Urmele de mâini și picioare

I: URMELE. CONSIDERAȚII PRELIMINARII

A. Scurt istoric al apariției noțiunii de urmă în criminalistică.

Prin activitațile desfășurate în timp si spatiu, prin mișcări de natură fizică, omul lasă în locul respectiv modificări diverse fată de situația inițială, care se păstreză în timp. Pornind de la aceste transformări, de la anumite aspecte caracteristice ale trensformărilor spatiului inițial, putem reconstitui in mod logic tabloul dinamic al faptei. În știința criminalsticii urmele ocupă rolul central, intucât sunt intens utilizate în procesul de cercetare.

Orice activitate a omului desfășurată în timp și spațiu, prin mișcări fizice, lasă în locul respectiv diverse modificări față de situația anterioară, care se păstrează pentru o durată apreciabilă de timp. Folosind aspectul general al acestor transformări, particularitățile lor, se poate reconstitui rațional,tabloul dinamic al faptei. De-a lungul timpului s-au folosit mai mult urmele lăsate de mâini, picioare, roți, instrumente de spargere și mai puțin urmele de salivă, sperma, praf etc. Fiind utilizate tot mai intens, urmele au ajuns să ocupe în știința criminalisticii locul central.

Criminalistul francez Edmond Locard este de parere ca pentru un răufăcător este imposibil ,,să acționeze și mai ales să acționeze cu intensitatea pe care o presupune acțiunea criminală, fără să lase urme ale trecerii sale” . Această constatare implică faptul că nu există crima fără urme. Criminalistica elaborează metode de cercetare a urmelor infracțiunii (fie că vorbim de urme ale mâinilor și picioarelor, urme lăsate de mijloace de transort ori de obiecte de spargere, ale armelor etc.), cu scopul de a identifica elementele creatoare si persoanele care au lasat urmele în cauză. Urmele există la locul faptei, iar identificarea acestora ține atât de pregătirea anchetatorului, cât și de existența unor mijloace tehnice adecvate.

Urmele sunt rezultatul interacțiunii dintre două obiecte: obiectul creator de urmă și obiectul ptimitor de urmă. Așadar, prin urmă a infracțiunii se înțelege orice modificare intervenită în condițiile săvarșirii unei fapte penale, intre faptă și reflectarea ei materială existand un raport de cauzalitate .

Notiunea de urmă poate să aibă două înțelesuri. În sens larg, urma reprezintă o modificare creată la locul și în procesul săvârșirii infracțiunii prin mișcările fizice realizate în acel moment de persoanele implicate în activitatea respectiva. Prin urma se intelege așadar orice schimbare ce intervine in mediul inconjurator, ca rezultat al activitatii nemijlocite a omului, si care, sub un aspect sau altul, interesează cercetarea criminalistică. Această categorie include diferite obiecte, secreții, mirosuri si diverse stari, ce prezintă utilitate la descoperirea faptelor socialmente periculoase si la identificarea persoanelor vinovate de săvârșirea lor. Modificarea produsă asupra obiectelor, prin caracteristicile sale specifice, aspectul ei general sau poziția corpurilor reprezintă un aspect important al cercetării criminalistice.

În sens restrâns, urma este o reproducere a construcției exterioare a unui obiect pe suprafața sau în volumul obiectului cu care a venit în contact, traseologia fiind știința care se ocupă cu studiul urmelor. Traseologia studiaza numai o categorie de urme, acelea care se produc prin imprimarea conturului sau detaliilor unor obiecte mai dure pe suprafata sau substanța unor obiecte mai slaba. Astfel putem menționa: urmele ale instrumentelor de spargere, urme ale impuscaturii, urmele de maini, picioare, dinti, ale instrumentelor de spargere, ale mijloacelor de transport.

Avand in vedere importanța lor de necontestat în procesul de cercetare criminalistică, in prezentul proiect de cercetare ne vom opri asupra urmelor lasate de mâini și picioare.

B. Clasificarea urmelor.

În literatura de specialitate , diferențierea urmelor se face în funcție de anumite criterii, definite conform unor elemente distinctive avute în vedere de autorii de specialitate.

Asadar, in sens larg, distingem doua mari categorii de clasificare a urmelor:

I. Urme formate prin reproducerea construcției exterioare a obiectelor (urme de mâini, picioare, îmbrăcăminte, instrumente de spargere); acestea sunt numite și urme de formă și se creează prin contactul nemijlocit a două obiecte, redându-se în negativ o parte din caracteristicile părții de contact a unuia dintre obiecte pe suprafața sau în volumul celuilalt.

II. Urme formate ca resturi de obiecte și de materii organice și anorganice (resturi de îmbrăcăminte, de alimente, de fumat, de vopsea etc.).

Aceste categorii pot fi împărțite la rândul lor în funcție de procesul de mișcare în care s-au format și de modificările aduse asupra obiectelor primitoare. , cea mai larga accepțiune de clasificare a urmelor fiind următoarea :

- după factorul creator de urme;

- după factorul primitor de urme;

- după esența urmelor;

- după marimea urmelor;

- după posibilitățile ce le oferă în procesul identificării criminalistice.