Caracterizarea Climatica a Deltei Dunarii

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Caracterizarea Climatica a Deltei Dunarii.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 19 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Ecologie

Extras din document

Caracterizarea climatică a Deltei Dunării

Noţiuni introductive

Delta Dunării este un loc plin de mister, unde Dunărea întâlneşte marea, unde pescarii râvnesc la peştele prins de pelicani şi furtunile se sfârşesc cu un curcubeu.

Prin diversitatea impresionanta a habitatelor si a formelor de viata pe care le gazduieste într-un spatiu relativ restrâns, Delta Dunarii constituie un adevarat muzeu al biodiversitatii, o banca naturala de gene de o valoare inestimabila pentru patrimoniul natural universal.

Delta Dunării este cea mai mare şi mai bine conservată dintre deltele europene, intrând în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, ca rezervaţie a biosferei. Este situată în sud-estul României, la gurile de vărsare ale Dunării în Marea Neagră. Delta Dunării este o formă de relief rezultată din depunerile de mâl şi nisip aduse de Dunăre, pe un teren cu pantă lină în condiţiile lipsei mareei şi a acţiunii curenţilor litorali. Se caracterizează prin alternanţa de ape şi uscat, prin floră şi faună deosebită. Clima Deltei este specifică, cu puţine precipitaţii, dar cu umezeală provenită din evaporaţii, cu veri răcoroase şi cu ierni fără temperaturi foarte scăzute, dar vântoase.

Ocupă peste 3.000 de kmp, mare parte în Dobrogea şi parţial în Ucraina, şi e formată din gurile prin care Dunărea se varsă în Marea Neagră, după ce traversează zece ţări Europene şi patru capitale. Suprafaţa Deltei creşte anual cu 40 m, prin depunerea celor peste 60 de milioane de tone de aluviuni aduse de fluviu.

Zona rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a fost în ultimele decenii scena unor modificări importante în funcţionalitatea şi statutul său.

Deşi zona Deltei Dunării a făcut, începând cu anul 1940, obiectul unor acţiuni de protecţie aceasta s-a confruntat în acelaşi timp cu numeroase amenajări şi activităţi antropice (în principal între 1960-1989) care au produs dezechilibre şi influenţe negative asupra biodiversităţii.

Clima Deltei este mai moderată, cu variaţii de temperatură mai mici, cu un număr redus al zilelor de iarnă, ca şi al celor tropicale, care se cifrează la numai un sfert din cele înregistrate în Câmpia Bărăganului. Presiunea atmosferică oscilează în jurul a 760mm, cu o variaţie medie anuală de numai 6mm. Cu toate acestea, ca şi la împletirea elementelor morfo-hidrografice de natură diferită, Delta Dunării se înscrie şi sub raport climatologic ca o zonă a marilor contraste, reflectate fie prin frecvenţa fenomenelor, fie prin intensitatea lor.

Clima temperat continentală suportă trei influenţe exterioare, ca urmare a poziţiei „de tampon” a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării între uscatul continental limitrof care o înconjoară pe laturile de nord, vest şi sud şi Marea Neagră spre est: influenţele continentale, pontice şi, respectiv, cele ale aerului în advecţie.

Unităţile geografice care compun Rezervaţia Biosferei Delta Dunării sunt rezultatul interacţiunii mai multor subsisteme naturale, în cadrul cărora, subsistemul climatic are un rol important în geneza şi evoluţia peisajului deltaic.

Clima suportă trei influenţe exterioare, ca urmare a poziţiei „de tampon” a Deltei Dunării între uscatul continental limitrof care o înconjoară pe laturile de nord, vest şi sud şi Marea Neagră spre est: influenţele continentale, pontice şi, respectiv, cele ale aerului în advecţie.

Factorii genetici ai climei

Radiaţia solară globală, ca principal factor genetic al climei, atinge pe teritoriul Deltei Dunării, cele mai mari valori medii anuale din România; ele cresc de la vest (cca 130 kcal.cm2), la est (peste 135 kcal.cm2) sub influenţa Mării Negre. Valorile ei depind de nebulozitatea totală şi, respectiv, de durata de strălucire a Soarelui.

Nebulozitatea totală are o medie anuală care se reduce treptat dinspre vest (>5,6 zecimi) spre est (<5,2 zecimi) unde se remarcă cea mai mică valoare.

Numărul mediu anual al zilelor cu cer senin creşte de la vest la est (Tulcea 66 zile, Jurilovca 69,4 zile, Sfântu Gheorghe 80,1 zile), în schimb, numărul mediu anual al zilelor cu cer acoperit, scade (Tulcea şi Jurilovca 99 zile, Sfântu Gheorghe 90 zile), concomitent cu reducerea nebulozităţii.

Durata medie anuală de strălucire a Soarelui înregistrează o variaţie teritorială inversă nebulozităţii. Valorile ei cresc de la vest la est: Tulcea 2 260 ore de insolaţie, Gorgova şi Jurilovca 2 325 ore, Sfântu Gheorghe 2 502 ore, ultima fiind valoarea cea mai mare; ea este uşor diminuată pe suprafaţa apelor costiere ale Mării Negre, la Sulina (2 475 ore de insolaţie), unde aerul ceţos şi ceaţa sunt ceva mai frecvente (Atlas R.S.România, 1975 – 1979).

Circulaţia generală a atmosferei, al doilea factor genetic al climei, este cea zonală, de vest, în cea mai mare parte a anului, determinată de poziţia Deltei Dunării pe glob. Pe fondul acesteia acţionează principalii centrii barici:

- ciclonii mediteraneeni (sau pontici), cu evoluţie normală şi mai ales retrogradă, care provoacă schimbări bruşte de vreme, o gamă variată de fenomene meteorologice, precipitaţii bogate şi cu intensitate mare

- anticiclonul azoric, ce acţionează aproape tot anul, de care depinde maximul pluviometric anual din iunie cu valori reduse (35 – 55 mm), din cauza continentalizării maselor de aer;

- anticiclonul est-european, ce acţionează cu precădere iarna, când determină advecţii ale aerului rece, polar sau arctic care generează răciri şi îngheţuri puternice, cu temperaturi minime ce pot coborî sub –25o C, iar în corelaţie cu ciclonii mediteraneeni, viscole violente şi furtuni în zona apelor costiere ale Mării Negre;

- anticiclonul scandinav provoacă îngheţuri, brume şi ninsori timpurii toamna şi târzii primăvara, valuri de frig puternice iarna, ninsori abundente şi vânturi de nord şi nord-vest, cu viteze mari.

Suprafaţa subiacentă-activă, al treilea factor genetic al climei şi principalul factor genetic al topoclimatelor, acţionează în dublu sens: pe de o parte, altitudinile mici şi relativa omogenitate determină simultaneitatea proceselor climatogenetice ce ţin de circulaţia generală a atmosferei (advecţii rapide ale maselor de aer, condiţii de timp relativ asemănătoare, temperaturi extreme apropiate etc.); pe de altă parte, mozaicul de ecosisteme, naturale şi antropice, introduce modificări locale ale parametrilor climatici pe fondul climatului general.

Fisiere in arhiva (1):

  • Caracterizarea Climatica a Deltei Dunarii.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREŞTI FACULTATEA DE CHIMIE APLICATĂ ŞI ŞTIINŢA MATERIALELOR