Ecosistemele acvatice și palustre din Republica Moldova

Introducere

Din cele mai vechi timpuri viaţa omului a fost legată de lumea plantelor. Pentru a-şi satisface necesităţile sale vitale, omul folosea fructe, seminţe, tuberculi, bulbi, rizomi e.t.c. despre aceasta mărturisesc diversele amprente şi rămăşiţe de plante cultivate şi şi spontane, înregistrate pe teritoriul Moldovei.

În timpul migratiilor de popoare triburi din stepe nu fără frică pătrundeau în pădurile Daciei antice. Pădurea a fost un bun aliat al băpştinaşilor în numeroasele lupte duse înpotriva cotropitorilor de tot neamul şi în ţinutul moldav.

Primele relatări scrise despre natura teritoriului Moldovei se întîlnesc în lucrările savanţilor din antichitate. Herodot în opera sa Istorii, descriind Sciţia, menţionează că sudul interfluviului Prut-Nistru reprezintă o cîmpie cu un strat gros de sol, bogată în iarbă şi bine udată de ape.

Pe parcursul ultimilor decenii reţeaua hidrografică s-a modificat esenţial, însă reprezintă unul din componentele de bază ale landşafturilor din republică. Ecosistemele acvatice şi palustre (acvatoriile râurilor, lacurilor, iazurilor) sunt repartizate neuniform, caracterizându-se printr-o varietate vastă a particularităţilor ecologice, fizico-geografice, hidrochimice şi hidrobiologice.

Impactul violent al factorului antropic (defrişarea pădurilor, disecarea bălţilor şi luncilor inundabile, canalizarea şi îndreptarea albiilor râurilor, păşunatul abuziv etc.) asupra ecosistemelor acvatice şi palustre provoacă şi agravează procesele de erodare a genofondului intraspecific şi chiar cenotic cu reduceri esenţiale ale suprafeţelor ocupate de vegetaţie naturală, inclusiv acvatică şi palustră.

În Republica Moldova, ecosistemele acvatice şi palustre (acvatoriile râurilor, lacurilor, iazurilor) ocupă 94,6 mii ha (2,8% din suprafaţa totală a republicii) sunt repartizate neuniform şi se caracterizează printr-o varietate vastă a particularităţilor ecologice, fizico-geografice, hidrochimice şi hidrobiologice.

Reţeaua hidrografică este constituită din două fluvii (Dunărea şi Nistrul) şi 3260 râuri şi râuleţe (cele mai importante sunt - Prut, Răut, Bâc şi Botna) cu o lungime totală ce depăşeşte 16 mii km. Reţeaua hidrografică reprezintă unul din componentele de bază ale landşafturilor din Republica Moldova, care, sub influenţa antropică, pe parcursul deceniilor s-a modificat extrem de mult. Majoritatea râurilor mici, care constituie cca 70% din reţeaua hidrografică, au fost deteriorate, distruse sau canalizate. Drept consecinţă s-a redus mai mult de 2 ori densitatea reţelei cursurilor de apă, care în prezent este de cca 0,12 km/km2. În cursul multor râuri s-au construit baraje, diguri, canaluri etc.

Numărul lacurilor şi bazinelor de acumulare este de 3532, cu o suprafaţă totală de 333 km2 şi cu un volum de acumulare de cca 1,8 km3.

Biodiversitatea este vastă şi include: specii floristice - 160; specii faunistice (vertebrate) - 125. Hidrofauna râurilor şi a lacurilor înregistrează cca 2135 specii şi subspecii de animale din cca 55 taxoni din diferite categorii sistematice: protozoare - 633 specii; rotifere - 485; insecte - 336; crustacee - 318 specii.

În ultimul timp datorită agravării situaţie sistemului biologic, Republica Moldova duce o politică de ocrotire a acestor spaţii verzi.

Vegetaţia acvatică şi palustră.

Bazinele de apă ale Moldovei, după regimul de scurgere, se împart în bazine fără scurgere; închise (depresiuni naturale — lacuri formate în urma proceselor erozive sau tectonice), cu scurgere (râurile) şi cu scurgere mică si lente (de obicei, bazinele acvatice barate — lacurile de acumulare, iazurile), înzestrate cu dispozitive pentru scurgerea sur¬plusului de apă. Iazurile s-au format în depresiuni.

