Violența în Familie

Violența în familie cunoscută și sub numele de violența domestică (abreviat VD) , abuz domestic, abuz familial, abuz marital/conjugal sau violență intimă (abreviat VI), poate fi definită pe larg ca fiind un model comportamental abuziv al unuia sau al ambilor parteneri dintr-o relație intimă precum mariajul, concubinajul, familia, prietenia sau conviețuirea.

Violența domestică are mai multe forme precum agresiunea fizică (efectivă sau sub formă de amenințare), abuzurile sexuale, abuzurile emoționale, controlul excesiv, dominarea, intimidarea, urmărirea, abuzurile pasive/ascunse (de exemplu, neglijența) și privarea economică.

Violența domestică include toate actele de violență apărute într-o relație de tip familial între rude de sânge, rude prin alianță, soți sau concubini. Indiferent de factori ca etnia, mediul cultural de proveniență, educația, culoarea pielii, starea economică, femeile sunt victime predilecte ale violenței domestice, sintagma folosindu-se în vorbirea curentă pentru a desemna, de obicei, violența bărbatului împotriva partenerei sale.

Violența domestică se poate manifesta prin:

- abuz fizic, de orice formă, de la bătaie la omucidere, de la mutilarea genitală feminină la uciderea soției după moartea soțului sau infanticidul feminin;

- abuz sexual – viol marital, obligarea partenerei să se prostitueze;

- abuz psihic și emoțional – intimidări, amenințări (inclusiv la adresa copiilor sau altor rude apropiate), agresiune verbală, umilire constantă, folosirea poreclelor, distrugerea demonstrativă a unor obiecte, lovirea animalelor domestice, confiscarea obiectelor personale, afișarea ostentativă a armelor, șantajul, izolarea de familie, prieteni;

- abuz economic – lipsirea de mijloace de subzistență (hrană, medicamente), refuzul de a contribui la susținerea familiei, împiedicarea femeii să meargă la slujbă sau să lucreze, luarea cu forța de către partener a banilor câștigați de femeie, lipsirea femeii de orice control asupra bugetului comun.

Deși violența domestică are o istorie veche, fenomenul a fost prezentat public în Statele Unite și în Europa Occidentală drept o problemă generală gravă a societății abia în ultimele trei decenii ale secolului al XX-lea. Anii ’90 au adus recunoașterea violenței domestice drept o încălcare a drepturilor omului.

În domeniul sociologiei, cercetătorii lipsiți de perspectiva de gen și-au limitat studiile la identificarea și explicarea cauzelor individuale ale fenomenului violenței domestice (consum de alcool sau droguri, probleme de sănătate mintală) și a cauzelor generale de natură socială și economică (sărăcie, lipsa educației, șomaj, apartenență la grupuri sociale defavorizate etc.)

Unele studii de specialitate leagă violența domestică de zona pauperă a societății, ignorând cu desăvârșire faptul că ea se produce și în familiile cu un nivel de trai decent sau în cele foarte bogate. Numeroase studii nu au făcut altceva decât să investigheze relațiile de familie, considerând violența domestică o problemă a cuplului.

Teoriile feministe văd însă acest tip de violență ca fiind reflectarea unei structuri patriarhale, care are drept scop subordonarea femeilor. Violența domestică este o formă de control social care are la bază mituri și prejudecăți legate de modul în care trebuie să se poarte o femeie cu rudele sale de sex masculin. Feministele consideră, de asemenea, că instituțiile importante ale societății (justiția, poliția, Biserica, sistemul sanitar etc.) încurajează și mențin violența domestică, trivializând sau ignorând actele de violență suferite de femei. Răspunsul societății se manifestă deseori prin blamarea victimei, care este considerată a fi vinovată pentru că a încălcat diferite norme de comportament.

Violența domestică este perpetuată de o serie de factori, evidențiați de numeroase studii feministe:

- culturali – socializarea de gen (care presupune atribuirea de roluri precise femeilor și bărbaților), considerarea bărbaților ca superiori a priori femeilor, considerarea familiei ca sferă privată, controlată de bărbat, “capul familiei”

- economici – dependența economică a femeilor de partenerii lor; accesul limitat al femeilor la resurse finaciare; accesul limitat la slujbe și la educație;

- legali – lipsa unor reglementări legislative adecvate, care să sancționeze violența în interiorul cuplului și discriminarea femeii în societate; proceduri legale greoaie și defavorizante în cazul divorțului și solicitării custodiei copiilor; neimplicarea poliției în cazurile de violență domestică;

- politici – subreprezentarea femeilor în parlamente, instituții publice; considerarea violenței domestice, în particular, și a problemelor femeilor, în general, ca fiind subiecte de minim interes politic; valorizarea excesivă a familiei, prin limitarea intervenției statului în viața acesteia; neimplicarea femeilor în viața politică.

Pedepsirea actelor de violență domestică a însemnat însă depășirea dihotomiei public/privat, care justifica în mod tradițional neintervenția autorităților statului în conflictele din familie. Discutând celebra sintagmă “ceea ce este personal, e politic”, Susan Moller Okin a constatat faptul că la fel ca sfera publică, cea privată (domestică) este controlată tot de relații de putere; în ambele cazuri, dominația masculină este considerată a fi naturală. De aceea, oamenii tind să fie mai toleranți atunci când bărbatul își bate partenera, pentru că violența este considerată o modalitate de manifestare a dominației masculine în cadrul familiei patriarhale. În aceste condiții, dreptul la viață privată a fost mult timp înțeles ca fiind libertatea taților și soților de a-și disciplina copiii și soțiile.

Violența domestică are efecte devastatoare asupra femeii. Îi afectează sănătatea fizică, îi pericliteaza sănătatea mentală, îi scade încrederea în sine și în ceilalți. Efectele pe termen lung se circumscriu tulburărilor post-traumatice de stres, întâlnite, de obicei, la victimele războaielor sau ale dezastrelor naturale. Extrem de afectați sunt și copiii cuplului care asistă la actele de violență sau devin la rândul lor victime.

Ca orice fenomen social de mare amploare, violența domestică implică niște costuri importante pentru societate:

- costuri directe – valoarea serviciilor destinate tratării victimelor violenței (spitalizare, consiliere, procese juridice)

- costuri sociale – creșterea mortalității, scăderea nivelului de sănătate, scăderea calității vieții

- costuri economice – scăderea productivității muncii, scăderea numărului adulților activi pe piața muncii, creșterea numărului concediilor medicale etc.

În anul 2003, Centrul Parteneriat pentru Egalitate a efectuat prima cercetare ştiinţifică a fenomenului în România – „Cercetarea naţională privind violenţa în familie şi la locul de muncă”. Datele obţinute constituie semnale de alarmă îngrijorătoare cu privire la dimensiunile violenţei în familie şi la locul de muncă: :

- în jur de 800 000 de femei declară că au suportat în mod frecvent violenţa în familie sub diferite forme;

- mai mult de 340 000 de copii (0-14 ani) declară că au asistat în mod frecvent la scene de violenţă fizică între părinţi;

- mai mult de 370 000 de copii (0-14 ani) declară că au asistat la insulte şi injurii frecvente între părinţi sau între adulţi în gospodărie;

- în comparaţie cu datele existente la nivelul Uniunii Europene, populaţia din România este semnificativ mai îngăduitoare faţă de violenţa în familie, în toate formele acesteia;

- toleranţa ridicată împreună cu vehicularea clişeelor referitoare la violenţă duce la considerarea comportamentului violent ca un comportament normal;

- comportamentul violent deghizat în normalitate se transmite de la o generaţie la alta.