Biodiversitatea din Județul Galați

INTRODUCERE

Când spunem natură şi biodiversitate ne gândim la un singur lucru şi anume viaţă pe Pământ. Una dintre cele mai importante componente ale biosferei este solul. Solul este stratul afânat, moale şi friabil, care se găseşte la suprafaţa scoarţei terestre, şi care împreună cu atmosfera constituie mediul de viaţă al plantelor.

Un colţ de natură sau o specie are pe lângă o valoare intrinsecă o importanţă estetico-peisagistică, recreativ-creativă, bio-istorică, genetică, pedologică, hidro-logică, climatică, sanogenă sau de altă natură. o specie trebuie protejată deoarece dispariţia ei ar putea determina dezechilibre mai mari sau mai mici în ecosisteme sau chiar dezastre care ar putea afecta în cel mai mare grad civilizaţia umană. Ecologia a oferit deja exemple de astfel de perturbări cauzate de extincţia unor plante şi animale: molime (epidemii), invazii (îndeosebi de insecte), tulburări metabolice la oameni şi animale domestice (în special avitaminoze), boli incurabile ş.a.

Diversitatea biologică sau biodeversitatea reprezintă totalitatea formelor de viaţă de pe Pământ. Complexitatea biodiversităţii se masoara in termenide variaţie la nivel genetic, la nivelul speciei sau la nivelul ecosistemelor. Biodiversitatea actuală este rezultatul variabilităţii genetice in populaţiile naturale, variabilitate genetică aflată sub influenţa forţelor evolutive, dar din păcate, este şi rezultatul activitaţii umane. De aceea, fiind sub controlul forţelor naturale şi a presiunii antropice, deversitatea biologică este in permanenţa transformare. Datorită pericolului real de scădere drastica a biodiversităţii se impune acordarea unei atenţii deosebite conservarii speciilor şi implicit a habitatelor lor. Astfel biodiversitatea a devenit recent o direcţie prioritară de cercetare. În ultimii ani, pierderea unui număr mare de specii şi de arii naturale, pierdere datorată aproape în totalitate activitaţii umane, s-a produs cu o rată deosebit de ridicată. Biodiversitatea nu furnizează numai beneficii directe ca: hrană medicamente, energie ci, este necesara pentru reciclarea unor elemente minerale vitale (carbon; oxigen, azot). Este implicată de asemenea în reducerea efectelor poluării, in protecţia zonelor umede, in combaterea eroziunii solului.deoare ce acţionează ca un tampon, biodiversitatea ne protejeaza împotriva catastrofelor naturale.

Conceptul de diversitate se referă la varietatea componentelor unui sistem, fiind o măsură a heterogenităţii acestuia. Biodiversitatea defineşte heterogenitatea componentelor ecosferei. Ea desemnează diversitatea speciilor (“bogăţia în specii”) şi a taxonilor de rang superior din cadrul ierarhiei taxonomice fiind definită ca întreaga variabilitate a organismelor vii şi a habitatelor acestora. (DeLong, 1996)

Există astfel trei tipuri (niveluri) de biodiversitate la care s-a adăugat în ultima perioadă un al patrulea tip:

- biodiversitatea speciilor (interspecifică) - include totalitatea speciilor aflate într-un anumit biotop, o anumită regiune etc. privite şi prin prisma importanţei biogeografice, a efectivelor populaţiilor şi a suprafeţelor ocupate de acestea;

- biodiversitatea genetică (intraspecifică) - include variaţia genetică din cadrul speciilor, a populaţiilor separate geografic şi a indivizilor (variabilitatea genotipurilor şi genofondului din interiorul populaţiilor unei specii, pe întregul său areal de răspândire);

- biodiversitatea ecosistemelor (ecosistemică, ecologică) - analizează mozaicul format de diverse comunităţi biologice şi ecosisteme dar şi complexul de relaţii funcţionale la aceste niveluri. (Norse şi colab. 1986)

Ca rezultat al cerinţelor de habitat, comportamentelor sau preferinţelor, o anumită specie poate să colonizeze un areal prin procesul de succesiune ecologică. În alt plan, comunităţile biologice pot fi organizate pe nivele trofice ce reprezintă modalităţi în care energia este obţinută din mediu. De asemenea în comunităţile respective, anumite specii sau grupuri de specii (specii şi asociaţii cheie), cu trăsături ecologice similare, pot influenţa capacitatea unui mare număr de specii de a supravieţui (Primack et al., 2008).

