Ecologie - generalități, obiecte de studiu, dezechilibre ecologice datorate acțiunii umane

Realitatea ultimelor decenii a adus în atenţia publicului larg, dar şi a factorilor de decizie nenumărate dovezi ale unui raport de forţe dezechilibrat, aflat într-o stare fără precedent. Este vorba de raportul de forţe dintre natură şi societate. De-a lungul timpului, echilibrul, armonia rareori au fost atribute ale acestui raport. Faptul că situaţia actuală nu are precedent este explicat nu atât de dezechilibru, cât de inversarea raportului.

O scurtă privire în istorie, percepţia fiecărui om, valorile culturale, modelele de comportament promovate prin religie sunt numai câteva din elementele care ne conving de neputinţa omului în faţa forţelor naturii. Examinând însă noile dovezi, de altfel urme ale civilizaţie moderne, rezultă un raport om-natură supraunitar. Cu alte cuvinte, noi, oamenii, cu sau fără ştiinţa noastră ieşim învingători din lupta cu natura sau cel puţin din numeroase bătălii.

„Intoxicarea” mediului cu substanţe noi, creşterea nivelului de radioactivitate, defrişările masive, carierele, munţii de steril, schimbările climatice, perimetrele construite, amenajările agricole etc. sunt materializări dorite şi nedorite ale acestor victorii.

În acest context, s-au conturat şi au luat apoi o amploare din ce în ce mai mare preocupările legate de mediul înconjurător. Inventarierea, descrierea, analiza problemelor s-a dovedit insuficientă. Pentru a găsi soluţii, pentru a pune premisele unei relaţii armonioase cu natura, abordarea fenomenelor şi proceselor trebuie să fie holistă, să cuprindă întregul ansamblu, astfel încât cunoaşterea umană să acopere toată complexitatea naturii, de la modul de organizare, structurare şi funcţionare la transformările generate de procesele ireversibile specifice acesteia.

Ecologia este domeniul ştiinţific care dispune de instrumentarul specific şi nu numai pentru a răspunde acestor cerinţe, valorificând, în acelaşi timp, suportul informaţional acumulat în diverse alte domenii.

În sens general, ecologia are ca obiect de studiu relaţiile de interacţiune dintre materia vie şi mediu, dintre sistemele alcătuite de plante şi animale. Sau, mai concret, ecologia îşi propune să pună în evidenţă mecanismele intime ale vieţii pe Terra, ale proceselor naturale de transformare ale substanţei, energiei şi informaţiei în care se angajează materia vie organizată sub formă de sisteme. (1)

Ecologia (din cuvintele greceşti: ecos - casă şi logos - ştiinţă, adică "ştiinţa studierii habitatului") este o ştiinţă biologică de sinteză care are ca obiect de studiu conexiunile ce apar între organisme şi mediul lor de viaţă (abiotici şi biotici), precum şi structura, funcţia şi productivitatea sistemelor biologice supraindividuale (populatii, biocenoze) şi a sistemelor mixte (ecosisteme), mai pe scurt, reprezintă studiul interacţiunii dintre organisme şi mediul înconjurător.

Ecologia este în mare parte o ştiinţă descriptivă şi experimentală. În ecologie se folosesc multe metode împrumutate din alte discipline: metode matematice pentru a modela evoluţia populaţiilor, metode fiziologice pentru a înţelege viaţa organismelor, metode geologice pentru a descrie proprietăţile solului, etc.

Primul care a reliefat principiul interacţiunii în lumea vie a fost Charles Darwin. Darwin a observat că diferitele specii se influenţează reciproc prin activităţile lor şi că de aceste interacţiuni reciproce depinde succesul unei specii în lupta pentru existenţă, adică numărul său de supravieţuitori, de urmaşi. Ideile lui Darwin au fost dezvoltate de zoologul Ernst Haeckel care a fost primul care a formulat termenul de ecologie în anul 1866. Ecologia după Ernst Heinrich Haeckel (1866): ”Studiul interacţiunilor dintre organismele vii şi ambient şi organismele vii între ele în condiţii naturale” (de la cuvântul elin ecos = casă, cămin si logos=stiinta). (2)

Dealungul timpului ecologia a fost interpretata si studiata in diverse feluri , respectiv ecologia organismelor vii , denumita initial ecologia animala, ramura care s-ar ocupa cu studiul modului de viata al animalelor in conexiune cu conditiile de existenta si importanta acestor conditii asupra supravetuirii, inmultirii si repartizarii acestora in scopul mentinerii si dirijarii lor efective in sensul dorit prin intermediul modificarilor de mediu. S-a presupus ca folosind datele furnizate de statistici si sistematica, genetica, morfologie, fiziologie , geobotanica si utilizand metode matematice, fizice si chimice, ecologia poate servi ca baza teoretica pentru stabilirea solutiilor necesare ocrotirii si conservarii speciilor. (3)

Ecologia este o stiinta biologica foarte complexa care poate fi grupata in subdiscipline utilizand diverse criterii. De exemplu, putem grupa ecologia in functie de:

- complexitate (de la putin complex la foarte complex):

- ecologie compotamentala – studiaza baza evolutionara si ecologica a comportamentului animal, concentrandu-se in mare parte la nivel individual

- ecologia populatiei (autecologie) – studiaza dinamica populatiilor in cadrul speciilor si intersectia acestor populatii cu factorii de mediu

- ecologia comunitatilor (synecologie) – studiaza interactiunile dintre specii in cadrul unei comunitati ecologice

- ecologia ecosistemelor – studiaza cum fluxul de energie si materie interactioneaza cu elementele biotice ale unui system

- organismemele pe care le studiaza

- ecologie animala

- ecologia plantelor

- ecologia insectelor

- binomurile studiate

- ecologia padurilor

- ecologia campiilor

- ecologia desertului

- ecologia bentica (zona ecologica siituata la nivelul inferior al unui corp de apa)

- Zona geografica sau cilmatica

- ecologie artica

- ecologie tropicala, etc

- Scara spatiala

- ecologie moleculara

- macroecologie,etc (4)

Limita superioară a domeniului de studiu al ecologiei este reprezentată de biosferă, limita inferioară – de nivelul organismului individual. Sub aspect sintetic, ecologia scoate în evidenţă relaţiile viaţă-mediu, ceea ce reprezintă esenţa ecologiei generale sau a ecologiei teoretice, conducând la interpretarea sistemică a proceselor ecologice, ca părţi ale biosferei – ecosistemului.