar român se întâlneau la 1918, ca o consecinţă a evoluţiei politice separate impuse românilor de marile puteri, legi şi instituţii specifice provinciilor care se uniseră cu România. Deoarece la elaborarea sau la constituirea lor românii nu fuseseră chemaţi să participe, ele erau deci străine de spiritul, mentalitatea şi aspiraţiile româneşti.

Unitatea politică realizată impunea şi pretindea cu insistenţă, unificarea legislativă, cuprinderea tuturor locuitorilor ţării în cadrul aceluiaşi sistem legislativ instituţional, de factură românească. Noile condiţii istorice, politicul, compartiment în care poporul românesc dezvoltase timp îndelungat în entităţi politice diferite, era chemat să acţioneze ca factor de iniţiativă, de presiune, în vederea consolidării unităţii politice, prin unificarea legislaţiei, cu apropierea relaţiilor din toate domeniile, nu printr-o contopire mecanică, uniformizatoare, pripită, bruscă şi insuficient pregătită, ci şi una firească evolutivă. Unificarea legislativ-instituţională avea şi menirea de a contribui la eliminarea particularităţilor administrativ-instituţionale regionale şi trebuia să devină o pârghie puternică menită să impulsioneze procesul de refacere economică a ţării şi apoi a celui de dezvoltare ascendentă şi de modernizare a structurilor economice, politice şi culturale ale României întregite.

La 1918, statul român putea opera cu aceleaşi principii şi modalităţi de realizare a unificării legislative ca şi celelalte popoare europene, adică fie la extinderea legislaţiei din vechea Românie în celelalte provincii fie menţinerea pe o perioadă de timp a legiuirilor existente pe întreg cuprinsul ţării, urmând ca unificarea să se realizeze „ printr-o sinteză originală care să valorifice cât mai mult posibil toate tradiţiile istorice viabile şi să degaje o sinteză nouă, adaptată noului stat” .

Deşi din punct de vedere tehnic prima soluţie ar fi fost mai uşor de realizat, în România, ca şi pe plan european, s-a impus atunci a fi mai oportună a doua modalitate privind unificarea. În epocă, fiecare din cele două căi şi-a avut susţinătorii, argumentele de oportunitate, de ritm, de înnoiri revenind cel mai adesea în prim planul disputelor . O multitudine şi o varietate de luări de poziţie cu privire la unificarea legislativă s-au înregistrat în parlament, în reviste cu profil economic, politic, administrativ, în presa cotidiană, în şedinţe ale Secţiei istorice a Academiei Române, în congrese pe profesii, sau în unele internaţionale cu o tematică destinată evoluţiei legislaţiei europene în cărţi şi coduri de drept constituţional.

Fisiere in arhiva (1):

  • Unificarea Legislativa - Sistemul Administrativ al Romaniei (1919-1939).doc