Degradarea mediului înconjurător

1. Ca urmare a acţiunilor omului, uneori necontrolate şi nechibzuite, alteori fireşti, impuse de necesitatea dezvoltării economice şi sociale, planeta noastră a cunoscut, în anumite regiuni sau zone, o degradare accentuată.

Poluanţii mediului, îndeosebi cei din zonele industriale, se răspândesc pe toată suprafaţa Pământului, ca urmare a circulaţiei naturale a maselor de aer şi de apă, şi ajung în Antarctica şi Arctica, în stratosferă şi în adâncul oceanelor.

Poluarea înseamnă, în linii mari, impurificarea apei, aerului şi solului cu particule, vapori sau gaze produse artificial,cu ape uzate menajere, industriale. Cel mai adesea poluarea este definită ca introducerea în mediul înconjurător a reziduurilor materiale ale consumului productiv şi ale celui neproductiv, direct de către om sau ca urmare a activităţilor sale, şi care se acumulează în asemenea proporţii încât depăşesclimitele de toleranţă şiprovoacă deteriorări ale mediului, perturbări ale funcţioării orgnismelor vieţuitoarelor.Esenţa procesului de poluare este definită adeseori ca pătrunderea în mediul înconjurător a unor substanţe dăunătoare pentru om şi care îl împiedică să folosească eficient propriul său mediu de viaţă. Nu trebuie uitate însă şi celelalte forme de poluare, cum sunt cea sonoră sau cea luminoasă.

Ĵn afară de poluare,există şi alte forme de degradare a mediului înconjurător, dintre care unele au avut caracter catastrofal, local sau regional. Este vorba de degradarea solului, a terenurilor în general, prin eroziune – ca urmare a ruperii echilibrului natural în procesul de dezvoltare sau modelare a reliefului; apoi defrişările, care au favorizat instalarea şi dezvoltarea eroziunii sau distrugerea unor specii vegetale.

Surse importante în degradarea mediului sunt războiele şi industria de război, care reprezintă surse majore şi impresionante de poluare, de distrugere şi contaminare a solului şi aşezămintelor omeneşti , a vegetaţiei şi faunei, care provoacă mari perturbări în ecosisteme. Armele aflate în prezent în arsenalul militar al unor state sau în proiect de a fi realizate (de exemplu bomba cu neutroni), pe lângă care bombele aruncate la Hiroshima şi Nagasaki fac o figură ştearsă, creează, pentru prima dată în istoria omenirii, pericolul unei ameninţări de distrugere totală a vieţii de pe planeta noastră, de dispriţie posibilă a speciei umane.

Controlul poluării este o problemă majoră a omenirii. Zone întinse pot deveni în curând de nelocuit şi multe plante şi animale pot dispărea.Opinia publică forţează în zilele noastre guvernele şi întreprinderile să combată poluarea.

“Natura este totuşi singura carte

din care fiecare filă păstreză câte un

adevăr”.

GOETHE

2. OCEANUL AERIAN INFESTAT

“Aerul este principiul tuturor

lucrurilor”

ANAXIMENES

Una din condiţiile fundamentale ale existenţei vieţii pe Pământ o constituie echilibrul calitativ şi cantitativ a componenţilor aerului.

Atmosfera poate fi considerată ca un ocean prezent pretutindeni, atât la suprafaţa planetei noastre cât şi în toate spaţiile aflate în legătură cu atmosfera. Aerul, amestecul de gaze car constituie atmosfera, deşi reprezintă numai a milioana parte din masa globului terestru, joacă un rol imens : acela de manta de protecţie pentru scoarţa dură a Pământului. Ca urmare a existenţei acestui strat protector este posibilă viaţa.

Aerul ne oferă oxigenul pentru asigurarea necesităţilor fiziologice, dar, totodată, este şi “lada de gunoi” pentru toate gazele sau deşeirile gazoase pe care le produc vieţuitoarele.

