Violul în Dreptul Comparat

Omul reprezintă suprema creaţie a lumii, ocrotirea acestuia prin norme juridice răspunzând, în primul rând, unui interes manifestat întotdeauna în drept faţă de atributele persoanei cu valori general-umane.Apărarea persoanei constituie o trăsătură constantă, comună tuturor sistemelor de drept.

În sfera libertăţilor individuale, ca atribute esenţiale ale persoanei, asigurate, garantate şi ocrotite prin norme juridice, se înscrie şi libertatea sexuală a persoanei.Acesta este un atribut important al personalităţii umane şi o importantă valoare socială.Orice atingere adusă persoanei pune în pericol şi chiar lezează buna desfăşurare a relaţiilor sociale legate de acesta.

Viaţa sexuală constituie un domeniu deosebit de important al vieţii persoanei. Manifestările de viaţă sexuală, adică raporturile sexuale în care oamenii intră în mod necesar, dau naştere unor relaţii în a căror normală desfăşurare sunt deopotrivă interesaţi, atât individul cât şi societatea.

Viaţa sexuală a persoanei trebuie să se desfăşoare după anumite norme a căror respectare asigură apărarea unor valori morale şi juridice de maximă importanţă şi anume, libertatea şi moralitatea vieţii sexuale a persoanei.

Libertatea sexuală este un aspect important al libertăţii persoanei.Ea înseamnă dreptul absolut al persoanei, în primul rând al persoanei de sex feminin de a întreţine raporturi sexuale numai după libera sa voinţă, precum şi deplina libertate de alegere a partenerului de raport sexual.

Femeia face parte din categoria persoanelor ce prezintă un grad mare de vulnerabilitate victimală, date fiind caracteristicile sale bio-constituţionale şi psihocomportamentale.Prin tradiţie feminitatea desemnează o serie de trăsături de personalitate specifice femeii: fineţe, activitate ordonată, sentimente deosebite, preocupări pentru frumos, inteligenţă analitică, aptitudini educative.

Libertatea sexuală are drept corolar inviolabilitatea sexuală a persoanei, în sensul că acesta nu poate fi constrânsă, sub nici o formă, la un raport sexual. La rândul său, moralitatea vieţii sexuale presupune desfăşurarea acesteia potrivit legilor naturii, adică prin practicarea de raporturi normale.

Actul sexual normal este cel heterosexual în cadrul aceleiaşi specii. Sub aspect biologic, actul sexual reprezintă forma de reproducere a speciei. La mamiferele superioare perioada de rut (perioada atragerii sexuale) este ciclică. La om această perioadă are un caracter permanent. În timp ce la animale actul sexual rămîne un instinct care asigură reproducerea şi are doar o semnificaţie biologică, la om, în afara acesteia, are şi numeroase implicaţii de ordin social, moral şi psihologic.

Organizarea socială, principiile etice vin să îngrădească această manifestare naturală, homo sapiens având largi posibilităţi de a discerne şi de stăpânii, în perioade permanente de rut, instinctul sexual.Evitarea pornirilor instinctuale, determinate de atitudini subiective, individuale, este posibilă numai printr-o dezvoltare armonioasă a personalităţii umane, o dezvoltare în care raţiunea şi afectivitatea trebuie să creeze un echilibru pentru atitudinea morală pe care o impune organizarea socială.

Societatea umană a transformat instinctul social şi l-a integrat într-o sensibilitate specifică umană, făcând din sexualitate un act de cultură pentru care afinitatea de caracter, preţuirea reciprocă, dragostea şi predominanta comunicării spirituale faţă de cea sexuală, devin condiţii sine qua non.

La om, sexualitatea a devenit o problemă socio-culturală legată, în principal de sentimentul de dragoste care devine astfel o caracteristică a personalităţii şi nu a sexualităţii. Se spune că personalitatea omului nu se

reflectă nicăieri mai exact şi mai total ca în dragoste, în care omul nu-şi poate ascunde urâţenia, trădându-se în mod inevitabil.

În evoluţia culturală a sexualităţii, aceasta a devenit o latură a personalităţii biologice şi culturale a omului.În esenţă, comportamentul faţă de femeie arată cît de uman a devenit comportamentul bărbatului, ceea ce l-a făcut pe Vasile Pîrvan să afirme că “primul bărbat care s-a aplecat şi a cules o floare pentru a o oferi unei femei a inaugurat cultura, dragostea animalică a fost depăşită, iar o nouă dragoste, cea omenească, a fost simbolizată minunat printr-o floare”.

Influenţa mediului social asupra sexualităţii este invederată de frecvenţa diferită a infracţiunilor sexuale în raport cu mediul social, de relaţiile sociale.

Chiar dacă nevoile biologice sunt aceleaşi, satisfacerea lor diferă după contextul socio-cultural şi uman de existenţă, cu alte cuvinte, deşi continutul nevoilor biologice este acelaşi, forma de satisfacere a acestor nevoi diferă în raport de societate. Din acest punct de vedere asistăm astăzi la o scădere a anomaliilor şi abaterilor instinctual - sexuale, consecinţă a unor relaţii moral - sociale, a unor cutume şi norme ce facilitează raporturile autentice între sexe.

Legislaţia socială a urmărit întotdeauna canalizarea biologiei sexuale spre o finalitate utilă legată de respectul reciproc, afecţiune, conjugalitate şi reproducere, reprimând orice formă de comportament sexual aberant.

Violul este o infracţiune cu caracter cultural pregnant deoarece lezează şi încalcă consimţământul la un raport social ce a contribuit la evoluţia speciei.

Graţie dezvoltării inteligenţei şi comportamentelor sociale, se asigură o adaptare mai sigură la condiţiile de mediu.Dezvoltarea funcţiilor intelective a făcut evoluţia să părăsească palierele biologice pentru a se dezvolta în cultură. Dacă eternitatea biologică s-a obţinut prin reproducere, cea culturală s-a obţinut prin familie.