Vulnerabilități psihologice din perspectiva forței probante a mărturiei și martorului

I. Cadru general

Psihologia judiciară are ca obiect studierea nuanțată și aprofundată a trăsăturilor ființei umane implicată în drama judiciară, propunându-și sa ofere științelor juridice premisele interpretării corecte a conduitelor umane cu finalitate criminogenă. Necesitatea studierii acestei discipline în contextul dreptului se justifică prin aceea că „înainte de a fi existat raporturile de drept, în societate s-au dezvoltat raporturi naturale, interumane, cu conținut și motivație psihologică, interesele părților fiind determinate de motivații și scopuri, energizate de mobilizarea voinței fizice și psihice a agenților de drept, precedate sub aspect cognitiv de mai mult sau mai puțin complexe procese de deliberare sub aspectul prevederii și anticipării urmărilor”.

Unul dintre punctele majore de interes în psihologia judiciară este reprezentat de natura psihologică a mărturiei și a martorului, care nuanțează forța probantă a mărturiei, receptia senzoriala a evenimentului judiciar, decodificarea și interpretarea evenimentelor, limitele psihofiziologice ale sensibilității, influența factorilor obiectivi și subiectivi în procesele perceptive, calitățile proceselor de memorare oglindite în potențialele de reproducere și recunoaștere, aprecierea mărturiei în raport cu personalitatea și interesele martorului în cauză, precum și problematica bunei-credințe.

În această lucrare vom prezenta într-un cadru general complexitatea problematicii mărturiei judiciare și a martorilor, îndreptându-ne cu precădere atenția asupra vulnerabilităților de natură psihologică care pot apărea pe parcursul anchetei și pot conduce la erori judiciare. Aflarea adevarului este conditionată de cunoasterea structurii psihice a persoanelor implicate în cercetarea judiciară: infractor, victima, martor, anchetator, avocat si judecator.

II. Problema psihologică a mărturiei și a martorului

Deși cele două principii indivizibile, martor și mărturie există „de facto”, cercetarea științifică le deosebește, deoarece mărturia, cu toate aspectele asimilate ei trebuie analizată separat de martor, inclusiv din perspectivă psihologică. Cu alte cuvinte, studiile psihologiei judiciare au atenționat asupra dublului aspect pe care îl are mărturia ca fenomen psihologic: „subiectiv și obiectiv”, pe de o parte aflându-se „capacitatea psihologică a individului de a depune mărturie”, iar pe de altă parte „proprietatea obiectului sau evenimentului de a forma obiectul mărturiei”.

În principiu, în procesul penal calitatea de martor o are „orice persoană fizică, indiferent de starea sa fizică sau psihică” - inclusiv persoanele surdo-mute sau cu anumite deficiențe neuropsihice, însoțite de un interpret sau educator, respectiv minorul sub 14 ani în prezența unui tutore, părinte sau persoana căreia îi este încredințat minorul spre creștere și educare - cu excepția anumitor incompatibilități ce decurg din dreptul internațional sau din dreptul intern; nu pot fi audiați ca martori membrii Corpului diplomatic și persoanele obligate să păstreze secretul profesional. Martorul, conform art. 78 din Codul de procedura penala este “persoana care are cunostinta despre vreo fapta penala sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevarului in procesul penal”

În analizarea mărturiei se pleacă de la constatarea că amintirea unui martor are o importanță crucială pentru felul în care se încheie un proces dar, cu toate acestea, nimeni nu poate evalua obiectiv dacă martorul își amintește corect sau nu, în condițiile în care nu există o relatare obiectivă anterioară a evenimentului devenit obiect al mărturiei.

Prin urmare, cercetarea martorului și a mărturiei trebuie să considere înainte de toate o serie de factori, cum ar fi:

- testimoniabilitatea, adică acea trăsătură a evenimentului judiciar de a putea forma din punct de vedere legal obiect al probațiunii;

- memorabilitatea, și anume capacitatea obiectului de a fi memorat;

- fidelitatea, însemnând capacitatea individului de a-și aminti evenimentul judiciar și de a depune mărturie;

- sinceritatea, prin care se înțelege disponibilitatea subiectivă a martorilor de a spune adevărul.

Deși studiile de criminologie se limitează să constate fenomenele negative, legate de martorii și mărturiile mincinoase care fac deservicii justiției, deci stabilesc un diagnostic, psihologia judiciară oferă metodele și criteriile care permit justiției să depisteze mărturiile inutile (false, eronate, dar de bună credință) ca și pe cele mincinoase care încalcă principiul bunei credințe, a onestității, deci aduc deservicii justiției. Este de remarcat faptul că aspectele psihologice întâlnite în cercetarea martorului și a mărturiei judiciare sunt de o mare varietate, fiind determinate atât de diversitatea cazurilor, cât și de multitudinea planurilor care țin de personalitatea și comportamentul celor implicați.