Utilitarismul englez în teoria generală a dreptului

Jeremy Bentham (15 februarie/26 februarie 1748 – 6 iunie 1832) a fost un jurist, filosof si reformator social englez . Este cunoscut pentru contributiile sale in dezvoltarea initială a utilitarismului.

In Introduction to the Principles of Morals (1780) propune ca obiectiv al activitatii politice obtinerea "fericirii pentru cel mai mare numar" de persoane. Bentham este parintele functiei de utilitate si cunoaste tendinta descrescatoare a utilitatii marginale. Totusi conceptul sau de utilitate era cardinal, considerand ca putea fi masurat cu precizie. In plus considera posibil sa faca comparatii interpersonale de utilitate, lucru ce este respins astazi

Aceste idei ale lui Bentham au constituit baza unei profunde critici a societatii ce aspira sa dovedeasca utilitatea credintelor, obiceiurilor si institutiilor existente in timpul sau. Activist in favoarea reformei legilor, s-a infruntat cu doctrinele politice ale epocii cum sunt dreptul natural si contractualismul. A fost primul care a propus o justificare utilitarista a democratiei.

Ideea constantă a gandirii sale este aceea ca omul trebuie sa caute fericirea si sa evite suferinta. Intregul sistem al moralei si legislatiei are o unica baza: cunoasterea placerilor si a suferintelor. Morala este, dupa el, arta de a conduce actiunile umane in asa fel incat sa rezulte din ele cea mai mare cantitate de fericire posibila. Aceasta este singura “masura a dreptului si nedreptului”, iar regulile justitiei sunt regulile utilitatii. Definitia dreptului l-a dus catre determinarea categoriilor juridice: putere, drept subiectiv, interdictie, datorie, obligatie, proprietate, libertate, dar intrucat s-a preocupat mai mult de problemele etico-politice nu ajunge la o analiza formala a dreptului. De aceea influenta lui se manifesta, in cursul secolului al XIX-lea, in special in America, prin introducerea in drept a criteriilor sociologice, politice si economice legate de idealurile moralei utilitariste. Cel care va preciza si dezvolta orientarea “analitica”, adica logico-descriptiva, si va lasa o amprenta in domeniul teoriei dreptului englez va fi J. Austin (1790-1859). In prelegerile sale de jurisprudenta (teoria dreptului) tinute la Universitatea din Londra –The province of jurisprudence determined (Determinarea domeniului teoriei dreptului), incluse apoi in Lectures on jurisprudence or the philosophy of pozitive law (Lectii asupra stiintei juridice sau filosofia dreptului pozitiv), a consacrat numeroase pagini apararii principiului utilitătii, identificat cu ordinea. Spre deosebire de Bentham nu a manifestat intentii reformatoare, ci s-a consacrat exclusiv studiului analitic al dreptului pozitiv. Preocuparea dominanta a lui Austin a fost de a construi un sistem rational de drept, rational nu in privinta continutului normelor, ci in privinta coerentei lor. Sub acest aspect, filosofia dreptului pozitiv, jurisprudenta analitică, desi nu prezintă toate caracterele pozitivismului juridic, constituie un exemplu remarcabil al acestei orientari. Aceasta apreciere este valabila in masura in care jurisprudenta analitica urmareste organizarea autonoma si rationala a dreptului pozitiv, facand abstractie de continutul etic si presupozitiile istorice. Dreptul pozitiv fiind obiectul stiintei juridice, demersul lui Austin vizeaza doua obiective: pe de o parte, analiza conceptelor: drept obiectiv, comanda, obligatie, libertate, sanctiune, suveranitate, norma, drept subiectiv, act juridic, analiza generala si abstracta realizata asupra sistemelor juridice din societatile evoluate; iar, pe de alta parte, determinarea raporturilor logice care exista intre ele, constituind, printr-o astfel de analiza, o doctrina generala a dreptului alcătuita dintr-un sistem de concepte pur formale.

JS Mill s-a nascut la Londra, la 20 mai 1806, fiind cel mai mare fiu al lui James şi Harriet Mill. Opt frati si surori s-au adaugat familiei intre 1808 si 1825.

A avut parte de o educatie neobisnuita, mai bine zis de un experiment educational, datorita tatalui sau, economistul si filosoful utilitarist James Mill, discipol al lui Jeremy Bentham. Acesta l-a crescut complet separat de alţi copii pentru a deveni un succesor al sau si a lui Bentham: a început sa invete greaca la varsta de trei ani, iar latina la sapte ani, logica la doisprezece si un curs de economie politica la treisprezece ani. Datorita unui astfel de sistem rigid de disciplina intelectuala, el credea, conform propriei lui relatari, ca acest lucru i-a dat un avantaj de o jumatate de secol faţă de cei contemporani lui.

Rezultatul educatiei primite de Mill a fost ambiguu: John a absorbit utilitarismul lui Bentham şi al tatalui sau, dar a trecut si printr-o criză profundă la varsta adolescentei (declansata in 1826). Acest eveniment l-a initiat pe Mill in devenirea sa ca filosof, a lasat la o parte ceea ce el numea "un adevarat sectarianism interior", si a inceput sa se elibereze de tatal sau, de Bentham si de rationalismul secolului al XVIII-lea pe care ei il reprezentau.

Anul 1830 a fost cel in care s-a întalnit cu Harriet Taylor, sotia lui John Taylor, de care se va îndragosti si cu care se va casatori în 1851. Aceasta a constituit pentru el un adevarat sprijin inclusiv in ceea ce priveste munca sa intelectuala.

Mill a fost o personalitate multilaterala: a scris tratate de economie si logica, a dezvoltat filosofia utilitarista si filonul traditiei empiriste engleze si a fost cel mai important dintre liberalii secolului al XIX-lea. A fost un admirator infocat al scrierilor lui A. Comte chiar inainte de a-l intalni personal.