Violul Conjugal în Dreptul Comparat

1. In secolele anterioare, legislatia privind infractiunile sexuale avea drept principiu de baza

protejarea virginitatii femeii, a legitimitatii urmasilor precum si a intereselor patrimoniale ale familiei.

Atata timp cat femeia era socotita proprietatea tatalui sau a sotului sau, de esenta infractiunii de viol era

furtul proprietatii altei persoane. In consecinta, violul asupra sotiei nu era incriminat pentru ca sotul nu

putea sa abuzeze de proprietatea sa1.

Odata cu evolutia societatii, evident ca acest mod de a privi problema s-a modificat radical.

Studiul nostru isi propune sa prezinte evolutiile recente ale problemei in dreptul comparat, urmand ca in

final sa analizam situatia violului marital in legislatia penala romana, in special tinand cont de recentele

modificari legislative in materie.

2. In Anglia, prima referire la aceasta problema apare in secolul XVIII in opera lui Sir Matthew

Hale potrivit caruia sotul nu poate fi vinovat de viol comis asupra sotiei datorita consimtamantului

acordat prin contractul nuptial, acord pe care aceasta nu poate sa-l retracteze2.

Doctrina moderna a criticat insa aceasta ideea, a casatoriei privita ca si contract. Astfel, s-a

sustinut ca, date fiind particularitatile notiunii britanice de contract, este dificil sa se vorbeasca in

termeni contractuali despre casatorie, atata timp cat prevederile ”contractuale” sunt necunoscute partilor,

iar acestea nu pot opta pentru aplicarea vreuneia dintre ele. Astfel, casatoria nu este doar un simplu

contract sinalagmatic, atata timp cat statul are un rol primordial in incheierea si incetarea casatoriei,

precum si in stabilirea drepturilor si obligatiilor care se nasc din ea3. Este greu de crezut faptul ca, avand

in vedere caracterul foarte general al consimtamantului, sotia a intentionat sa puna la dispozitia sotului

propriul corp oricand doreste acesta4. S-a mai spus ca, chiar daca ar exista acordul expres al sotiei, nu

exista nici o posibilitate de executare fortata a acestei obligatii5.

O lunga perioada de timp, opinia exprimata de Hale s-a bucurat de autoritate deplina. Procesul

erodarii principiului enuntat de acesta a inceput cu cazul R. v. Clarence (1888), caz in care nu mai putin

de 13 judecatori si-au exprimat opinia. Decizia finala a aceea de a respinge ideea punibilitatii violului

marital, insa trebuie retinut faptul ca, printre alte idei exprimate, s-a spus si ca raportul sexual prin

violenta este viol mai putin daca, in cazul persanelor casatorite, acesta este imposibil, idee pe care nu

suntem pregatiti sa o sustinem si pentru care nu exista nici un precedent6.

Situatia a inceput sa se modifice odata cu aparitia cazului R. v. Clarke in 1949, in care sotul si-a

violat sotia dupa ce aceasta obtinuse o decizie judecatoreasca de separatie in fapt. Solutia a fost de a se

retine infractiunea de viol spunandu-se ca, daca printr-un act juridic, de exemplu casatoria, sotia si-a dat

consimtamantul pentru a intretine relatii sexuale, aceasta poate printr-un alt act juridic, de exemplu

obtinerea actului de separare, sa-si revoce consimtamantul7. La scurt timp insa s-a decis ca simpla

introducere a cererii de divort nu este suficienta pentru a retracta acordul dat la casatorie8. Jurisprudenta

in materie civila stabilise deja ca exista situatii in care sotia poate sa-si retraga consimtamantul in

anumite circumstante: atunci cand sanatatea ii este pusa in pericol9, atunci cand ar exista riscul de a

ramane insarcinata impotriva dorintei sale10 etc.

In 1976, prin Legea privind infractiunile sexuale, violul a fost definit ca fiind actul sexual ilegitim

cu o femeie, fara consimtamantul acesteia, in ciuda discutiilor din Parlament, neprecizandu-se nimic

despre violul marital. De abia in 1991, Camera Lorzilor a avut din nou ocazia sa se pronunte, in cazul R.

v. R. De dat aceasta, violului marital i s-a recunoscut caracterul penal, fara nici fel de alta conditie, inalta

instanta statuand ca i a sosit timpul ca legea sa declare ca un violator ramane un violator, subiect al

raportului de drept penal, indiferent de raporturile sale cu victima11. Astfel, la ora actuala Anglia

sanctioneaza violul marital dupa regulile de drept comun. Singura deosebire apare in legatura cu sarcina

probei. Atunci cand e vorba despre persoane intre care nu existau relatii anterioare, in dreptul englez se

prezuma absenta consimtamantului, in timp ce in cazul persoanelor casatorite sau a celor care au relatii

sexuale de o perioada de timp, cu caracter de constanta, se prezuma existenta consimtamantului12.

3. Tot in 1991, aceeasi pozitie a fost adoptata si de catre jurisprudenta australiana printr-o decizie

a instantei supreme13. Plecand de la o dispozitie legala potrivit careia nici o persoana nu trebuie

prezumata, prin simplul fapt ca este casatorita cu o alta persoana, de a fi consimtit la relatii sexuale cu

acea persoana si de la decizia Camerei Lorzilor R. v. R. s-a decis condamnarea sotului pentru viol comis

asupra sotiei. S-a precizat faptul ca drepturile maritale ale sotilor sunt mutuale si lor le corespund

obligatii mutuale, dar nu sunt susceptibile de executare fortata. Atata timp cat o uniune pe viata dintre

un barbat si o femeie nu poate fi mentinuta prin decizii judecatoresti, obligatiile maritale trebuie sa fie

executate voluntar de catre fiecare dintre soti14. In urma acestei decizii, statele australiene au inlaturat

distinctia intre violul marital si cel extramarital. Astfel, de exemplu, legiuitorul din New South Wells a

considerat ca nu exista nici o baza pentru a mentine aceasta distinctie. Violarea sotiei este o fapta cel

putin la fel de grava, daca nu cumva mai grava, decat violarea unei straine. Ar fi ilogic ca dreptul penal

sa nu ofere nici un fel de protectie femeilor contra sotilor care abuzeaza de ele15.

4. In Statele Unite, instantele federale nu au avut inca ocazia sa se pronunte cu privire la violul

intre soti. O buna perioada de timp, cea mai mare parte a statelor au adoptat asa-numita imunitate

maritala ca parte a definitiei violului. La argumentele in favoarea acesteia s-au adaugat altele, puternic

contestate in doctrina. Astfel, s-a spus ca trebuie protejata viata familiala de intruziunea statului. S-a mai

adus drept argument protejarea sotului in cursul procedurilor de divort contra unor plangeri sicanatoare

ale sotiei16. Argumentele n-au fost acceptate de o parte a doctrinei care a precizat faptul ca daca sotul

abuzeaza o data de sotia sa ca un act izolat intr-o casatorie care decurge fara probleme, e greu de crezut

ca sotia ar depune plangere. Pe de alta parte, daca aceasta nu reprezinta o actiune izolata, nu prea se mai

poate vorbi de interesul de a salva o casatorie, iar protectia victimei ar prevala fata de protectia

intimitatii17. De asemenea, nu se poate vorbi de protectia sotului fata de plangeri sicanatoare, pentru ca

oricum acestea ar putea fi facute pentru infractiunile de violenta (lovire etc.) pe care violul pe

presupune18. In plus, studiile psihologice si sociologice au aratat ca violul marital produce traume de

multe ori mai puternice decat cel comis de catre un strain19.