Ameliorarea Terenurilor Degradate

AMELIORAREA TERENURILOR DEGRADATE

În unele situaţii, stratul de sol, a cărui principală însuşire este de a asigura viaţa plantelor, şi implicit a omului, îşi pierde capacitatea productivă total sau parţial, devenind un teren degradat.

Factorii care provoacă fenomenul de degradare sunt naturali: apa, vântul, precipitaţiile, temperatura, relieful, roca, vegetaţia şi social-economici prin folosirea neraţională a terenurilor. În producerea terenurilor degradate factorii naturali şi sociali-economici, acţionează de cele mai multe ori în mod complex, accelerând prin aceasta procesul de degradare odată declanşat.

În urma acţiunii singulare sau combinate a factorilor ce provoacă degradarea rezultă următoarele categorii de terenuri degradate: terenuri erodate de apă, terenuri erodate de vânt, terenuri cu fenomene de deplasare, terenuri sărăturate, terenuri înmlăştinate şi terenuri degradate de om.

Omul poate interveni în sensul diminuării acţiunii negative ori a limitării ei, a preîntâmpinării sau combaterii factorilor de degradare. Acest lucru este posibil atât prin exploatarea raţională a folosinţelor, ceea ce duce la conservarea solului, cât şi pin măsuri de sporire a productivităţii terenurilor.

Ameliorarea terenurilor degradate se realizează pe baza unor proiecte întocmite de către specialişti după o cartare staţională a perimetrelor. Din cartare rezultă caracterul particular al fiecărei suprafeţe şi, în baza datelor culese din teren, se indică lucrările hidrotehnice şi biologice de efectuat.

Ameliorarea terenurilor erodate de apă

Eroziunea produsă de apă este normală atunci când între procesul de eroziune şi cel de formare a solului, pedogeneză, există un echilibru; ea este accelerată când volumul de sol erodat depăşeşte pe cel ce se formează. Ritmul de degradare, mai lent sau mai rapid, este influenţat de panta terenului, rocă, textura solului, profunzimea solului, vegetaţie.

După modul cum acţionează procesele de eroziune accelerată asupra solului, se disting:

- terenuri cu eroziune de suprafaţă;

- terenuri cu eroziune de adâncime.

În oricare situaţie, materialul dislocat este antrenat, transportat şi depus de apă în aval, formând depozite, aluviuni torenţiale.

Eroziunea de suprafaţă

Acest fenomen de degradare se manifestă prin îndepărtarea părţii superficiale a solului sau a solului în întregime, luând astfel plantelor suportul lor de viaţă. Grosimea solului se reduce şi, prin aceasta, conţinutul de apă, de substanţe nutritive, posibilităţile de ancorare în sol slăbesc şi în final, vegetaţia este înlăturată. Locul vegetaţiei este luat de râpe, chelituri, nisipuri mobile.

Eroziunea de suprafaţă, după efectul ei, măsurat prin grosimea stratului de sol erodat prezintă următoarele grade de intensitate:

- sol neerodat sau cu eroziune imperceptibilă;

- sol moderat afectat de eroziune, în care orizontul de suprafaţă A s-a redus la circa 15- 20 cm, iar în solurile spodice este total sau aproape total înlăturat;

- sol puternic afectat de eroziune, în care orizontul de suprafaţă A este aproape total înlăturat, iar în solurile spodice şi o parte din orizontul eluvial E;

- sol foarte puternic afectat de eroziune, în care la suprafaţă apare numai orizontul B, în parte şi acesta redus ca grosime;

- sol excesiv erodat, în care orizontul B este total înlăturat şi apare la zi roca mamă.

Ameliorarea terenurilor degradate afectate de eroziunea apelor de suprafaţă se realizează deosebit de greu şi de costisitor. Lucrările sunt complexe, combinate cele de pregătire a terenului cu cele de împădurit.

Lucrările de pregătire a terenului constau în:

- crearea condiţiilor de prindere a puieţilor prin asigurarea unui minim de sol forestier şi de umiditate;

- reţinerea apei provenite din precipitaţiile atmosferice pentru a se reduce scurgerile pe versanţi;

- consolidarea terenului pentru a asigura liniştea necesară instalării vegetaţiei forestiere.

Pentru împădurirea cu succes a acestor terenuri degradate şi speciile forestiere trebuie să îndeplinească câteva condiţii:

- să fie puţin pretenţioase faţă de condiţiile oferite de sol;

- să aibă o înrădăcinare puternică şi mare putere de lăstărire şi/drajonare;

- să fie mai repede crescătoare pentru a forma în scurt timp o coroană ce să asigure acoperirea terenului, formarea de litieră bogată şi o cât mai mare reţinere a apei în coronament.

Ameliorarea terenurilor degradate prin eroziunea de suprafaţă se realizează pe două căi: restructurarea folosinţelor şi lucrările fitoameliorative.

În restructurarea folosinţelor se urmăreşte îndepărtarea cauzelor care sunt favorizante ale îndepărtării părţii superficiale a solului, bogată în substanţe nutritive. Ea se obţine astfel:

- păşunea degradată se transformă în fâneaţă, concomitent cu însămânţări şi împrăştiere de îngrăşăminte;

- terenurile prăşitoare de pe pante se transformă în fâneţe;

- terenurile neproductive precum şi cele cu pante peste 20-25° se acoperă cu vegetaţie prin lucrări fitoameliorative: benzi înierbate, perdele forestiere, împăduriri.

Întrucât toate terenurile în care se execută lucrări fitoameliorative sunt în pantă, instalarea culturilor nu este posibilă fără consolidarea acestora. Astfel, în vederea împăduririi se realizează mai întâi: terasarea terenului, găduleţele şi banchetele de piatră.