Diplomația Verde - O Diplomație a Viitorului

1. Concepte de baza privind mediul înconjurator

Protecţia mediului înconjurător - o problemă ce vizează viitorul planetei

Protecţia mediului înconjurător este o problemă care interesează şi afectează toţi cetăţenii.

Datorită faptului că daunele aduse mediului înconjurător au devenit din ce în ce mai grave, dorinţa de a face sacrificii pentru îmbunătăţirea mediului a crescut considerabil.

O anchetă întreprinsă pe întreg cuprinsul UE (Eurobarometer, martie 1999) a relevat faptul că 86% din cetăţenii UE consideră îmbunătăţirea mediului înconjurător drept o prioritate politică.

Doar şomajul, lupta împotriva sărăciei şi a crimei organizate şi menţinerea păcii au fost cotate mai sus.

Cetăţenii din Europa aşteaptă, aşadar, ca UE să joace un rol activ în protecţia şi conservarea mediului, atât pe plan intern, în cadrul legislaţiei europene, cât şi extern prin participarea Comunităţii la diferite acorduri internaţionale.

Protecţia mediului înconjurător - o provocare internaţională

Problemele mediului înconjurător nu pot fi rezolvate eficient decât prin acţiunea tuturor părţilor implicate. Problemele de mediu internaţionale capătă o importanţă din ce în ce mai mare. Singura soluţie este ca toate ţările să coopereze. Probleme ca poluarea aerului şi distrugerea stratului de ozon de către clorfluorocarburi nu depind de graniţele naţionale Exemplul poluării aerului pe plan global arată clar că orice încercare a unui stat de a-şi păstra mediul curat este sortită eşecului dacă celelalte state nu sunt şi ele pregătite să facă un efort în domeniul protecţiei mediului.

Acesta este produs de arderea combustibililor fosili pe bază de sulf, cum ar fi uleiul

sau cărbunele. Odată degajat în atmosferă, dioxidul de sulf este - în adevăratul sens al cuvântului - "pe aripile vântului". Amestecul dioxidului de sulf cu umiditatea din nori provoacă ploi acide care adeseori contribuie la acidificarea solului şi a apei la mii de kilometri distanţă de zona de emisie a noxelor.

În nordul Suediei, de exemplu, se găsesc o serie de lacuri ale căror rezerve de peşte s-au diminuat drastic din cauza ploilor acide.

Cu toate acestea, numai o parte neglijabilă din aerul poluat ce a provocat ploile acide , provine din Suedia, cea mai mare parte provenind din regiunile industriale ale Europei Centrale şi din Marea Britanie.

Situaţii similare pot fi întâlnite şi în Austria. Comisia Economică pentru Europa Naţiunilor Unite aduna periodic date despre mişcările agentilor poluanti ai aerului din Europa. Din aceste date se poate observa unde ia naştere poluarea aerului. Conform acestor date, mai putin de 6% din poluarea cu sulf detectată în Austria era autohtona. Mai mult de 94% din poluarea provocata de emisiile de sulf apărută în Austria a fost aşadar ''importată " din străinătate.

Şi în cazul poluării apei situaţia este similară. Eforturile uriaşe făcute de către Olanda pentru a purifica Rhinul ar fi fost sortite eşecului dacă Germania şi alte ţări riverane n-ar fi adoptat şi ele, simultan, măsuri în acest sens.

Ameninţarea schimbării climei, lărgirea găurii din stratul de ozon, dispariţia diferitelor specii de faună şi floră sălbatică sau poluarea celor şapte mări atrag şi mai serios atenţia asupra nevoii de măsuri comune, la nivel global.

Reducerea la nivel mondial a emisiilor de noxe, în special de dioxid de carbon (CO2) care este necesară pentru a evita schimbările climatice periculoase, cere acţiuni concertate. Acelaşi lucru este valabil în cazul încetării producerii şi folosirii substanţelor responsabile de subţierea stratului de ozon din stratosferă (în special clorfluorocarburi). Măsurile adoptate de către state în mod individual n-ar reprezenta decât o picătura în ocean.

În zilele noastre, puternica interdependenţă în domeniul protecţiei mediului este binecunoscută .Un mare număr de acorduri şi convenţii internaţionale ar trebui să ajute ca problemele de mediu să poată fi ţinute sub control. Cu toate acestea, este o cale mult mai înceată şi mai grea aceea de a ajunge la acorduri eficiente, decât aceea de a elabora legi naţionale, de vreme ce în cazul acordurilor este nevoie de un compromis între mai mulţi participanţi. De asemenea, este mult mai dificil să se verifice dacă angajamentele sunt respectate şi să se impună sancţiuni dacă este necesar.

2. Istoricul diplomaţiei de mediu

Când Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Franţa au fondat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) în 1951, centrul de interes era împiedicarea unui alt război în Europa. Când, mai târziu, în 1957, aceleaşi state au pus piatra de temelie a Comunităţii Economice Europene (CEE), reconstrucţia în Europa era principala problemă.

Nici în Europa, nici în restul lumii, protecţia mediului nu era o preocupare la aceea vreme. De aceea, tratatele ce stau la baza Comunităţii Europene nu oferă nici o bază legală pentru activităţile Comunităţii în domeniul diplomaţiei de mediu.

Dezvoltarea diplomaţiilor de mediu la nivelul Uniunii Europene a demarat la începutul anilor '60, prin elaborarea primelor legislaţii legate de produse (în special substanţe periculoase, detergenţi şi alte produse industriale) în strânsă concordanţă cu încercarea statelor membre de armonizare a reglementărilor care "afectează direct stabilirea şi/sau funcţionarea pieţei comune".