Aspecte globale privind fenomenele de secetă, aridizare și deșertificare

Seceta şi fenomenele asociate acesteia, respectiv aridizarea şi deşertificarea, reprezintă, după poluare, cea de-a doua mare problemă cu care se confruntă omenirea, în ultima jumătate de secol. Extinderea acestor fenomene distructive la nivel global este pusă în evidenţă de datele climatice care relevă o încălzire progresivă a atmosferei şi o reducere a cantităţilor de precipitaţii, care conduc la apariţia secetei. Permanentizarea acestui fenomen determină producerea aridizării, ca o primă fază în instalarea unui climat secetos, iar, ulterior, a deşertificării, care se recunoaşte prin scăderea drastică a disponibilităţilor de apă, prin reducerea producţiilor culturilor agricole, a biomasei necesare ca material furajer şi a biomasei lemnoase, precum şi prin extinderea zonelor nisipoase.

Pe lângă schimbările climatice globale, accentuarea secetelor şi deşertificării se datoreşte şi presiunii antropice. Avem în vedere exploatările forestiere excesive, extindererea suprafeţelor agricole şi managementul defectuos al terenurilor, creşterea demografică rapidă şi, nu în ultimul rând, sărăcia.

La scară globală, terenurile supuse deşertificării ocupă o pătrime din totalul suprafeţei de uscat a Terrei şi afectează circa 1 miliard de locuitori din cele peste 110 state ale lumii atinse de deşertificare, dintre care şi ţara noastră.

Condiţiile specifice deşertificării caracterizează cea mai mare parte din Africa (ţările Sahelului, Africa de Sud, Africa de Est), Asia (Asia de Sud - Est, Asia de Sud, Afghanistan, Java, Filipine), Australia şi America (nord - estul Braziliei, El Salvador, Guatemala, Haiti), precum şi unele ţări din Europa.

Deşertificarea produce serioase pagube materiale, care sunt estimate anual la 42 miliarde dolari SUA. Dintre acestea, circa 9 miliarde de dolari SUA reprezintă pierderi care se înregistrează, anual, numai în Africa.

Principalele efecte ale secetelor constau în distrugerea recoltelor, diminuarea numărului de animale, prin pierderea lor şi reducerea resurselor de apă, care afectează în fiecare an milioane de oameni din ţările în curs de dezvoltare.

Populaţia cea mai săracă din aceste ţări este şi cea mai vulnerabilă, pentru că este nevoită să trăiască în condiţiile oferite de un mediu natural fragil, predispus la uscăciune. Amploarea situaţiei este evidenţiată de numărul urgenţelor datorate fenomenului de secetă. Astfel, în 1999 şi 2000, Naţiunile Unite au declarat 17 stări excepţionale asociate secetei.

Anii secetoşi consecutiv, 1999 şi 2000, au lovit puternic unele ţări din Asia.

În India, de pildă, au suferit 50 de milioane de oameni din statele Rajahstan, Gujarat, Orissa, Andhra Pradesh şi Madhya Pradesh. Producţia de cereale, arahide şi linte a scăzut.

China a resimţit, de asemenea, seceta prelungită, care a lovit zone extinse din nordul, sud - vestul, precum şi zonele aride din nord - vest. În anul 2001, peste 16 milioane de chinezi şi 12 milioane de vite au suferit din cauza lipsei de apă potabilă. Pe lângă efectele menţionate, China a mai avut de înfruntat o problemă serioasă, respectiv reducerea producţiei de grâu, porumb şi orez.

În Pakistan, au suferit aproximativ 2 milioane de oameni din provincia Baluchistan, iar 2 milioane de animale au murit, în timp ce în apropierea provinciei Sindh, circa 700.000 de oameni şi 5 milioane de animale au fost afectate. Un alt efect al secetei a fost scăderea preţurilor la animale, ceea ce a lipsit pe mulţi oameni de venitul necesar pentru cumpărarea hranei.

Afghanistanul, cu o capacitate redusă de a înfrunta seceta, a suferit, în anul 2000, o scădere a recoltei de grâu, orz, orez şi porumb.

În Iran, 18 dintre cele 28 de provincii au fost lovite de seceta din anul 2000.

Producţia de grâu a înregistrat o reducere de 25 %. Efectivul de animale s-a diminuat şi el cu aproximativ 800.000 de animale, ceea ce i-a determinat pe fermierii afectaţi să migreze la oraş, în căutare de lucru.

Informaţiile cu privire la efectele secetei din 1999 şi 2000, care a afectat unele state din Asia, par a fi confirmate şi de datele conţinute de documentele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură. Într-adevăr, analiza datelor statistice indică, la nivelul statelor asiatice care au resimţit seceta - India, China, Pakistan, Afghanistan şi Iran -, o diminuare a producţiilor de cereale.

Analiza comparativă arată că între anii 1999 şi 2001 s-a înregistrat o scădere a producţiilor de cereale în statele menţionate, care variază de la aproape 3 % - cazul Indiei - la peste 37 % - cazul Afghanistanului (tabelul 1).