Eco-Etichetarea

Eco-etichetarea sau etichetarea ecologicå reprezintå o formå de declaratie

pozitivå care identificå un anumit produs sau serviciu ca fiind mai putin dåunåtor

mediului înconjuråtor decât alte produse sau servicii similare.

Etichetele ecologice pot oferi o varietate de informatii ecologice ca, de pildå, cele legate de sånåtatea consumatorului, impactul produsului asupra atmosferei sau altor factori de mediu, ambalare si alte aspecte tehnice. Etichetele dau posibilitatea consumatorilor så compare produsele/serviciile de acelasi tip si så îsi exprime preferinta atunci când cumpårå un produs sau aleg un anumit serviciu.

În legislatia româneascå în vigoare, eticheta ecologicå este definitå de Hotårârea de Guvern nr. 189/2002 ca “un simbol grafic si/sau un scurt text descriptiv aplicat pe produs, ambalaj, într-o brosurå sau în alt document informativ care însoteste produsul si care oferå informatii despre cel putin unul si cel mult trei tipuri de impact asupra mediului”.

Experienta internationalå a demonstrat cå eco-etichetarea realizatå în mod adecvat, în strânså legåturå cu procedurile de verificare si certificare, este un stimulent pentru cresterea volumului de produse reciclate si/sau pentru realizarea unor produse bazate pe principiile dezvoltårii durabile.

Eco-etichetarea si politicile de mediu

Eco-etichetele apartin clasei de „instrumente de mediu noi” (IMN), alåturi de

acordurile voluntare, taxele de mediu si autorizatiile de comert. Aceste instrumente

au început så fie din ce în ce mai utilizate în ultimii ani în Europa. Etichetele ecologice sunt instrumente complementare de realizare a politicilor de mediu atât în raport cu reglementårile traditionale, cât çi cu alte instrumente bazate pe economia de piatå. Ele se bazeazå în principal pe influentarea atitudinii consumatorului în sensul:

• respectului pentru calitatea mediului;

• preferarii produselor naturale si/sau a acelora care au un impact mai redus asupra mediului decât alte produs.

Tipuri de etichete ecologice

Etichetele pot fi clasificate în douå categorii: cele sprijinite financiar de guvern si cele care au la bazå initiativa privatå. În prezent nu existå un standard universal pentru eco-etichetare. Pânå în momentul de fatå, aproximativ 28 de tåri au stabilit programe nationale de eco-etichetare, majoritatea fiind voluntare.

Eco-etichetarea se bazeazå din ce în ce mai mult pe analiza ciclului de viatå al produsului (ACV). ACV informeazå consumatorul despre transferul problemelor de mediu de-a lungul tuturor etapelor din ciclul de viatå al unui produs. Schemele de eco-etichetare voluntarå initiate de organizatii private nu implicå participarea guvernului si pot fi clasificate în douå categorii: scheme ale cåror criterii sunt impuse de terti çi scheme bazate pe declaratii pe proprie råspundere ale producåtorilor. Organizatia Internationalå de Standardizare (ISO) a propus o altå clasificare a schemelor de eco-etichetare:

Tipul I: scheme voluntare, bazate pe criterii multiple, cu luarea în considerare a ciclului de viatå al produselor. Necesitå certificare de cåtre o tertå parte.

Tipul II: scheme voluntare, bazate pe declaratia pe proprie råspundere a producåtorilor si a altor pårti interesate.

Tipul III: scheme voluntare ce prezintå informatii cuantificate despre produs, bazate pe o verificare independentå si utilizând indici actuali.

Eco-etichetarea in Europa si Romania

Prima etichetå ecologicå a fost realizatå în Germania în 1978 (Programul Înger Albastru/Blue Angel Programme). În 1990, Consiliul Nordic a creat Lebåda, o ecoetichetå multinationalå. În 1992, Uniunea Europeanå a lansat propria schemå de ecoetichetare, desi tårile membre au continuat så utilizeze si eco-etichetele nationale.

In Romania a fost elaborata Hotararea Guvernului nr. 189/28 februarie 20022, privind stabilirea procedurii de acordare a etichetei ecologice, prin transpunerea Regulamentului nr. 1980/2000/EEC privind stabilirea unei proceduri de acordare a etichetei ecologice, a Deciziei nr.729/2000/EEC, privind contractul 2 publicata in Monitorul Oficial nr. 166/ 8.

Hotărârea nu se aplică:

a) substanţelor sau preparatelor clasificate ca fiind foarte toxice, toxice, dăunătoare mediului, cancerigene, toxice pentru reproducere sau mutagene, precum şi bunurilor fabricate prin procedee dăunătoare pentru om sau pentru mediu şi care pot dăuna consumatorului în condiţii normale de utilizare;

b) produselor alimentare, băuturilor, produselor farmaceutice;

c) aparaturii medicale destinate utilizării în scopuri profesionale sau care este prescrisă ori utilizată de către personal medical calificat, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

HG 189/2002 prevede faptul ca Eticheta Ecologică se acordă la cerere, si se acordă grupurilor de produse care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) potenţial ridicat de protecţie a mediului, care să determine alegerea făcută de cumpărător;

b) avantaje competitive pentru producătorii de bunuri şi/sau prestatorii de servicii;

c) cerere mare de consum sau utilizare finală prin volumul de vânzări.