În ultima perioadă sunt cercetători care definesc al patrulea tip de biodiversitate: biodiversitatea culturală – cuprinde toate practicile şi tradiţiile umane, care au ca obiect componente ale viului, în toată complexitatea sa. Prin aceste practici şi tradiţii, omul a reuşit să creeze biodiversitate (specii hibride, varietăţi, soiuri şi rase) ori să conserve fragmente din ecosistemele apropiate sufletului unei anumite comunităţi umane, într-o anumită perioadă a dezvoltării societăţii. Principala componentă a acestuit tip de biodiversitate o constituie agrobiodiversitatea. (Cristea, Denaeyer, 2004)

Întrucât problemele privind biodiversitatea sunt îndreptate în prezent în România preponderent spre o abordare comunitară (la nivelul Uniunii Europene), în continuare vom utiliza termenii specifici al căror înţeles este precizat în DIRECTIVA HABITATE (92/43/EEC):

- Habitate naturale (în sensul Directivei Europene 92/43/EEC): „zone terestre sau acvatice ce se disting prin caracteristicile lor geografice, abiotice şi biotice, fie ele în întregime naturale sau semi-naturale”;

- Tipuri de habitate naturale de interes comunitar: cele care, pe teritoriul Uniunii Europene (28 state) sunt în pericol de dispariţie în aria lor de răspândire naturală sau au o arie de raspândire naturală redusă ca urmare a regresului lor sau constituie exemple remarcabile pentru una sau mai multe regiuni biogeografice.

- Tipuri de habitate naturale prioritare: tipurile de habitate naturale prezente pe teritoriul Uniunii Europene în pericol de dispariţie şi pentru a căror conservare Comunitatea are o responsabilitate particulară, ţinând seama de partea din aria naturală a tipului de habitat care este situată pe teritoriul Uniunii.

- Stare de conservare a unui habitat natural: suma influenţelor ce actionează asupra unui habitat natural şi a speciilor tipice pe care le adăposteşte, care pot afecta pe termen lung repartiţia sa naturală, structura şi funcţiile sale ca şi supravieţuirea pe termen lung a speciilor sale tipice, pe teritoriul Uniunii Europene;

Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi Resurse Naturale (IUCN) (denumită din 1990, World Conservation Union) cu sediul la Gland (Elveţia)a stabilit o serie de categorii de specii care necesită măsuri de conservare numite şi specii ameninţate cu dispariţia la nivel global. Cele mai importante categorii sunt următoarele:

- specii periclitate (specii pe cale de dispariţie, a căror supravieţuire este puţin probabilă dacă factorii cauzali continuă să acţioneze);

- specii vulnerabile (specii care ar putea să intre în prima categorie în viitorul apropiat dacă factorii cauzali continuă să acţioneze);

- specii rare (specii care în prezent un sunt nici periclitate nici vulnerabile dar care prezintă riscul de a intra în primele două categorii). (www. iucnredlist.org)

Pentru impunerea efectivă a restricţiilor legale asupra speciilor, prin convenţii, a trebuit ca fiecare categorie şi criteriu de evaluare să fie riguros definite (IUCN, 2001 – versiunea 3.1). Sistemul de clasificare cuprinde 8 categorii de specii încadrate astfel:

- categorii cu risc scăzut: speciile care un necesită măsuri de conservare (neameninţate) şi speciile aproape de a fi ameninţate;

- categorii ameninţate (threatened categories) sunt: ameninţate în fază critică (CR-criticaly endangered); periclitate („pe cale de dispariţie”) (EN-endangered); vulnerabile (VU-vulnerable).

- alte categorii: specii extincte, specii extincte în sălbăticie, specii cu deficit de date, specii neevaluate.

Pentru a defini statutul acestor categorii, speciile sunt evaluate prin culegerea de date şi prognoze privind:

- declin observabil în numărul de indivizi (evaluarea cât mai exactă a acestuia);

- stabilirea mărimii habitatului ocupat de speciile rare;

- prognoză asupra declinului numărului de indivizi, dacă continuă tendinţele demografice curente sau distrugerea (restrângerea, fragmentarea) habitatului natural în care vieţuieşte specia;

- prognoză privind probabilitatea ca specia să dispară într-un număr de ani sau generaţii. (R. Primack şi colab., 2002, 2008)