Ecologie

Ce inseamna ecologia (Generalitati)

Pentru ca oamenii sa aiba o viziune generala a ceea ce inseamna “ecologie” si cu ce se ocupa aceasta, as vrea sa urmarim in continuare definitiile a catorva termeni legati de ecologie.

In primul rand ca o scurta definitie a tot ce inseamna ecologie, am putea spune ca ea este stiinta ce se ocupa cu studierea habitatului. O ştiinţă biologică de sinteză ce studiază conexiunile ce apar între organisme şi mediul lor de viaţă (abiotici şi biotici), precum şi structura, funcţia şi productivitatea sistemelor biologice supraindividuale şi a sistemelor mixte mai pe scurt, reprezintă studiul interacţiunii dintre organisme şi mediul înconjurător.

Avand data mai sus definitia ecologiei, cu totii putem spune ca ne dorim acel echilibru intre organism si mediul inconjurator, pe scurt spus un echilibru ecologic.

In al doilea rand putem defini acest echilibru ecologic, de obicei acelasi lucru cu echilibrul natural, ca fiind starea în care se află un ecosistem natural în care lanţul trofic este corect echilibrat.

In al treilea rand as vrea sa definim ecosistemul in general, fara a intra insa in detaliu despre celelalte ecosisteme care se formeaza, iar mai apoi sa putem face ceva in mentinerea acestui echilibru natural. În ecologie, un ecosistem este o unitate de funcţionare şi organizare a ecosferei alcătuită din: apa, vant, energie solara, clima, umiditate şi populaţiile legate teritorial şi capabilă de productivitate biologică. Ecosistemul cuprinde deci şi relaţiile dintre biotop şi biocenoză.

Ca urmare a dezechilibrului ecologic provocat de ţările industrializate atât pe teritoriul lor cât şi pe teritoriul altor state s-a putut constata că natura nu dispune întotdeauna de mijloace pentru refacerea echilibrului ecologic, în foarte multe situaţii fiind necesară intervenţia recuperatoare a omului. Realităţile zilelor noastre arată că secolul XXI este perioada celor mai mari descoperiri şi transformări ale civilizaţiei omeneşti, dar şi cele mai complexe şi uneori nebănuite efecte asupra vieţii.

Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.

Perfecţionarea şi modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri ştiinţifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu şi pe cele energetice. Ca urmare a industrializării şi creşterii producţiei de bunuri au sporit mult materialele ce afectează mediul ambiant.

Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de complexe, se regăsesc în aer, apă şi în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezenţei dioxidului de sulf din aer, datorită dezvoltării proceselor termice şi a utilizării unor combustibili inferiori; sunt evacuate în atmosferă importante cantităţi de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, săruri şi oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte dăunătoare asupra vegetaţiei, în general, şi direct sau indirect asupra omului. “Mediul natural”, adică aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul şi subsolul şi formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin este imaginea cea mai comună pe care omul obişnuit şi-o face atunci când vorbeşte despre mediul înconjurător.

O pădure, o baltă sau un lac, de exemplu, formează fiecare în parte un “ecosistem” care se intercondiţionează reciproc şi se readaptează continuu în căutarea unui anumit echilibru. Totalitatea factorilor naturali, determină condiţiile de viaţă pentru regnurile vegetale, animale şi pentru exponentul său raţional – omul, reprezentând mediul natural. În mediul natural distingem componente fizice naturale – elemente abiotice: aer, apă, substrat geologic, relief, sol. Componentele biotice reprezintă viaţa, organismele ce le dezvoltă pe fundalul sportului ecologic. Ele apar sub forma vegetaţiei şi animalelor depinzând atât de factori tereştri, cât şi cosmici (radiaţia solară de exemplu) ceea ce ne ajută să înţelegem implicaţiile care pot urma unor modificări fie terestre, fie cosmice, sau ambele în acelaş timp.

Echilibrul ecologic apare ca o realitate pluridimensională care include nu numai mediul natural, dar şi activitatea şi creaţiile omului, acesta ocupând o dublă poziţie: de “component” al mediului şi de “consumator”, de beneficiar al mediului.

Conceptul actual de “echilibru ecologic” are un caracter dinamic, care caută să cunoască, să analizeze şi să urmărească funcţionarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.