Acțiunea globală de combatere a schimbărilor climatice

Introducere

Prin efectele sale tot mai vizibile în ultimele 3 decenii, schimbarea climatică s-a impus ca una din temele majore ale omenirii, iar sintagma „schimbare climatică” și-a extins considerabil aria de utilizare, ieșind din cercul restrâns al oamenilor de știință și al experților climatologi și intrând în discursurile decidenților politici și chiar în vocabularul de zi cu zi. Conștienți de necesitatea de a lua măsuri la cel mai înalt nivel , reprezentanții a 172 state, reuniți în anul 1992 într-un Summit mondial la Rio de Janeiro (Summitul Pământului) au adoptat mai multe acorduri internaționale dintre care trebuie menționată Convenția - cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice. Cinci ani mai târziu, a fost adoptat un alt document de importanță majoră - Protocolul de la Kyoto - document ce prevede angajamente și ținte precise de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Cel mai recent, la Conferința Națiunilor de la Paris privind schimbările climatice desfășurată la finele anului 2015, statele participante au căzut de acord asupra unor noi măsuri pentru limitarea încălzirii globale cuprinse în cadrul Acordului internațional privind clima.

Europa se află în prima linie a campaniei împotriva schimbărilor climatice. Legislația comunitară în domeniu este foarte elaborată și cuprinzătoare iar, pe de altă parte, Uniunea Europeană finanțează programe speciale și o paletă diversă de măsuri ce vizează reducerea emisiilor de carbon și permit accelerarea tranziției spre o economie cu emisii reduse de carbon. Doar în ultimii ani au fost adoptate Pachetul privind climatul și energia 2020, Cadrul pentru climat și energie 2030, Sistemul de tranzacționare a emisiilor de carbon și alte politici ce au ca scop reducerea impactului activităților umane asupra climei. Pe de altă parte, prin Strategia UE de adaptare la schimbările climatice adoptată în 2013, au fost stabilite 8 direcții de acțiune pentru o mai bună adaptare la schimbările climatice preconizate. De altfel, statele membre ale UE au convenit ca minim 20% din bugetul de aproape 1000 miliarde euro al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020 să fie destinat proiectelor și acțiunilor cu relevanță climatică, această alocare fiind de cca 3 ori mai ridicată comparativ cu alocările UE din perioada 2007-2013 pentru reducerea impactului asupra climei și adaptarea la schimbările climatice.

Prin Planul de Dezvoltare Regională 2014-2020, Regiunea Centru și- a stabilit ca priorități strategice pentru perioada actuală: îmbunătățirea eficienței energetice în sectoarele public, casnic și economic, creșterea utilizării resurselor alternative de energie și diminuarea efectelor schimbărilor climatice și prevenirea riscurilor natural. Proiectele cu relevanță climatică ale comunităților din Regiunea Centru, cum sunt cele ce vizează transportul urban, eficiența energetică sau utilizarea resurselor alternative de energie vor putea fi finanțate în următorii ani prin diverse programe operaționale cu finanțare europeană precum POR, POIM sau prin PNDR pentru intervențille din zona rurală.

1. Schimbarea climatică - provocare majoră a secolului XXI

Termenul climă definește în general profilul mediu al condițiilor meteorologice într-o anumită zonă, determinat pe o perioadă de mai mulți ani. Condițiile climatice depind de modificările ecosferei, balanța energetică a Pământului jucând un rol important. În ultimii 150 de ani, un rol deosebit în schimbarea climei Pământului a avut-o activitatea antropică, care a participat în mod direct la această schimbare prin emisiile de gaze cu efect de seră. Stratul de ozon stratosferic funcționează ca un filtru pentru radiația solară în spectrul ultraviolet făcând posibilă viața pe pământ. Gazele de seră, ce se găsesc în atmosferă în mod natural, mențin temperatura la suprafața pământului la o medie de 15°C, fără aceste gaze temperatura medie a pământului ar fi de aproximativ -20°C. Modificările concentrației gazelor de seră în atmosferă pot interveni dramatic în ciclul natural al radiației solare în UV, modificând temperatura, circuitul carbonului și al apei și deci, să modifice clima pe termen lung.

Încălzirea climei este un fenomen unanim acceptat de comunitatea științifică internațională, fiind deja evidențiat de analiza datelor observaționale pe perioade lungi de timp. Simulările realizate cu modele climatice globale complexe au arătat că principalii factori care au determinat acest fenomen sunt atât naturali cât și antropogeni (schimbări în compoziția atmosferei datorită activitaților umane). Numai efectul cumulat al celor 2 factori poate explica schimbările observate în temperatura medie globală a aerului și cea a oceanului, topirea zăpezii și a gheții precum și creșterea nivelului mediu global al mării (Raportul IPCC, 2007) . Creșterea concentrației gazelor cu efect de seră în atmosferă, în mod special a dioxidului de carbon, a fost cauza principală a încălzirii pronunțate din ultimii 50 de ani ai secolului 20 (0.13 șC/deceniu), fiind aproximativ dublul valoarii din ultimii 100 de ani (0.74șC pe perioada 1906-2005), așa cum arată cel de al patrulea Raport de Evaluare al Comitetului Interguvernamental pentru Schimbările Climatice (IPCC, 2007). 11 din cei 12 ani ai perioadei 1995 -2006 au fost printre cei mai calzi din șirul de date înregistrate dupa anul 1850. Creșterea temperaturii aerului a fost mai pronunțată la latitudinile înalte din emisfera nordică, fiind mai rapidă pentru regiunile acoperite de uscat decât cele acoperite cu apă. Este foarte probabil (probabilitate de producere mai mare de 90%) ca temperaturile medii ale emisferei nordice din a doua jumătate a secolului 20 să fie mai mari decât în timpul oricărei perioade de 50 de ani din ultimii 500 de ani și probabil (probabilitate de producere mai mare de 66%) cele mai mari din timpul ultimilor 1300 de ani.