Violența Interpersonală

Metodele de elaborare a profilului infractional au fost imbratisate ca metode stiintifice ale investigatiilor penale, in multe state americane si vest europene fiind astăzi de un real şi incontestabil ajutor în identificarea autorilor necunoscuţi.

In Romania, investigatia de tip profiling nu a fost adoptata strict in termenii acestia.

In această perioadă, când violenţa atinge cote alarmante, când infractorii au nenumărate surse de informare şi posibilităţi de disimulare a actului criminal, se impune ca cei însărcinaţi cu identificarea autorilor de infracţiuni să îşi adapteze metodele şi, pe lângă ultimele descoperiri ştiinţifice în materie de criminalistică, să adopte şi metodele moderne din ţările occidentale, metode ce şi-au demonstrat pe deplin viabilitatea. O astfel de metodă este şi elaborarea profilului psihologic.

Este de neconceput în prezent o investigaţie majoră fără a se aplica şi acest criminal personality profiling.

Ca o dovadă a importanţei acestei metode, încă din anul 1950, la nivelul FBI a fost creat un centru de cercetare şi dezvoltare a profiling-ului, centru denumit Investigative Support Unit. De un real ajutor a fost crearea unei vaste baze de date ce cuprinde informaţii obţinute prin intervievararea infractorilor condamnaţi, stocându-se astfel, la nivel statistic, aceste comportamente deviante cu toate trăsăturile de personalitate ce decurg de aici.

Conturarea profilului psihologic este un proces investigativ, în cadrul anchetei penale, prin care se încearcă examinarea şi înţelegerea trăsăturilor de personalitate şi, implicit, comportamentul infractorului, cu scopul de a indica posibila persoană (sau tipul acesteia) responsabilă cu actul criminal. Metoda poate fi privită ca un ajutor în cadrul investigaţiei criminale, având rolul de a direcţiona activităţile către cei mai pretabili suspecţi, de a înlătura suspiciunile privitoare la suspecţii ce nu au legătură cu cauza şi, ulterior, după identificarea autorilor, de a explica comportamentele criminale ale acestora.

Este totuşi dificil să înţelegem actele şi comportamentul infractorilor, din punctul de vedere al psihologiei judiciare. De aceea, nu oricine poate deveni un bun profiler. Hans Gross spunea în 1924 că un bun investigator trebuie să dovedească o infinită disponibilitate fizică, un puternic spirit autocritic, pregătire exemplară, abilităţi speculative precum şi multe, multe altele. Argumentele în acest sens au continuat în lucrările lui H. Ashton-Wolfe (1930), care afirma că „deşi cunoştinţele ştiinţifice şi precizia sunt indispensabile în prinderea infractorilor, acestea nu sunt de ajuns. Accepţiunea modernă a meseriei de detectiv se bazează pe principiile de bază dar şi pe studiile continue şi metodice ale detectivului”. Discuţia pe această temă a continuat şi mai târziu, în 1974, odată cu studiile lui Paul Leland Kirk, studii în care se arăta că „toate investigaţiile gravitează în jurul oamenilor şi a obiectelor. Doar oamenii comit infracţiuni dar, invariabil, o fac prin intermediul lucrurilor.

Nu în ultimul rând trebuie precizat că un bun profiler este un neobosit cititor, cu o mare dragoste pentru cărţi. Ca o consecinţă naturală a acestui fapt, acesta îşi va dezvolta o bibliotecă de specialitate de invidiat, întregul proces enumerat ducând la o educaţie ştiinţifică solidă.

Cei ce activează pe tărâmul criminalisticii au, în mod invariabil, o vastă experienţă în domeniu, având acces la nenumărate anchete, investigaţii, audieri, studii de caz etc.

Profiler-ul trebuie privit ca un specialist ce furnizează anchetatorilor informaţii particularizate pe un anume tip de individ care ar fi putut comite o infracţiune certă.

Procesul prin care se indică caracteristicile de personalitate ale autorului unei infracţiuni, ţinându-se cont de analiza câmpului infracţional, tipurile variate de personalităţi existente, datele statistice ale faptelor similare precum şi natura disfuncţiilor mentale demonstrate de autor cu ocazia comiterii faptei poate fi denumit profiling.

O definiţie foarte uzitată este cea a lui Vernon Geberth: „profilul psihologic este o încercare elevată de a furniza anchetatorilor informaţii specifice despre un autor necunoscut ce a comis o infracţiune dată, proces bazat pe cercetarea atentă a locului faptei, victimologie şi teoriile psihologice cunoscute.”

II. Crimele de natura sexuala

1. Violenta interpersonala. Cel mai comun tip de crima de natura sexuala este acela generat de violenta interpersonala. Acestea includ soti-sotii, femei-barbati, prieteni-prietene, prietene-prietene, prieteni-prieteni, sau chiar rude de sange. Crimele pot implica si o a treia persoana, cum ar fi un iubit sau o iubita parasita.

Moartea poate să nu apară ca fiind motivată de sex, dar după examinarea circumstanţelor, a elementelor de furie, ură, supărare sau răzbunare, se poate releva adevărata motivaţie. De exemplu: poliţia poate fi chemată într-un loc unde un bărbat sau o femeie este găsită complet îmbrăcată şi împuşcată în cap în stilul „execuţie”. La început, această moarte va apărea a fi altceva decât o crimă legată de sex. Pe măsură ce se verifică „background”-ul şi relaţiile victimei, o nouă posibilitate se poate prezenta.

De multe ori o soluţie simplă sau motivată este întunecată de ceea ce i s-a făcut cadavrului sau de felul cum a fost schimbată scena crimei. Ceea ce poate apărea că este opera unui psihopat, de multe ori se dovedeşte a fi acţiunea unui amant înfuriat sau soţ care, sub circumstanţe emoţionale, încearcă să distrugă victima prin depersonalizarea cadavrului, mutilare facială, şi/sau multiple tăieturi şi înjunghieri, unele dintre ele putând fi făcute post-mortem.

2.Atacul cu viol sau sodomia. Astfel de omoruri de natură sexuală pot fi înfăptuite pentru înfrângerea victimei sau mai mult pentru un atac sexual.

Infractorul poate fi homosexual sau heterosexual şi intenţia poate fi viol sau sodomie forţată. Intenţia făptaşului este atacul sexual şi nu crima.

Aceste cazuri pot fi extrem de brutale; moartea, de obicei, rezultă în urma înfrângerii rezistenţei victimei de către agresor, în cazul violului, sodomiei sau atacului homosexual. Victima poate fi sufocată sau strangulată prin astuparea gurii şi nasului, fiind ţinută strâns, cu scopul de a înăbuşi ţipetele victimei, cauzând asfixia. Leziunile cauzate de forţa brută pot fi prezente când ucigaşul a încercat să-şi bată victima pentru a o supune. În plus faţă de brutalitatea atacului, o victimă poate muri din cauza şocului sau a altei traume. Acest lucru se poate evidenţia în cazul copiilor sau persoanelor vârstnice. În unele cazuri, moartea poate fi provocată intenţionat. Aceasta, în special, când ucigaşul îi este cunoscut victimei.