Violarea vieții private în noul cod penal

În art. 226 NCP se reglementează o infracțiune nouă, respectiv violarea vieții private, având următorul continut:

Alin. (1) Atingerea adusa vietii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinta sau încăpere ori dependință tinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseste cu închisoare de la o luna la 6 luni sau cu amenda.

Alin. (2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fara drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevazute în alin.(1) catre o alta persoana sau catre public, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

Alin. (3) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.

Alin.(4) Nu constituie infractiune fapta savârsita:

a) de catre cel care a participat la întâlnirea cu persoana vatamata în cadrul careia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, daca justifica un interes legitim;

b) daca persoana vatamata a actionat explicit cu intentia de a fi vazuta ori auzita de faptuitor;

c) daca făptuitorul surprinde săvârsirea unei infractiuni sau contribuie la dovedirea săvârsirii unei infractiuni;

d) daca surprinde fapte de interes public, care au semnificatie pentru viata comunitatii si a caror divulgare prezinta avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vatamate.

Alin. (5) Plasarea, fara drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul savârsirii faptelor prevazute în alin. (1) si alin. (2), se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

În expunerea de motive a Noului Cod penal, s-a arătat că această reglementare era necesară pentru a întregi cadrul protecţiei penale a valorilor garantate de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind concepută de aşa manieră încât să nu pună obstacole în calea exercitării de către presă a rolului său într-o societate democratică şi îşi găseşte corespondent în majoritatea codurilor penale europene actuale (art. 226-1 C.pen. francez, art. 197 C.pen. spaniol, art. 192 C.pen. portughez, art. 615bis C.pen. italian, art. 179bis-179quinuies C.pen. elveţian, cap. 24 secţ. 5-8 C.pen. finlandez etc.).

Se impunea o atare reglementare, întrucât atingerile aduse intimităţii persoanei se pot înfăţişa nu numai ca violări ale secretului corespondenţei, a comunicărilor, a convorbirilor fapte la care se limitează reglementarea penală română în vigoare, dar şi ca imixtiuni abuzive de la distanţă în viaţa intimă a persoanei, prin captarea de la distanţă de imagini, sunete legate de viaţa personală a celui vizat, prin înregistrarea de la distanţă a convorbirilor purtate, prin obţinerea de fotografii din locurile private, care ar putea dezvălui manifestări intime ale persoanei. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că „chiar în absența oricărei ingerințe directe a autorităților publice”, imperativul de a asigura exercitarea efectivă a drepturilor și libertăților garantate de Convenție impus de dispozițiile primului articol al acesteia poate să implice anumite obligații pozitive în sarcina statelor, printre care și obligația de a adopta măsuri care să conducă la protejarea drepturilor prevăzute de art. 8, chiar dacă este vorba despre raporturi între particulari.

S-a exprimat si opinia potrivit căreia o atare reglementare nu apare ca necesară, întrucât fapta incriminată poate constitui delict civil, conform Noului Cod civil, iar transformarea acestora în infracțiuni permite iniţierea de dosare penale împotriva ziariştilor şi supunerea acestora unor numeroase anchete penale sub pretextul violării vieţii private, care vor duce, în cele din urmă, la inhibarea, intimidarea ziariştilor. S-a apreciat că prevederea acestor fapte ca delicte civile, iar nu ca infracţiuni, este suficientă pentru a asigura echilibrul necesar într-o societate democratică între dreptul la viaţă privată şi dreptul la libera exprimare, în special când în discuţie este presa .

În Noul cod civil, în art. 71, intitulat „Dreptul la viată privată” că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private (alin. 1), că nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 (alin. 2) și că este interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 (alin.3).

Art. 74 din Noul Cod civil prevede că sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private

a) intrarea sau rămânerea fără drept în locuinţă sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal;

b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări;

c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia;

d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal;

e) ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;

f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;

g) difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite;

h) utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;

i) difuzarea sau utilizarea corespondenţei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reşedinţa, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.

Protecția oferită de Noul Cod civil are un domeniu de aplicare mai larg decât domeniul de aplicare al art. 226 NCP, în cazul mijloacelor de informare mass-media fiind reglementată în art. 75 o prezumție de consimțământ , însă se impunea si protectia penală, atunci cand există un pericol social mai ridicat.