Evaluarea Costurilor de Mediu

1.Generalitati

Mult timp, calitatea mediului înconjurator a fost perceputa ca o grija nefondata a unor indivizi bogati, dar acum, aceasta constituie una din cele mai stringente probleme globale ale omenirii, deoarece nu mai este vorba numai de conservarea cadrului natural, ci este pusa sub semnul întrebarii însasi supravietuirea speciei umane.

Daca ieri, manifestarile antinucleare apareau ca lupta unor pacifisti care erau confundati cu cei ce se alarmau de soarta unor balene sau rinoceri, astazi militantii ecologi au devenit o forta politica în peisajul politic mondial.

Explozia unui reactor nuclear în mijlocul unei regiuni fertile si populate a determinat constientizarea pericolului tehnologic, iar numarul crescând al catastrofelor naturale evidentiaza costul impactului uman asupra naturii.

Dezechilibrarea tot mai accentuata a raportului dintre economie si mediu îndeamna la regândirea relatiilor dintre activitatea economica si mediul înconjurator, formarea constiintei ecologice, dezvoltarea stiintei economia mediului si modificarea atitudinii fata de natura.

Înainte de revolutia industriala, dezvoltarea economica se înscria într-o lume agrara, care traia într-o relativa armonie cu natura. Gândirea economica, constituita în stiinta la mijlocul secolului al XVIII-lea, considera ca “activitatea economica este condusa de legile naturale, iar bogatia depinde de fertilitatea pamântului”. Începuturile industrializarii, însa, bulverseaza aceasta viziune a lucrurilor si se afirma atitudinea de dominare a naturii de catre om. Progresul tehnic, adica utilizarea pesticidelor, îngrasamintelor chimice, a fibrelor sintetice, a energiei nucleare permite eliberarea de constrângerile mediului natural. Cresterile spectaculoase de productie au permis o mai buna satisfacere a trebuintelor, iar surplusurile rezultate, la rândul lor au stimulat dezvoltarea tehnicilor si productivitatii, permitând finantarea unor noi activitati.

Teoria economica evolueaza, constituindu-se în modele abstracte, care elimina din câmpul lor tot ce nu tine de piata. Factorul natural, care nu poate avea un pret, este uitat. Stiinta economica se consacra exclusiv analizei reproducerii factorilor pietei: munca si capitalul. Raritatea capitalului este un obstacol pentru dezvoltare, el este deci obiectul unui amortisment destinat reînnoirii sale. Acumularea sa devine un scop în sine Analiza marxista, adesea redusa la critica capitalismului, nu va lua nici ea în seama legile naturii.

Mai târziu, economia de piata considera ca apa, aerul, solul, sunt bunuri colective si ca un aer curat, o apa curata, un peisaj frumos nu au o alta valoare decât placerea pe care o provoaca. Ritmurile de crestere a productiei, de urbanizare, de preluare a resurselor din mediul înconjurator se accelereaza, iar natura are propriile sale ritmuri, care nu coincid în totalitate cu cele ale activitatii umane. În timp ce societatea umana face planificari pe termen scurt si cere o amortizare rapida a investitiilor, reproducerea organismelor vii, capacitatea mediului de a raspunde solicitarilor tot mai mari se înscriu într-un termen foarte lung. Consecintele negative au devenit asa de mari, încât întreaga refacere a mediului este astazi aproape periclitata. Pragul critic a fost trecut si degradarile se repercuteaza de acum înainte la toate nivelurile, compromitând continuarea activitatilor economice. Se cerea o noua paradigma. Timp de doua secole industrializarea a fost pe primul loc fara alte considerente; cresterea economica nu putea sa se faca daca nu se eliminau costurile impuse de protectia mediului. Ierarhia normelor care guverneaza activitatea umana trebuie sa fie schimbata. Amenintarile globale care apasa astazi asupra mediului amintesc faptul ca bunastarea sociala nu se reduce la o simpla acumulare de bunuri si servicii.

Trebuie sa se realizeze o gândire pentru a se gasi mijloacele de a întelege sistemul complex al relatiilor dintre mediu si economie. Notiunile de crestere, dezvoltare trebuie supuse revizuirii. Deja interesului economic imediat i se substituie notiunea de “interes al pastrarii patrimoniului generatiilor viitoare” – dezvoltare durabila. În loc de a supune biosfera constrângerilor logicii capitalului si lucrurilor neînsufletite , va trebui sa luam în considerare natura prin economie.

În fata amplorii amenintarilor care vizeaza mediul înconjurator, omul a devenit constient de apartenenta sa la un ecosistem planetar, care îl integreaza si îl depaseste în complexitate si dimensiune.

Notiunea de mediu, de protejare a acestuia s-a stabilit definitiv în viata cotidiana si a capatat o importanta de ordin international.

Economia, la rândul sau, este chemata sa-si revizuiasca schemele de gândire si de actiune.

Exploatând padurile în mod irational, facem astazi sa creasca profitul fara a ne gândi la ziua de mâine si fara a asigura reînnoirea capitalului natural. Fiecare arbore taiat constituie o sursa de profit. Cu cât taietorii de lemne doboara mai multi arbori într-o zi, cu atât randamentul privit din punct de vedere economic este mai ridicat. Dar daca nu are loc si reîmpadurirea, într-un orizont de timp limitat, taietorii de lemne vor fi nevoiti sa-si caute de lucru în alta parte. Aceasta este logica care prevaleaza astazi în economie. Factorul natural de productie conteaza mult prea putin din aceasta perspectiva. Notiunea de amortisment , pe care orice întreprinzator o ia în consideratie în contabilitatea proprie, atunci când efectueaza o investitie, nu este luata în calcul în cazul capitalului natural.

Dimpotriva, sistemul economic favorizeaza combaterea sa. Nici un indicator al activitatii economice nu masoara cu adevarat deprecierea acestui activ de productie. În produsul intern brut (PIB), utilizat oriunde pentru evaluarea cresterii economice a unei tari, nu sunt de loc cuprinse variatiile resurselor naturale. În timp ce deprecierile capitalului tehnic afecteaza în mod direct conturile de capital, nici o operatie contabila nu reflecta poluarea sau degradarea solului, disparitia padurilor.