Uzucapiunea - Mod de Dobândire a Proprietății Private

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

Dintre toate drepturile pe care o persoană le poate avea asupra unui lucru, cel mai complet este dreptul de proprietate pentru că el oferă titularului său exerciţiul tuturor prerogativelor pe care legea le cunoaşte. Atributele aflate în mod cumulativ în mâna titularului dreptului de proprietate sunt: posesia, folosinţa şi dispoziţia.

A. Posesia Prin posesie, în vorbirea uzuală, se înţelege ,,deţinerea unui lucru” , ,,a avea în stăpânire un lucru” etc.

Posesia nu trebuie confundată cu detenţia. Esenţial, pentru posesie, este existenţa elementului intenţional - ,,animus”-; adică stăpânesc un anumit lucru pentru mine (sunt proprietarul acestuia), spre deosebire de detenţie, numita şi detenţie precară, unde lipseşte elementul intenţional, „animus”, fiind prezent numai elementul „corpus”, adică deţinerea materială a lucrului; de exemplu, deţin un lucru proprietatea altuia, în numele acestuia, pentru că aşa a dorit proprietarul când mi-a lăsat lucrul în păstrare ori mi l-a închiriat etc . Aşadar, putem concluziona că posesia este un mijloc indispensabil fiecărui proprietar pentru a-şi realiza scopul său, adică utilizarea economică a proprietăţii sale. Orice proprietar

trebuie să aibă posibilitatea materială de a se folosi de bunul avut în proprietate, în caz contrar proprietatea ar rămâne doar o simplă utopie.

B. Folosinţa - ,,jus utendi” şi ,,jus fruendi”

Folosinţa reprezintă acea prerogativă în virtutea căreia proprietarul poate să întrebuinţeze bunul în interesul său (,,jus utendi”) şi poate să culeagă fructele acestuia (,,jus fruendi”), fie că sunt naturale, industriale ori civile.

C. Dispozitia - ,,Jus abutendi”.

Reprezintă prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul avut în proprietatea sa . În acest sens, proprietarul are libertatea de a hotărâ soarta acelui bun, putând să-l înstrăineze contra unui beneficiu mulţumitor sau gratuit, să-l închirieze, să-l lase moştenire, să-l abandoneze ori să-l distrugă. Exercitarea acestui drept trebuie să se desfăşoare în limitele determinate de lege, urmărind realizarea intereselor sale fără ca aceste acţiuni să prejudicieze altă persoană. Exercitarea abuzivă a dreptului de proprietate atrage după sine răspunderea juridică a titularului dreptului, vinovat de săvârşirea abuzului respectiv.

Dreptul de proprietate este acel drept real care conferă titularului atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în putere prorie şi în interesul său propriu, cu respectarea normelor juridice .

Conform Constituţiei României (art.136 pt. 1), dreptul de proprietate poate fi: drept de proprietate publică şi drept de proprietate privată. Dinstincţia între proprietatea publică şi cea privată este determinată de:

- persoana care este subiectul dreptului de proprietate;

- obiectul asupra căruia se exercită dreptul de proprietate;

- regimul juridic aplicabil

Domeniul public cuprinde bunurile care, prin natura lor ori prin destinaţia lor, sunt

declarate prin lege că aparţin domeniului public (art.136, pct. 3 si 4 din Constituţie).

Domeniul public poate fi de interes naţional ori local. Domeniul public de interes naţional aparţine statului. După Constituţie (art.136, pct. 4), aparţin domeniului public de interes naţional: bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, plajele, marea teritorială, resursele

naturale ale zonei economice şi platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică. Domeniul public local al comunelor şi oraşelor cuprinde: terenurile şi clădirile de interes public, pieţele, căile de comunicaţii, străzile, zonele de agrement, parcurile publice, pădurile, păşunile, lacurile, alte bunuri mobile sau imobile care sunt, potrivit legii sau naturii lor, de interes local.

Domeniul privat poate fi al statului şi cuprinde bunurile ce alcătuiesc patrimoniul privat al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale (comuna, oraşul, municipiul, judeţul) sau al persoanelor fizice ori juridice şi cuprinde bunurile ce alcătuiesc patrimoniul privat al

acestora. Legea nr. 213/1998 în art.4 statuează „Domeniul privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unităţile administrativteritoriale au dreptul de proprietate privată”.

Dobândirea dreptului de proprietate prin posesie prelungită (uzucapiune, prescripţie achizitivă) este un mod originar, ce se întemeiază pe faptul posesiei, pe o stare de fapt, ce exclude ideea existenţei unui act juridic translativ de proprietate. Acest mod de dobândire a dreptului de proprietate operează doar în privinţa proprietăţii private şi are ca obiect doar bunurile imobile . Codul Civil Român, în art. 644 – 645, prevede că dreptul de proprietate se poate dobândi prin următoarele moduri generale: succesiunea, legatul, convenţia sau contractul, tradiţiunea, accesiunea, ocupaţiunea, legea şi, în sfârşit, prescripţia achizitivă sau uzucapiunea. Această enumerare nu este completă deoarece dreptul de proprietate se poate dobândi şi prin posesia de bună-credinţă a bunurilor mobile şi prin dobândirea fructelor de către posesorul de bună-credinţă.