După regimul de scurgere, iazurile pot fi cu scurgere şi fără scurge¬re. Iazurile cu scurgere se mai numesc stanţe. Ele se formează pe locul albiei vechi a râului. Legătura cu râul este temporară şi se menţine prin braţele de reînnoire a apei, îndeosebi în timpul viiturilor. Apa în iazuri se adună şi din precipitaţiile atmosferice, care apoi se consumă la evaporare. Deci nivelul apei în iaz este determinat, în oarecare măsură, de climatul localităţii si de alte particularităţi geografice ale bazinului. Pătrunderea luminii în iaz este limitată de gradul de turbificare a apei. Turbificarea este provocată de particulele în suspen¬sie de mâl şi argilă, în unele cazuri — de organismele vii.

In bazinele de apă atât naturale, cât şi cele artificiale au loc şi procese de formare a solului. Solurile subacvatice, spre deosebire de cele terestre au un conţinut bogat de humus, azot, fosfor, kaliu şi microele-mente. În componenţa bazelor de absorbţie predomină calciul. Con¬ţinutul de carbonaţi este de 1—5%, pH — 7,4—8,2. Grosimea solului — mâlul — în bazinele naturale poate atinge 120 cm. În bazine solurile pot fi subacvatice şi .mîlos-mlăştinoase. Ultimele pot exista un timp fără apă.

Vegetaţia bazinelor de apă se instalează în funcţie de calitatea

apei solului etc. Ea este destul de variată (angiosperme, ferigi, ecvise-

tacee). Sunt răspîndite algele, care pe alocuri (pe lângă maluri, în

apele mici) formează desişuri subacvatice considerabile. Vegetaţia

acestor locuri este prezentată de comunităţi caracteristice zonei tem-

perate.

Încă în prima jumătate a secolului nostru în văile Prutului, Nistru-lui, Răutului, Bîcului, Botnei, Ichelului şi ale altor râuri mici, erau multe lacuri cu vegetaţie acvatică şi palustră. Supra¬faţa totală a locurilor de baltă si mlăştinoase în 1960 constituia circa 26 mii ha. Această suprafaţă evident s-a redus în perioada anilor 1960— 1985, o dată cu efectuarea lucrărilor de desecare şi ca rezultat al îndrep¬tării albiilor râurilor mici. Până în prezent s-au păstrat puţine sectoare cu vegetaţie acvatică naturală la gura r. Nistru, Ialpug, Cahul, la izvoarele unor râuri mici, precum şi în preajma lacurilor Beleu, Manta, Cuciurgan ş. a.

În a doua jumătate a secolului nostru au fost construite 15 lacuri de acumulare şi circa 1 200 iazuri. În zona malurilor şi, mai ales, în partea terminală a multora din ele, au apărut locuri mlăştinoase cu vegetaţie acvatică şi palustră, de obicei, cu o floră mai săracă şi deo¬sebită de flora lacurilor de provenienţă naturală. Astfel, în această perioadă vegetaţia acvatică şi palustră a suferit mari schimbări.

Primele date despre unele plante acvatice şi palustre au fost înre¬gistrate de A. Meier (1794). N. Zeleneţki (1891) în vegetaţia din preajma lacurilor şi râurilor din sudul Basarabiei menţionează for¬maţiile vegetale: sălcişurile, cătinişurile, plaurul, cociugurile. În vege¬taţia de baltă N. Zeleneţki evidenţiază următoarele zone: 1) plantele acvatice natante, care populează partea cea mai adâncă a bazinului de apă (Salvinia natans, Lemna minor, L. trisulca, Spirodela polyrhiza, Ruppia maritima, Zannichellia palustris, Patamogeton lucens, P. prae-longus, P. crispas. P. acutifolius, Polygonum amphibium, Ceratophyilum demersum, C. submersum, Myriophyllum spicatum, M. verticillatum, Stratiotes aloides, Trapa natans, Nymphaea alba; 2) desişurile de stuf, care pe alocuri ocupă suprefeţe considerabile; 3) vegetaţia de mlaştini alcătuită din speciile: Malachium aquaticum, Sparganium ramosum, Butomus umbellatus, Sagittaria sagittifolia, Equisetum palustre; 4) plantele mici de mal, care populează locurile argilo-mâloase (Juncus effusus, J. compressus, J. gerardii, Carex vulpina, C. riparia); 5) plan¬tele care populează malurile nisipoase ale bazinelor de apă (Isolepis supina, 1. micheliana). V. M. Salari, V. N. Kononov, L. G. Bolea (1970) au evidenţiat în lacul Cuciurgan 66 specii de macrofite, care formează patru zone. În această listă sunt incluse şi o serie de specii caracteristice pentru teritoriile din preajma malurilor.