Ecologia Sistemelor Antropice

1.Ecosistenele antropice

1.1 Definitie, componente si tipuri.

Sistemele antropizate sunt formate prin transformarea si simplificarea sistemelor ecologice naturale. Fiind ecosisteme simplificate, cu nivel redus de complexitate a organizarii si cu echilibru precar, sistemele antropizate nu se pot mentine decat prin interventia severa si permanenta a populatiei umane pe cai multiple si specializate, cu imputuri mari de energie auxiliara sub forma combustibililor fosili. In perspectiva nu prea indepartata (aproximativ sub 100 de ani) este probabil ca stocurile utilizabile de combustibili fosili sa se epuizeze. Unii autori mai putin optimisti (sau poate mai realisti) afirma ca timpul de epuizare este si mai scurt, de 40-50 de ani.

De aceea, se impune de urgenta revizuirea tehnologiilor in favoarea celor cu consumuri energetice reduse, paralel cu stimularea mecanismelor si proceselor de maximizare si concentrare a energiei solare.

Componente antropice:

- asezari rurale(presiunea exercitata de om este redusa), asezari urbane mici(putini locuitori, activitati economice reduse), marile centre urbane(mediul natural complet schimbat);

- agricultura extensiva(defrisari masive, introducerea culturilor cerealiere);

- agricultura intensiva(cresterea productiei agricole, mecanizare, chimizare, irigatii, desecare, desalinizare);

- cresterea animalelor(pastoritul de transhumanta, resurse de hrana limitate)

- cresterea animalelor intensiva(ferme moderne, hrana abundenta, rase de animale selectionate, organizarea in spatii amenahate bine intretinute).

1.2 Conceptia sistemica aplicata in ecologia aplicata.

Teoria sistemelor a fost elaborata de L. Von Bertalamffy în 1952, aceasta postuland ca universul este organizat in sisteme si ansambluri de elemente ce se afla in interactiune. Sistemele au cea mai ampla, mai cumprinzatoare si mai evidenta organizare in lumea organismelor vii, in acest domeniu vast fiind inclusa si agricultura, cu toate sferele sale complexe de activitate. Notiunea de sistem a aparut prima data in fizica, de unde a fost transferata, preluat, adaptata si explicata si in diverse ramuri ale biologiei.

Sistemele biologice sunt, prin definitie, sisteme structurale, adica poseda doua insusiri esentiale ce trebuie luate in considerare la definirea sistemelor din biologie, aceste insusiri fiind structura si functia. Structura se refera la componentele sistemului, iar functiile la interrelatiile dintre componente ntre ele si la relatiile sistemului la care ne referim cu sistemul in care acesta este integrat.

Asadar, prin functionalitate se intelege relatia unui sistem inferior dat cu sistemul ierarhic imediat superior acestuia, ceea ce se poate exemplifica prin relatia ce exista intre o populatie dintre o specie de plante spontane, cu biocenoza din care acestea fac parte, iar prin structura se defineste entitatea vizibila sau componentele sistemului, adica partea concret intuitiva.

Un sistem biologic dat se situeaza pe o anumita trepta in totalitatea sistemelor biologice, adica aceasta este integrat pe un anumit nivel al ansamblului sistemelor biologice. Astfel, o planta sau un alt organism pluricelular are integrat in el o ierarhie intreaga de sisteme, incepand de la cele subatomice (ioni), continuand cu cele atomice, molecule si trecand apoi la organite ale celulelor, la celule, tesuturi, organe, complexe de organe si sfarsind cu individul ca atare. Si tot la fel, planta respectiva se afla, in anumite conditii de mediu, intr-o anumita asociatie cu alte specii de plante spontane sau cultivate. Din cele spuse rezulta ca in asa numita integrare a sistemului biologic sunt cuprinse atat sisteme nebiologice, care in exemplul dat sunt reprezentate de atomi si molecule, cat si de sisteme biologice, care in acelasi exemplu sunt celulele sau tesuturile, fara a tine seama de gradul lor de generalitate.

Sistemele biologice sunt sisteme deschise informationale, care au capacitatea de autoconservare, autoreproducere, autoreglare si autodezvoltare de la formele simple la cele complexe de organizare, al caror comportament antientropic le asigura stabilitate in relatiile lor cu alte sisteme. Unitatea biologica de baza in sistematica plantelor si animalelor este specia, care aparent are o valoare statica, in realitate fiind maleabila, adaptativa si evolutiva.

In functie de gradul de inrudire, organismele superioare (plante, animale) au fost sistematizate si incadrate in genuri, acestea in familii, familiile in ordine, ordinele in clase si ramuri, iar ultimele in increngaturi. Unitatile subordonate speciei sunt subspecia, varietatea sau rasa si forma, toate aceste subunitati fiind numite taxoni.

Lumea vie este alcatuita nu doar din niveluri de integrare, ci si din niveluri de organizare. S-au stabilit 5 niveluri de organizare a sistemelor biologice:

- nivelul individual, reprezentat prin indivizi biologici;

- nivelul populational sau de specie si de populatie caracterizat prin relatii interspecifice între indivizi;

- nivelul biocenotic, reprezentat prin biocenoze, a caror trasatura specifica o constituie relatiile interspecifice;

- nivelul complexelor de biocenoze (macrobiocenoza) ce cuprinde un complex de biocenoze, caracterizat prin relatii interbiocenotice;

- nivelul biosferei, care se refera la totalitatea materiei vii de pe Pamânt, ce functioneaza ca un sistem la scara planetara;

1.3 Strategiile alternative privind dezvoltarea societatii umane (raporturile om-natura)

Evolutia îndelungata a omului în cadrul unor ecosisteme naturale sau putin artificializate a determinat pe plan spiritual stabilirea cu natura salbatica a unor raporturi de adânca rezonanta afectiva. Perturbarea acestor raporturi are serioase implicatii asupra zonelor adânci ale trairii emotionale, fiind una din cauzele carentei afective si a numeroase boli psihice din marile metropole. Numeroase anchete arata ca 11-24 % din locuitorii aglomerarilor urbane sunt psihopati, pentru ei evadarile de la sfârsitul saptamânii si vacantele din zonele naturale nu sunt decât încercari de restabilire chiar si pentru scurta durata a legaturilor cu natura. Studii de cuantificare a actiunii binefacatoare a unor ecosisteme complexe cum sunt padurile, asupra starii de sanatate si regenerare psihica a populatiie umane, aduc noi argumente în pledoaria pentru conservarea integrala a genofondului spontan.

Ecosistemele biosferei reprezinta structuri ce ofera populatiilor umane nu numai cadrul dezvoltarii lor materiale ci si spirituale. Ele, asigura, în ansamblu si prin constituientii lor, resursele informationale, inclusiv cele emotive, pentru creatia culturala regasindu-se cu vigoare în culturile populare, pe care le circumscriu împreuna cu alti factori unor teritorii ecologice si geografice precis delimitate. Saracirea patrimoniului genetic mondial si uniformizarea ecosistemelor apar ca pericole nu numai pentru bunastarea materiala a omenirii ci si pentru evolutia sa spirituala în viitor.