Uniunea Europeană și drepturile omului

Conştientă de patrimoniul său spiritual şi moral, Uniunea Europeană se întemeiază pe valorile indivizibile şi universale ale demnităţii umane, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii.

Uniunea se sprijină pe principiul statului de drept. Totodată Uniunea situează persoana în centrul acţiunii sale instituind cetăţenia Uniunii şi creând un spaţiu de libertate, de securitate şi de justiţie. Tot ea contribuie la păstrarea şi dezvoltarea acestor valori comune respectând diversitatea culturilor şi tradiţiilor popoarelor Europei, precum şi a identităţii naţionale a statelor membre şi a organizaţiilor puterilor publice la nivel naţional, regional şi local.

“Uniunea caută să promoveze o dezvoltare echilibrată şi durabilă şi asigură libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi a capitalurilor, precum şi libertatea de stabilire.

În ciuda diverselor iniţiative şi a numeroaselor declaraţii de principiu, nu există încă texte cu forţă juridică destinate să protejeze în mod special drepturile omului în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Mai târziu protecţie drepturilor omului în Comunitatea Europeană şi în Uniunea Europeană s-a dezvoltat pe cale jurisprudenţială, drepturile omului fiind protejate de către judecătorul comunitar ca şi principii generale ale dreptului comunitar. Nici în stadiul actual al reglementărilor nu există texte cu forţă obligatorie destinate protecţiei omului în ordinea juridică comunitară care să enumere drepturile considerate fundamentale în dreptul comunitar. În afara unor dispoziţii specifice prezente în Tratatul instituind o Comunitate Europeană, care prevăd libertatea de circulaţie şi nediscriminare, nu există prevederi convenţionale în tratatele institutive în materie de drepturile omului, iar prevederile menţionate mai sus răspund doar unei necesităţi economice.

În trecut, această lacună nu a generat preocupări în măsura în care exercitarea competenţelor Comunităţii avea un caracter preponderent economic. Dar exercitarea competenţelor Comunităţii s-a tradus printr-o interferenţă între dreptul comunitar şi drepturile şi libertăţile fundamentale. În lipsa unui text convenţional care să stabilească raporturile între ordinea juridică comunitară şi respectarea drepturile omului, intervenţia judecătorului comunitar a acoperit această lacună, prin elaborarea unei jurisprudenţe care să protejete efectiv drepturile omului, într-o manieră pretoriană.

Uniunea Europeană respectă şi promovează principiile universale aşa cum sunt remarcate în Declaraţia Universală a drepturilor omului, Convenţie complementară Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice şi Convenţia Internaţională a Drepturilor Economice, Sociale şi Culturale. Activitatea Uniunii este bazată pe un instrument internaţional şi religios major pentru protecţia drepturilor omului, inclusiv Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Aceste instrumente protejează valori comune cu privire la libertăţile fundamentale şi principiile fundamentale, care sunt universale, indivizibile şi interdependente. Respecul pentru aceste valori este o condiţie pentru dezvoltarea eficientă în orice societate. Alte surse importante cu privire la definirea prioritaţiilor Uniunii Europene, sunt declaraţia şi programul acţiunilor Confernţei Internaţionale a Drepturilor Omului (Vienna, 1993), declaraţia Conferinţei Internaţionale a Populaţiei şi Dezvoltării (Cairo, 1994), a Sumitului Internaţional pentru Dezvoltare Socială (Copenhaga, 1995) şi A patra Conferinţa Internaţională a Femeii (Beijing, 1995).

Un pas important în integrarea drepturilor omului şi principiilor democratice în politica Uniunii Europene, a fost făcut cu intrarea în forţă a Tratatului Uniunii Europene din 1993. Tratatul consideră că unul dintre obiectele politicii externe comune şi de securitate ale Uniunii Europene este dezvoltarea şi consolidarea „democraţiei şi regulilor dreptului şi respectul pentru drepturile omului şi libertăţilor fundamentale”. În acelaşi timp noul titlu al cooperării in dezvoltare include o a doua referinţă directă asupra drepturilor omului şi democratizării: „Regula politică in această zonă trebuie să contribuie la dezvoltarea obiectivă generală şi la consolidarea democraţiei şi a regulilor de drept şi totodată respectarea drepturilor omului şi libertăţile fundamentale.”

Tratatul de la Amsterdam, care a intrat în forţă la 1 mai 1999, marchează un alt pas important în integrarea drepturilor omului în aranjamentul legal al Uniunii Europene. Tratatul de la Amsterdam dealtfel a adus pe „primul piedestal” o clauză generală în combaterea discriminării, stipulaţii cu privire la azil, refugiaţi şi imigranţi şi chestiuni convingătoare în domeniul angajării, condiţiilor de servici şi protecţiei sociale .

Tratatul de la Amsterdam, precum şi Tratatul de la Nisa din 7 decembrie 2000 conţin importante dispoziţii relative la respectul drepturilor omului. Ele cuprind intenţia statelor de a mări posibilitatea de intervenţie a Curţii de la Luxemburg în acest domeniu. Tratatul de la Amsterdam, consacră cele trei principii ce formează „patrimoniul comun de valori” al statelor membre: respectarea drepturilor omului, de mocraţia, preeminenţa dreptului. Aceste principii sunt preluate din Statutul Consiliului Europei şi au devenit adevărate principii constituţionale ale Uniunii Europene. Tratatul consacră garanţia jurisdicţională a respectului drepturilor omului prin recunoştinţa competenţei Curţii de Justiţie în domeniul controlului respectului drepturilor fundamentale de către organele comunitare.