Omul încalcă prin activitatea sa, casnică, industrială sau de altă natură, echilibrul strict existent, în mediul natural nealterat, între cantitatea de CO2, apărută ca urmare a respiraţiei vieţuitoarelor sau a plantelor în putrefacţiei, şi cantitatea de CO2 consumat prin intermediul asimilaţiei clorofiliene. Noţiunea de aer poluat se referă nu numai la prezenţa unor substanţe străine de compoziţia naturală a aerului, ci şi la cantitatea sau concentraţia în care se găsesc acestea, făcându-l, impropriu pentru exercitarea roluluisău fundamental, acela de a întreţine viaţa.

Comisia pentru combaterea poluării mediului defineşte poluantul atmosferei ca fiind “o substanţă solidă, lichidă sau gazoasă, dispersată în aer, dăunătoare organismelor vii, bunuri materiale, operelor de artă şi peisajului, rezultată din procese chimice, fizice sau biologice”.

Poluarea atmosferică poate produce perturbări ale echilibrului natural şi distrugeri de vieţi. Aceasta se datoreşte, pe de o parte, marii sensibilătăţi a omului şi a altor vieţuitoare la prezenţa în concentraţii mici a substanţelor străine de compoziţia naturală a aerului, pe de alta faptului că poluarea aerului se produce inegal, neuniform, fiind de obicei deosebit de mare în bazinul aerian al concentraţiilor urbane şi industriale, ea nedepăşind,de regulă, înălţimea de câteva sute de metri - poluanţii coexistă şi se amestecă cu aerul din spaţii limitate în care trăiesc milioane de oameni.

Ĵn aer se scurg şi se revarsă impurităţi dintr-o mulţime de surse de impurificare naturală şi artificială. Se apreciază, de exemplu,că atmosfera primeşte anual, ca urmare a activiăţii omului, 220 milioane tone de sulf, 270 milioane tone de oxid de carbon ,un milion de aerosoli cu dimensiuni până la 10 microni, funingine, praf de azbest etc. .

Poluanţii provin şi din surse naturale, cum sunt, în principal cutremurele, activitatea vulcanică, uraganele.Norul puternicelor erupţii vulcanice de pe insulele indoneziene a făcut înconjurul planetei. Poluarea datorată cutremurelor este şi mai periculoasă întrucât constă în substanţe, reziduuri, praf, microbi etc. rezultate din distrugerea locuinţelor, întreprinderilor industriale(inclusiv uzine chimice termocentrale, rafinării, depozite de combustibili, laboratoare de cercetări nucleare sau microbiene), căilor de comunicaţii, la care se pot adăuga molimele generate de cadravele în putrefacţie. Apoi uraganele care, prin faptul că pot degaja o energie extraordinar de mare – conform unor aprecieri cât 20 de bombe atomice - , prin distrugerile pe care le provoacă creează importante surse de poluare.

Dintre sursele artificiale de poluare atmosferică principalele sunt industria, mijloacele de transport, arderile de reziduuri, sursele casnice.

Industria elimină în atmosferă o cantitate de gaze nebănuit de mare, precum şi impurităţi soilide sub forma unor particule fine care, rămânând în suspensie, pot pătrunde în căile respiratorii ale omului şi animalelor sau se pot depune pe plante, construcţii, sol la distanţe variabile.Principalele industrii poluante sunt: energetica ( termocentralele în primul rând), siderurgia, metalurgia neferoasă, industria materialeleor de construcţie( fabricile de ciment, gips, azbest, cărămidă, sticlă), chimică( produse organice, uzine de hârtie şi celuloză), alimentară.

Focul, principalul proces generator de energie, ate cea mai importantă cauză a poluării aerului.Din arderea completă rezultă CO2, iardin cea necompletă – impurităţi, fum, cenuşă, sulf.Se apreciază că în ultimii 50 de ani, concentraţia de CO2 din atmosferă a crescut cu 10% - focul având o contribuţie substanţială

Dioxidul de carbon provine, exceptând respiraţia şi procesele de descompunere, în cea mai mare parte din combustibilii extraşi şi arşi în măsură din ce în ce mai mare în întrega lume;este suficient să amintesc că atât producţia de cărbune cât şi cea de petrol se află în pragul a 3 miliarde de tone fiecare.