Arii Protejate

Din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de protecţia cadrului vieţii sale. Această afirmaţie, aparent bizară, este susţinută şi de comportamentul populaţiilor primitive actuale din junglele Amazoniei sau din Asia de Sud Est, ca şi de a celor din tundrele nordice. Tribul Tasaday (I. Mindanao, Arh. Filipine), aflat foarte jos pe scara civilizaţiilor (în epoca pietrei necioplite), este un exemplu: fiecare membru al tribului ştie că viaţa sa depinde de integritatea mediului şi de aceea culegerea hranei vegetale, vânătoarea şi pescuitul sunt efectuate după anumite legi nescrise adoptate de toţi. (Mac LEISH K. 1972 Stone Age Cavemen of Mindanao, National Geographic, vol 142, nr 2, august Washington). Această protecţie care poate fi numită instinctivă caracterizează epoca de culegător-vânător din succesiunea civilizaţiilor pământului dispărând practic din celelalte etape.

Ideea de protecţie a unor spaţii destinate adunărilor publice, vânătorii sau pescuitului este foarte veche apărând după cât se cunoaşte la asirieni cu circa 2000 ani î.e.n. Această idee se dezvoltă în evul mediu, când principalele zone de vânătoare sunt protejate atât în Europa Centrală cât şi în Rusia şi Imperiul Otoman. Erau însă acţiuni locale ale latifundiarilor şi principilor, care îşi apărau vânatul de braconieri.

Cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea găseşte o mare parte a planetei în plină ascendenţă a capitalismului. Vânătoarea abuzivă, defrişările, desţelenirile şi desecările au restrâns alarmant spaţiile naturale. Dispar definitiv din fauna lumii 140 de specii de păsări şi 80 de specii de mamifere, iar expansiunea agriculturii şi industriei pun în pericol ultimele oaze ale naturii.

Alarma dată de naturalişti a fost înţeleasă de unele guverne, instituindu-se prin lege măsuri de protecţie speciale, atât pentru speciile rare, pe cale de dispariţie, cât şi pentru acele regiuni deosebit de valoroase ca oaze ale naturii primare, care trebuie păstrate şi transmise urmaşilor cât mai intacte.

Prima societate de protecţie a naturii atestată a fost fondată în Anglia în 1865 sub numele Commons, Open Spaces and Footpath Preservation Society iar prima lege antipoluare - Alkali Law a fost dată de parlamentul britanic în 1863. În 1864 Congresul Statelor Unite hotărăşte ca Valea Yosemite să devină o zonă recreaţională iar în 1872 se stabileşte primul parc naţional la Yellowstone. În prima jumătate a secolului XX continuă distrugerile ecologice cauzate de dezvoltarea extensivă a agriculturii care a dus la degradarea solurilor (SUA). Apare în SUA în 1935 Oficiul de conservare a solului care avea ca rol prevederea eroziunii accelerate.

Preocuparea pentru ocrotirea activă a naturii se menţine până după cel de-al doilea război mondial, când poluarea excesivă, larga extensiune a spaţiilor cu soluri degradate, marile acumulări de deşeuri, schimbă modul de abordare a problemelor protecţiei.

După 1945 se înfiinţează primele organizaţii internaţionale care se preocupă şi de problemele mediului înconjurător:

- 1945 - ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite )

- 1945 - FAO (Food and Agricultural Organisation)

- 1956 - Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor Naturale

- 1961 - World Wildlife Found

Anii 60 au fost marcaţi de impactul tehnologiilor de război (incluzând şi tehnologia nucleară) asupra mediului şi de utilizarea produselor chimice devastatoare. Apar primele organizaţii nonguvernamentale (NGO) implicate în protecţia mediului (Sierre Club).

Începând din anul 1970 are loc prima celebrare a Zilei Pământului (Earth Day) 21 martie 1970 ce a devenit o zi internaţională, mişcarea ecologică dezvoltandu-se în continuare si ducand la crearea organizaţiilor Greenpeace şi Friends of the Earth. „Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul Înconjurător”, desfăşurată la Stockholm în 1972 marchează momentul crucial când protecţia începe să fie considerată şi conservare nu numai ocrotire.

În anii 80 se conturează primele propuneri legate de dezvoltarea durabilă ca urmare a apariţiei unor accidente de mediu extrem de grave. Devine tot mai clar că trebuie stabilite bariere în calea potenţialului destructiv al unor descoperiri ştiinţifice.

Ocrotirea mediului înconjurător înseamnă protecţia acestuia prin acţiuni legiferate care scot din incidenţa omului speciile rare, pe cale de dispariţie, precum şi anumite spaţii geografice cu mare valoare naturală, declarate monumente ale naturii.

Conceptul de monument al naturii nu este nou. Fundamentarea sa pe plan mondial se datorează şi marelui naturalist român Emil Racoviţă, care le defineşte ca: „toate teritoriile, vietăţile şi artefactele neistorice care merită a fi conservate pentru folosinţa obştească actuală şi viitoare”.

Specii de animale şi plante, monumente ale naturii. Datorită ravagiilor făcute de om, numai din fauna României au dispărut definitiv 8 specii de mamifere mari (bourul, zimbrul, calul sălbatic, antilopa de stepă, capra de munte, brebul, marmota alpină, bobacul), precum şi o serie de specii de păsări (zăganul, vulturul pleşuv brun, vulturul pleşuv sur, spurcaciul).

Rezervaţiile. Principala celulă spaţială a ocrotirii este rezervaţia naturală. Conform unei definiţii dată de E. Racoviţă rămasă valabilă şi azi, rezervaţia naturală este „o mostră din natura primitivă în echilibru biologic normal, neinfluenţată de om şi de artificiile sale”.

- Rezervaţiile naturale cuprind suprafeţe de teren şi de ape destinate conservării unor medii de viaţă caracteristice şi care pot fi de interes zoologic, botanic, paleontologic, geologic, speologic, limnologic, marin sau mixt.