Ecologia Populatiei

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Ecologia Populatiei.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Ecologie

Extras din document

Populaţia reprezintă ultimul nivel al organizării sistemice a vieţii care face obiectul cercetărilor ecologice. Este, în acelaşi timp, ansamblul sistemic supraindividual cu integralitatea cea mai bine exprimată.

Populaţia este un grup de indivizi aparţinând aceleiaşi specii, care se individualizează prin interacţiuni într-un spaţiu dat, relativ omogen, reprezentând biotopul unui ecosistem sau numai un fragment al acestuia (habitatul).

La nivelul populaţiei „se intersectează” sistematica biologică şi sistematica ecologică. Delimitarea populaţiei în cadrul biocenozei se realizează prin bariera reproductivă. Populaţia este, în acelaşi timp, subordonată şi speciei, reprezentând o grupare delimitată spaţial, astfel încât nu poate să mai intre în interacţiune cu ceilalţi indivizi aparţinând aceleiaşi specii, faţă de care nu se manifestă însă bariera reproductivă.

Specia şi populaţia se pot însă suprapune în cazul endemismelor. Existenţa acestora se explică fie prin apariţia relativ recentă a speciei, astfel încât nu a trecut timp suficient pentru dispersare, fie prin barierele geografice care au împiedicat dispersarea – habitate insulare, lanţuri muntoase, cursuri de apă etc.

Studiul populaţiilor împrumută numeroase noţiuni şi tehnici din demografie. De altfel, astfel de cercetări sunt reunite şi sub denumirile de demoecologie sau ecologie demografică. Pentru caracterizarea populaţiei se folosesc două mari categorii de indicatori. Prima categorie surprinde populaţia la un moment dat (statica populaţiei sau caracteristici cantitative), iar a doua se referă la dinamica populaţiei, evaluată prin modele de creştere realizate pe baza integrării influenţelor factorilor ecologici asupra schimbărilor de efective.

1. Statica populaţiei

Indicatorii care caracterizează populaţia la un moment dat sunt reprezentaţi de efectiv, densitate şi distribuţie, structura pe vârste şi structura genetică şi mişcarea naturală (mortalitate, natalitate, rată de creştere). Descrierea populaţiei prin utilizarea acestor indicatori presupune colectarea datelor empirice prin măsurători de teren care apoi sunt prelucrate prin metode matematice, considerând populaţia o colectivitate statistică.

Efectivul reprezintă numărul total al indivizilor care alcătuiesc populaţia. În funcţie de poziţia trofică a populaţiei, acest indicator poate varia în limite largi. Cu toate acestea, s-au stabilit limitele minime necesare

pentru ca populaţia să poată să-şi asigure continuitatea fără a intra în drift (derivă, genetică) respectiv pentru a putea face faţă unor schimbări de diferite amplitudini din mediu.

Astfel, populaţia minimă viabilă (PMV), în care să se evite consangvinizarea, are efectivul de 50 de indivizi; pentru a se asigura o oarecare supleţe evolutivă sunt necesari cel puţin 500 de indivizi; factorii accidentali, în raport cu care specia nu are dezvoltate adaptări, vor fi contracaraţi dacă specia are cel puţin 1 000 de indivizi, iar supravieţuirea după catastrofe va fi posibilă numai în cazul în care populaţia numără

1 000 000 de indivizi.

Densitatea şi distribuţia.

Densitatea populaţiei se obţine raportând efectivul la suprafaţa sau volumul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.

Este un indiciu în cunoaşterea stării populaţiei privind numărul de indivizi raportaţi la posibilităţile de suport ale spaţiului.

Repartizarea populaţiei în spaţiu se realizează după trei tipuri de modele de distribuţie :

Fig. 1 Modele de distribuţie a indivizilor într-o populaţie :

A, uniform ; B, aleator; C, grupat

A. uniform – se întâlneşte mai rar, în cazul în care competiţia pentru hrană sau spaţiu sunt foarte severe;

B. întâmplător (aleator) - presupune distanţe diferite între indivizi. Se întâlneşte frecvent, în special în cazul organismelor care trăiesc în medii omogene şi nu au tendinţă de agregare;

C. grupat – se realizează atunci când pe anumite suprafeţe se realizează densităţi foarte mari, înconjurate de suprafeţe cu densităţi foarte scăzute ale indivizilor. Acest model de distribuţie poate reflecta o viaţă socială dezvoltată (căutare colectivă a hranei, apărare colectivă) sau neuniformităţi ale biotopului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Ecologia Populatiei.doc