Vânzări Speciale în Dreptul Comercial

EFECTELE VÂNZĂRILOR SPECIALE

În afară de regulile generale aplicabile unui contract de vânzare-cumpărare comercială, legea reglementează şi unele reguli speciale referitoare la anumite vânzări. Unele dintre ele sunt creaţii ale dreptului comun, aplicabile tuturor vânzărilor, în timp ce altele reprezintă creaţii specifice ale dreptului comercial, aplicabile numai în vânzările comerciale. Regulile din prima categorie se referă la vânzarea bunurilor determinate generic şi la vânzarea afectată de modalităţi iar celelalte se referă la anumite practici comerciale în materia vânzării şi la diverse metode de privatizare a societăţilor comerciale.

1. Vânzarea după greutate, număr sau măsură. Această vânzare are ca obiect anumite bunuri determinate generic care aparţin vânzătorului. Pentru determinarea lucrului vândut este necesară o operaţiune de individualizare şi anume: cântărire, măsurare, numărare, operaţiune care este necesară pe cale de consecinţă şi pentru determinarea preţului. Contractul se consideră încheiat în momentul în care părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului deşi bunurile nu au fost însă efectiv determinate.

Dreptul de proprietate asupra lucrului şi riscurile nu se transmit de la vânzător la cumpărător decât în momentul individualizării bunurilor, până atunci riscul pieirii fortuite rămânând în sarcina vânzătorului. Dacă neexecutarea contractului este datorată pieirii fortuite a bunului, vânzătorul nu va fi obligat la plata de despăgubiri. Dacă vânzătorul nu îşi execută obligaţia, cumpărătorul va putea cere fie executarea fie rezoluţiunea contractului cu plata de despăgubiri.

2. Vânzarea cu grămada sau în bloc. Acest tip de vânzare se deosebeşte de vânzarea după greutate, număr sau măsură, obiectul acesteia fiind bunurile determinate generic care sunt susceptibile de cântărire, numărare sau măsurare, dar care sunt într-un anume mod individualizate iar preţul este determinat global pentru întreaga cantitate. Conform art. 1295 Cod civil, contractul se consideră încheiat la manifestarea acordului de voinţă al părţilor asupra lucrului şi a preţului şi tot în acest moment dreptul de proprietate şi riscurile se transmit de la vânzător la cumpărător.

3. Vânzarea pe încercate. Potrivit art. 1302 Cod civil, vânzarea pe încercate este un contract afectat de o condiţie suspensivă, condiţie ce constă în dreptul ce şi-l rezervă cumpărătorul de a încerca lucrul. Pentru determinarea calităţilor bunului trebuie efectuată o expertiză, căci altfel, realizarea acordului de voinţă ar depinde în exclusivitate de voinţa cumpărătorului, situaţie în care s-ar pune problema validităţii unei asemenea condiţii, fiind condiţie pur potestativă supusă nulităţii potrivit art. 1010 Cod civil. Până în momentul realizării condiţiei, dreptul de proprietate şi riscul pieirii fortuite a bunului rămâne la vânzător. În momentul realizării condiţiei, cumpărătorul devine proprietarul bunului cumpărat cu efect retroactiv.

4. Vânzarea pe gustate. Această vânzare are ca obiect bunuri care de obicei se gustă de cumpărător înainte de a le cumpăra. Potrivit art. 1301 Cod civil, contractul se consideră încheiat de părţi după ce bunul a fost gustat de cumpărător şi a declarat că îi revine. Dacă după gustare, cumpărătorul refuză bunul, vânzătorul nu poate cere o expertiză şi astfel contractul nu poate fi încheiat. În cazul acestui contract, transmiterea dreptului de proprietate are loc după gustarea şi declararea de către cumpărător că este de acord cu bunul respectiv. Spre exemplu, gustarea dintr-o bucată de brânză sau dintr-o cantitate de vin.

5. Vânzarea după mostră. Deşi legislaţia noastră civilă şi comercială nu o reglementează, vânzarea după mostră este des uzitată atât în comerţul intern cât şi în cel internaţional.

Avantejele acestui tip de vânzare constau în scutirea cumpărătorului de a se deplasa până la locul unde este depozitată marfa şi concentrează la dispoziţia cumpărătorului maximum de produse pe un minim de spaţiu. Mostra este furnizată de regulă de vânzător dar ea poate fi propusă şi de cumpărător, iar în urma acceptării de către părţi, ea devine mostră contractuală, distingându-se de mostra de reclamă sau mostrele prezentate în târguri. Mostra îşi îndeplineşte funcţia de control asupra calităţii mărfurilor livrate ulterior de vânzător. Dacă cumpărătorul constată la livrare neconcordanţă între mostra contractată şi cea pe care o are în păstrare se va face confruntarea cu celelalte mostre. Pentru securitatea mostrelor pe timpul păstrării se foloseşte sistemul aplicării sigiliului. Contractul este perfectat în momentul realizării acordului de voinţă, adică al acceptării mostrei de cumpărător. Dacă marfa nu corespunde cu mostra, cumpărătorul are dreptul să ceară: rezoluţiunea contractului cu daune, neputând formula o acţiune redhibitorie sau estimatorie ca în situaţiile în care obiectul contractului este afectat de vicii; înlocuirea produselor necorespunzătoare; reducerea corespunzătoare a preţului.