Epurarea Apelor

La nivelul planetei noastre, 70,8% din suprafaţa acesteia este acoperită de apă. Cantitatea totală de apă este estimată la 1.400 milioane de km³, din care 97,2% reprezintă apa din mări şi oceane, 2,2% din calotele polare şi 0,6% apa de pe continente.

Circuitul apei în natură se realizează continuu prin: evaporaţia datorată energiei solare şi transpiraţia plantelor, acumularea vaporilor de apă în atmosferă; condensarea vaporilor de apă şi căderea lor pe pămant sub formă de precipitaţii în sol de unde este adsorbită de rădăcinile plantei şi eliberată din nou în atmosferă prin transpiraţie, căderea apei din precipitaţii în mări şi oceane de unde se evaporă.

Cu toate că rezervele de apă sunt foarte mici în comparaţie cu resursele de apă din mări şi oceane, datorită acestui circuit continuu, ele pot fi considerate inepuizabile. Acest fapt este explicabil, deşi consumul anual de apă dulce reprezintă 1/25 – 1/30 din rezervele totale, aceste rezerve nu au fost epuizate.

Singurul impediment privind resursele de apă dulce constă în repartizarea lor naturală neuniformă pe glob. Din această cauză peste 70% din populaţia lumii nu dispune de alimentare corespunzătoare cu apă potabilă. Alimentarea cu apă potabilă a întregii populaţii ar fi posibilă, dar acest lucru solicită mari investiţii financiare.

Ca factor de mediu, apa reprezintă o importanţă deosebită fiind, ca şi aerul, un element vital pentru vegetaţie, animale şi oameni; participă la producerea fenomenelor atmosferice; determină diferite tipuri de climat influenţând semnificativ biocenoza şi biotipul ecosistemelor; participă la majoritatea transformărilor fizice, chimice şi biologice din sol şi din aer; este principala verigă de legătură între biotop şi biocenoză; este un element esenţial în dezvoltarea societăţii omeneşti.

Definită mai pe larg, poluarea reprezintă modificarea componentelor naturale ale mediului peste anumite limite sau prezenţa unor elemente străine (dăunatori) în mediu, ca urmare a activităţii directe sau indirecte a omului sau ca urmare a unor fenomene naturale şi care duc la deteriorarea echilibrelor ecologice, a activităţilor ecologice şi a stării de sănătate, confortului fizic şi moral al omului.

Fenomenul de poluare este analizat din unghiul în care acesta influenţează în mod direct specia umană sau indirect, prin influenţa altor specii sau factori ai biotipului, dar care în final au influenţă tot asupra speciei umane.

Activităţile speciei umane, aflată în continuă dezvoltare, reprezintă cauza principală a amplificării fenomenului de poluare.

Fenomenul de poluare a însoţit specia umană încă de la apariţie, dar modificările majore în sens negativ a componentelor mediului s-au făcute simţite în ultimile decenii.

Dezvoltarea explozivă a industriei, apariţia aglomerărilor urbane au avut şi au ca rezultat şi cantităţi din ce în ce mai mari de reziduuri a căror reciclare sau depozitare sunt greu de realizat din punct de vedere tehnic sau impun costuri foarte mari.

Cantităţile mari de reziduuri acumulate în apă, în aer şi în sol, au depăşit cu mult puterea naturală de transformare şi integrare în factorii de mediu. De asemenea, în ultimii ani au apărut reziduuri foarte toxice care nu pot fi transformate (reciclate). Toate acestea au dus la mari dezechilibre prin modificările apărute în cadrul unor specii şi chiar la dispariţia altor specii.

Considerând că legătura între creşterea populaţiei şi poluare este directă, se poate presupune că în viitor, dacă nu se iau măsuri corespunzătoare în domeniul protecţiei mediului, viaţa să devină imposibilă la nivelul planetei noastre.

Deoarece specia umană este răspunzătoarea principală de creşterea poluării şi de apariţia unor noi surse de poluare, aceasta trebuie să analizeze urgent şi să aleagă calea de supravieţuire prin:

- neimplicarea în eliminarea sau diminuarea fenomenului de poluare, presupunând ca specia umană să se adapteze la factorii de mediu care se înrăutăţesc continuu. Acest lucru este foarte puţin posibil având în vedere că sistemul natural de autoapărare al organismului uman nu are aceeaşi dezvoltare ca fenomenul de poluare.

- cercetarea factorilor poluanţi, corectarea tehnologiilor poluante şi găsirea soluţiilor privind reciclarea şi depozitarea deşeurilor.

- aplicarea principiului dezvoltării ecologice în orice domeniu prin: folosirea tehnologiilor nepoluante, exploatarea raţională a resurselor naturale ale Terrei, renunţarea la materiile prime şi materialele poluante sau care prin procesul de producere crează surse de poluare, găsirea unor noi surse de energie, etc.

Dacă prima măsură este greu de conceput, dar la ea se poate ajunge dacă nu se iau măsuri corespunzatoare de protecţie a mediului, ultimele două căi trebuie aplicate simultan din următoarele considerente:

- tehnologiile şi tehnicile prezente, deşi sunt poluante, ele sunt aplicate în continuare pentru producerea de bunuri materiale necesare speciei umane;

- îmbunătăţirea acestor tehnologii şi tehnici sub aspectul protecţiei mediului prin anihilarea substanţelor poluante deversate în mediu prin epurări complete;

- înlocuirea tehnologiilor şi tehnicilor depăşite moral şi fizic prin altele noi, concepute ecologic (ca metodă profilactică).

Ideal ar fi să se renunţe şi la calea a doua si toată activitatea speciei umane să se desfăşoare prin tehnologii şi tehnici nepoluante. În etapa actuală acest lucru nu este posibil, de aceea specialiştii din cercetare şi proiectare au o dublă misiune şi anume:

- conceperea şi proiectarea unor tehnologii şi tehnici nepoluante;

- conceperea şi proiectarea unor tehhnologii şi tehnici speciale de transformare, neutralizare, depozitare şi distrugere a factorilor poluanţi.